Administraţie
Vineri, 26 septembrie 2025: Acțiune de DEZINSECȚIE, DEZINFECȚIE ȘI DERATIZARE, în spațiile exterioare și toaletele publice de pe domeniul public al orașului Cugir
Vineri 26 Septembrie 2025, începând cu ora 21:00 se va desfășura o acțiune de DEZINSECȚIE, DEZINFECȚIE ȘI DERATIZARE în spațiile exterioare și toaletele publice de pe domeniul public.

Serviciul Public de Gospodarire Locală Cugir va demara o etapă de operațiuni de dezinsecție, dezinfecție si deratizare preventivă în zone vizând toaletele publice, parcurile de pe domeniul public si privat al orașului Cugir și a localității Vinerea.
Zonele în care se vor executa operațiunile de dezinsecție vor fi presemnalizate prin plăcuțe de avertizare.
Se recomandă ca persoanele vârstnice, persoanele cu probleme cardiace și respiratorii precum și copiii, să evite zonele în care se efectuează aceste operațiuni pentru a nu intra în incidență de acțiune a aparatelor pulverizatoare.
• În atenția apicultorilor!
Vă comunicăm faptul ca operațiunile de dezinsecție se vor efectua cu mijloace terestre, în cadrul tuturor parcurilor și locurilor de joacă. Cu aceasta ocazie vă rugăm să luați măsurile necesare pentru prevenirea intoxicațiilor la albine.
Scopul operațiunii de dezinsecție îl reprezintă complexul de masuri care combat/previn înmulțirea insectelor ectoparazite (căpușe, țânțari, muște, tauni, etc.) care constituie o sursă de infecție și care pot vehicula germenii patogeni ai unor boli infecțioase sau generatoare de disconfort.
Dezinfecţia reprezinta procedura de distrugere a majorităţii microorganismelor patogene sau nepatogene de pe orice suprafeţe (inclusiv tegumente), utilizându-se agenţi fizici şi/sau chimici iar deratizarea urmărește în special înlăturarea rozătoarelor.
Produsele folosite pentru această operațiune sunt: SOLFAC COMBI NF produs ce se regăseste în Registrul Național al Produselor Biocide și este autorizat pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide; avand avizul cu nr. 5018BIO/18/12.24 si RODEX PASTA BAIT avizat de Comisia Nationala pentru Produse Biocide.
Această operațiune va fi executată de către SC Derat Mouse SRL, societate certificată cu competențe profesionale de dezinfecție, deratizare, dezinsecție și se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Consolidarea industriei de apărare depinde de construirea unui ecosistem industrial competitiv susținut și de administrațiile locale”
În cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor desfășurată recent la Bruxelles a fost aprobat Raportul primarului Tadeusz Truskolaski din Polonia, privind „Transformarea industriei de apărare din Europa”.

Potrivit primarului Adrian Teban, prezent la reuniune, viitorul orașului Cugir, cu o îndelungată tradiție în industria de apărare, este strâns legat de evoluția acestui sector, fie că este vorba despre cele două companii de stat, Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme, fie despre companii private, precum „Nova Modul”.
„Prin acest raport, am susținut necesitatea ca: Finanțarea să ajungă direct la întreprinderile mari și mici, precum și la start-up-uri, astfel încât ideile inovatoare să poată fi transformate în tehnologii, produse și soluții concrete pentru industria de apărare”, a declarat edilul Cugirului.
Acesta a precizat că trebuie să create mecanisme care să faciliteze transferul de tehnologie și adoptarea tehnologiilor care nu sunt încă disponibile în anumite țări. Acest lucru ar contribui la accelerarea modernizării capacităților industriale, la reducerea decalajelor tehnologice și la creșterea competitivității companiilor din acest sector.
„Obiectivul nostru trebuie să fie construirea unui ecosistem industrial competitiv, în care marile companii, întreprinderile mici și mijlocii, start-up-urile, universitățile și administrațiile locale să colaboreze pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare. În acest fel, putem consolida industria de apărare, putem răspunde mai eficient cerințelor actuale de securitate și putem crea noi oportunități economice și locuri de muncă în orașele noastre”, a specificat Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia