Rămâi conectat

Administraţie

Concurs pentru ocuparea a patru posturi de inspectori organizat de Primăria Orașului Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Primarie-CUGIR-nouPrimăria Orașului Cugir, Județul Alba, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe o perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție vacante, după cum urmează:

1. inspector, clasa I, grad profesional superior – Ditecția Dezvoltare Economică, Serviciul Buget, Compartimentul Buget Finanțe, Contabilitate, Salarizare;

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice.

-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

2. inspector, clasa I, grad profesional superior – Ditecția Dezvoltare Economică, Serviciul Buget, Compartimentul Urmărire, Contracte, Instituții Publice subordonate consiliului local.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe economice.

-vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.

Concursul pentru cele două posturi (1 și 2) se va organiza conform calendarului următor:

-29 octombrie 2014: termenul limită pentru depunerea dosarelor;

-11 noiembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă;

-13 noiembrie 2014: proba interviu.

3. inspector, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Autoritate Tutelară și Protecția Copilului;

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științe administrative.

4. inspector, clasa I, grad profesional debutant – Compartimentul Consiliere Persoane Vârstnice.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

-studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul drept.

Concursul pentru posturile 3 și 4 se va organiza conform calendarului următor:

-03 noiembrie 2014: termenul limită pentru depunerea dosarelor;

-12 noiembrie 2014, ora 11:00: proba scrisă;

-14 noiembrie 2014: proba interviu.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Cugir, Județul Alba – Biroul Resurse Umane, cam. 15, telefon 0258.751.001, interior 115.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Profesor universitar doctor inginer IULIU ARON

    25.10.2014 la 8:02

    Canadian/roman care poate incerca ceva pentru Cugir !
    Madame / Monsieur,

    Avec une excellente formation académique et une forte expérience en industrie, je suis prêt à prendre en charge des nouveaux défis, même si je n’ai pas exactement le formation désirée. Au fil des années, j’ai acquis une riche expertise au sein de différentes entreprises, ouvrant en haute technologie, dans des secteurs d’activité comme médical, robotique, machines-outils, défense, optique-photonique et dans l’enseignement universitaire. Les postes occupés, tel que professeur universitaire, directeur de l’ingénierie et directeur technique, gestionnaire/chargé de projets, m’ont permis de réaliser différents mandats (conception de complexes machines-outils, dispositifs et méthodes – quelques-unes brevetées, gérer des équipes de travail multidisciplinaires, études de recherche théorique et appliquée), tout en assurant la bonne gestion des projets qui m’ont été confiés.
    Ce qui me caractérise, de manière générale, peut être exprimé par:

    – Doctorat et Baccalauréat en génie mécanique, Maitrise en génie mathématique (voir Équiv-complet en attachement);
    – les postes occupés et le bénévolat dans l’Ordre des ingénieurs du Québec m’ont donné de très bonnes habiletés à créer des liens avec les milieux d’affaires;
    – une forte expérience en gestion de projets (STAGE GATE; Gestion participative, Management par projet, …);
    – la connaissance des programmes gouvernementaux (crédit d’impôts pour la RS&DE, PARI, PART) ;
    – intégrité, sens de la responsabilité et maturité du jugement;
    – rassembleur d’équipes multidisciplinaires, fort esprit d’équipe et de leadership;
    – PROFONDE CAPACITÉ D’ANALYSE ET SYNTHÈSE, SENS AIGU DE L’ORDRE ET DE LA MÉTHODE;
    – CRÉATIVITÉ, dynamisme, polyvalent, grande capacité d’adaptation;
    – je maitrise les médias sociaux et la suite MS Office, en ayant des excellentes aptitudes pour réseautage et communication;
    – je possède un permis de conduire classe 5 et une voiture que je peux l’utiliser pour les déplacements nécessaires.

    – 2011-présent : Membre du Comité exécutif de la Section Régionale de l’Abitibi-Témiscamingue de l’OIQ;
    Directeur « Visites industrielles » (Section Régionale de l’Abitibi-Témiscamingue de l’OIQ) – organisateur d’une visite chez OSISKO, en 2012;

    – 2008-2011 : Directeur des affaires corporatives (Section Régionale de Québec et Chaudière-Appalaches de l’OIQ) – organisateur de plus de 10 visites industrielles pour les membres de l’OIQ, surtout dans des entreprises en haute technologie;
    Membre du Conseil d’administration de la Section Régionale de Québec et Chaudière-Appalaches de l’OIQ – de l’expérience en organisation et gestion d’événements.

    Mon activité et mes réussites ont été bien appréciées au long du temps; j’ai mis en attachement une recommandation de la part de Monsieur Sam Hamad, l’actuel ministre du Travail et ministre responsable de la région de la Capitale-Nationale (Rec Sam-Teraxion), ainsi qu’une félicitation de la part de notre ex premier-ministre, Monsieur Jean Charest (Raspuns PM-ian (fin)). Au besoin je peux vous fournir d’autres, aussi un résumé de mon activité scientifique.
    Je possède une grande polyvalence et de solides bases dans le domaine de la gestion, de l’ingénierie et de l’enseignement universitaire. J’ai 56 années et je suis admissible à des Subventions salariales pour personnes expérimentées, de la part d’Emploi Québec (subv-sal en attachement). Je crois détenir tous les atouts nécessaires pour remplir avec succès ce mandat ! Alors, si vous me permettez, je pourrais devenir votre collègue.
    Veuillez agréer, Madame/Monsieur, l’expression de mes salutations distinguées.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administraţie

Joi, 19 februarie 2026: Ședință ordinară a Consiliului Local al orașului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al orașului Cugir esre convocat în şedinţă ordinară pentru ziua de joi, 19 februarie 2026, de la ora 15.00. Ședința se va desfășura cu prezența fizică a consilierilor în sala de şedinţe a Consiliului Local Cugir, situată la parterul Primăriei Orașului Cugir, str. Ion Luca Caragiale, Nr. 1, având următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „ordinare” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 29 ianuarie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea conturilor de execuție ale bugetelor componente ale Orașului Cugir la 31.12.2025.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2026 al Ocolului Silvic „Sâpcea” Cugir RA.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

4. Proiect de hotărâre privind însușirea rezultatului reevaluării la 31.12.2025 a activelor fixe aflate în patrimoniul Orașului Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate si finanțate din bugetul consiliului local al orașului Cugir pentru anul 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

6.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de acțiuni comunitare destinat prevenirii şi combaterii riscului de sărăcie şi excluziune socială aferent anului 2026.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu

7. Proiect de hotărâre privind rezilierea Contractului de închiriere nr. 21299/29.07.2024, având ca obiect imobilul situatadministrativ în orașul Cugir, str. George Coșbuc.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu

8. Proiect de hotărâre privind rezilierea Contractului de închiriere nr. 21298/29.07.2024, având ca obiect imobilul situat administrativ în orașul Cugir, str. George Coșbuc, nr.8.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

9. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate de către Instituţia Prefectului-Judeţul Alba, către numitul Toader Sorin-Ilarie a terenului aferent construcţiei pe care acesta o deţine în proprietate în localitatea Cugir.

10.Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului chiriei locuințelor ANL raportat la venituri, tipul locuinței ṣi rangul localității, pentru anul 2026
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea Criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în orașul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

12. Proiect de hotărâre privind modificarea/actualizarea statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului orașului Cugir si unele servicii publice subordonate Consiliului local al orașului Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

13. INFORMARE privind activitatea desfășurată în anul 2025 de Serviciul Poliția Locală a Orașului Cugir.
Prezintă: Găldău Horațiu, șef Serviciul Poliția Locală Cugir

14. INFORMARE privind activitatea desfășurată în anul 2025 de Direcția de Asistență Socială Cugir
Prezintă: Samoilescu Silviu, director executiv DAS

15. Întrebări, interpelări, declarații politice;


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Între 16 februarie și 2 martie 2026, la Vinerea are loc o campanie de măsurare pentru Programul Național de Cadastru și Carte Funciară

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir anunță că începând din 16 februarie și până în 2 martie 2026, se vor efectua măsurători pentru cadastru gratuit în localitatea Vinerea, în următoarele zone:

Zona cuprinsă între Str. Macului și intrarea în localitate (Str. Principală – intersecția cu calea ferată, nr. poștal 322–424):

– Str. Veteranilor
– Str. Spinului

Tot în cadrul acestei sesiuni de măsurători sunt incluse și terenurile arabile din locul cu denumirea „Calea Ceratului” (între calea ferată, Str. Macului, grădinile caselor de pe Str. Principală și Str. Merilor).

Pentru buna desfășurare a acțiunii, proprietarii sunt rugați să permită accesul echipelor de specialiști în interiorul imobilelor pentru efectuarea măsurătorilor și să indice limitele de proprietate;

În cazul în care accesul la imobile nu este permis sau nu sunt identificate acte de proprietate, imobilele respective vor rămâne în evidența UAT Cugir;

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0258 751 001, interior camera 10 din sediul primăriei orașului Cugir;

În situația unor condiții meteorologice nefavorabile, perioada de desfășurare a măsurătorilor se va prelungi până la finalizarea acestora.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Cugirul implementează conceptul „School Street”, prin care străzile din jurul școlilor vor fi ÎNCHISE traficului auto în fiecare dimineață, timp de o oră

Cugir INFO

Publicat

în

Într-o lume în care traficul aglomerat a devenit parte din rutina zilnică, există orașe care aleg să pună oamenii – și mai ales copiii – pe primul loc. Orașul Cugir va urma exemplul Vancouver și va implementa ora fără mașini și conceptul de School Street.

După modelul orașului canadian Vancouver, unde în fiecare dimineață, timp de o oră, străzile din jurul școlilor sunt închise traficului auto și deschise comunității, fără mașini, fără claxoane, fără grabă, doar copii care merg la școală în siguranță, pe jos sau cu bicicleta, cu părinți mai relaxați și un cartier care respiră, administrația locală cugireană urmărește să implementeze acest concept și în orașul e la poalele Drăganei.

Conceptul poartă numele de School Street – Strada Școlară – și aduce beneficii clare: mai multă siguranță, mai puțin stres, aer mai curat și o comunitate mai unită.

• Cugirul, pregătit pentru pasul următor

La Cugir, s-a demonstrat deja că schimbarea este posibilă. S-a promovat mobilitatea activă, au fost implicați elevi și seniori, s-au creat parteneriate locale și internaționale, s-a lansat Ziua Verde, iar povestea orășelului a ajuns la nivel european. Toate aceste inițiative au arătat că există dorință, energie și oameni implicați.

De aceea, următorul pas firesc este clar: aducerea conceptului de School Street și la Cugir. Mai exact, o oră fără mașini în jurul școlilor, o oră dedicată copiilor.

Inițiativa se vrea implementată pentru elevi care ajung la școală în siguranță, dar și pentru părinți mai liniștiți și, nu în ultimul rând pentru un oraș mai prietenos, mai sănătos și mai conectat.

• Un exemplu care poate inspira România

Cugir poate deveni astfel un oraș pionier în România, un exemplu că soluțiile curajoase nu trebuie să vină de sus, ci pot începe pe plan local, cu oameni care cred în schimbare și acționează împreună.

„Străzile nu sunt doar pentru mașini. Școlile trebuie să fie spații sigure. Viitorul începe cu alegerile pe care le facem astăzi. Hai să facem acest pas împreună. Străzi pentru oameni. Școli mai sigure. Un viitor mai bun”, este mesajul transmis de administrația locală.

 

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir