Rămâi conectat

Actualitate

Cugireanul Vasile Harjoc cu bicicleta prin Brazilia

Cugir INFO

Publicat

în

vasile-harjoc-bicicletaPrezent în Brazilia la Campionatul Mondial de Atletism, care s-a desfășurat în perioada 11 – 27 octombrie a.c., cugireanul Vasile Hârjoc, în vârstă de 63 de ani, a găsit o formulă cât se poate de originală de a cunoaște o parte din locurile celei mai întinse țări de pe continentul sud american.

După încheierea competiției, la care atletul a obținut frumoase rezultate la probele de 5.000 m, 10.000 m și de maraton – 42,195 km, acesta s-a gândit să se întoarcă și acolo, în Brazilia, la practicarea sportului din care a făcut o mare pasiune și de care nu se desparte decât foarte rar și anume mersul pe bicicletă.
Având o mai veche experiență din Statele Unite ale Americii când a străbătut cu bicicleta, distanța dintre Los Angeles și Miami (~6000 de km), în 36 de zile, temerarul biciclist s-a gândit să repete această realizare și în Brazilia.
Astfel, Harjoc și-a cumpărat o bicicletă și un sac de dormit și a pornit pe coasta de est a Braziliei, de la Porto-Alegre până la Sao Paulo, la aeroportul Guarulhos, de unde s-a îmbarcat pentru Statele Unite ale Americii, străbătând timp de 30 de zile peste 1000 de km.
Într-o scrisoare, trimisă autorului articolului, Vasile Harjoc povestește despre peripețiile drumului parcurs pe coasta de vest a Oceanului Atlantic, despre disconfortul creat de zilele toride cu temperaturi  de 39 – 40 grade Celsius, despre oamenii acestor ținuturi și condițiile lor de viață, destul de precare, dar care au fost ospitalieri și amabili.
„Pe tot parcursul drumului meu prin Brazilia n-am dat jos de pe bicicletă Tricolorul României, așa cum am făcut-o și în urmă cu doi ani, în periplul meu prin Statele Unite ale Americii”, a mărturisit Hârjoc.
Acum, conjudeteanul nostru se află în Statele Unite ale Americii, în Detroit-Michigan, unde va sta până în luna aprilie anul viitor, timp în care se va pregăti pentru participarea la Campionatul European de la Izmir – Turcia, competiție care va avea loc în 2014.
De amintit că Vasile Hârjoc este legitimat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia și de 23 de ani a fost prezent la aproape toate competițiile organizate la nivel european și internațional.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Kisa

    07.12.2013 la 18:18

    Felicitari si succes in viitor , „Pe tot parcursul drumului meu prin Brazilia n-am dat jos de pe bicicletă Tricolorul României”
    Un ROMAN ADEVARAT !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 54 de ani din Cugir, trimis în judecată după ce a fost surprins conducând băut și cu permisul suspendat

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat de 54 de ani, din Cugir, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului, două acte materiale și conducere fără permis.

Miercuri, 29 aprilie 2026, judecătorul de cameră preliminară a respins ca neîntemeiate excepțiile inculpatului cu privire la buletinele toxicologice. Inculpatul a solicitat excluderea buletinelor de analiză toxicologică, constatarea nelegalității probelor și restituirea dosarului la Parchet.

Argumentele principale au fost că analizele reflectă alcoolemia după momentul conducerii, nu la momentul faptei (nu s-ar fi stabilit alcoolemia exactă la momentul conduceri). El a invocat jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 732/2014) și a susținut că acuzația nu este dovedită corespunzător.

Judecătorul de cameră preliminară a ținut cont în analiza sa de limitele procedurii: Camera preliminară verifică doar legalitatea, nu temeinicia probelor. Nu se analizează dacă probele sunt suficiente sau convingătoare. Cu privire la buletinele toxicologice, criticile inculpatului țin de valoarea probatorie, nu de legalitatea administrării. Concluzia a fost că probele sunt legal administrate. Au fostconstate legalitatea sesizării instanței, legalitatea probelor (buletine de analiză toxicologică, raport de expertiză medico-legală – estimare retroactivă, declarații ale martorilor, imagini video – body-cam și supraveghere, proces-verbal de reținere permis și declarația inculpatului) și legalitatea actelor de urmărire penală. În concluzie s-a dispus începerea judecății.

• Situația de fapt reținută în rechizitoriu

În data de 6 septembrie 2024, în jurul orei 13.14, inculpatul a condus un autoturism pe strada Ion Budai Deleanu din Cugir, având o alcoolemie de aproximativ 3,14 g/l alcool pur în sânge.

„La data de 6 septembrie 2024, în jurul orei 13.15, polițiștii din Cugir au identificat, în trafic, pe strada I. B. Deleanu din oraș, un autoturism care avea o traiectorie sinuoasă.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 53 de ani, din Cugir, care emana miros de alcool și era, cel mai probabil, într-o stare avansată de ebrietate care nu i-a permis să se supună testării cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arăta în buletinul de presă dat publicității de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba în data de 8 septembrie 2024.

Ulterior, în jurul orei 17.43, după ce fusese informat că nu mai are dreptul de a conduce, inculpatul a condus din nou autoturismul, pe traseul strada Ion Budai Deleanu – Strada Carpați – domiciliu, având o alcoolemie de aproximativ 2,00 g/l alcool pur în sânge.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Cugirul și-a consolidat statutul internațional de „Oraș care învață”, la reuniunea de la Cork (Irlanda)

Cugir INFO

Publicat

în

Delegația orașului Cugir a reprezentat România la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate învățării pe tot parcursul vieții, reafirmând angajamentul comunității pentru educație, incluziune și dezvoltare urbană durabilă.

Delegația orașului Cugir a participat, în perioada 22–25 aprilie 2026, la Cork (Irlanda), la evenimentul internațional „Learning City Conversations”, organizat în cadrul Festivalului Învățării Continue din Cork.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai orașelor membre ale rețelei UNESCO Global Network of Learning Cities, experți internaționali și reprezentanți ai UNESCO Institute for Lifelong Learning. În acest context, delegația din Cugir a prezentat un exemplu concret rezultat din atelierele de co-creare, în care cetățeni de toate vârstele au contribuit activ la conturarea unor spații urbane mai sigure și mai prietenoase, prin consultare publică și intervenții directe.

Participarea orașului Cugir, alături de reprezentanți din orașe precum Pécs (Ungaria), Évry-Courcouronnes (Franța), North West Region (UK), Dublin, Belfast, Murcia (Spania), Vantaa (Finlanda), Austin, Massachusetts și Lowell (SUA), confirmă relevanța și vizibilitatea internațională a statutului de „Oraș care Învață”, acordat sub egida UNESCO.

„În cadrul conferinței „Lifelong Learning Festival” am prezentat experiența orașului Cugir în susținerea mobilității urbane active, prin inițiative concrete precum „Green Friday” – zi în care transportul public și închirierea bicicletelor electrice sunt gratuite – și prin reconformarea spațiilor din jurul școlilor, realizată împreună cu părinții și comunitatea locală, pentru reducerea traficului auto și încurajarea deplasării elevilor cu bicicleta la școală”, a declarat Adrian Teban, primarul orașului Cugir.

Prin participarea activă la acest eveniment, Cugir își consolidează poziția în rețeaua internațională a orașelor care învață și își reafirmă direcția strategică de dezvoltare ca oraș modern, orientat spre educație, sustenabilitate și implicare civică.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Cugir trimis în judecată, după ce a furat o plasă cu mai multe bunuri printre care și un card bancar. Mai apoi a folosit cardul să retragă bani de la bancomat

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat din Cugir va fi judecat pentru furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (4 acțiuni) și acces ilegal la un sistem informatic.

 

A. C. este acuzat că, în timp ce se afla în incinta unui local din oraşul Cugir a sustras o plasă conţinând mai multe bunuri aparţinând unei alte persoane, printre care şi un card bancar.

„Ulterior, în cursul aceleaşi zile, la ora 19:00 a încercat în două rânduri să retragă o sumă de bani de pe acest card de la două ATM-uri aparţinând Băncii Transilvania, fără ca tranzacţiile să fie finalizate, motiv pentru care s-a deplasat la bancomatul aparţinând Raifeissen Bank unde, la ora 19:05, a efectuat două tranzacţii financiare constând în retragere numerar în cuantum de 900 lei fiecare”, afirmă procurorii, în rechizitoriu.

„Raportat la rechizitoriul emis în cauză, apreciem că sunt întrunite exigenţele de claritate ale acuzaţiei, fiind indicate în cuprinsul acestuia elementele esenţiale care să permită determinarea cadrului acuzării şi a limitelor judecăţii cauzei. În rechizitoriu sunt descrise cu suficientă claritate faptele de care este acuzat inculpatul, care nu a invocat vreun aspect de nelegalitate al administrării acestora şi nici judecătorul de cameră preliminară nu a identificat vreun viciu de legalitate în administrarea probelor sau în încălcarea principiilor esenţiale care reglementează acest domeniu.

Au fost parcurse în cauză toate etapele obligatorii în urmărirea penală şi că acestea au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi a principiilor fundamentale care reglementează urmărirea penală, fiind asigurată asistenţa juridică a inculpatului şi respectarea drepturilor acestuia”, a precizat magistratul de la Tribunalul Alba, care a dispus, în 16 aprilie 2026, începerea judecății cauzei.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir