Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Direcția de Asistență Socială Cugir a marcat 170 de ani de la dezrobirea Romilor din Țările Române

Cugir INFO

Publicat

în

Direcția de Asistență Socială (DAS) Cugir a desfășurat în zilele de 19 și 20 februarie 2026 în pateneriat cu Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, Colegiul Național „David Prodan” și Liceul Tehnologic „I.D. Lăzărescu” o activitate adaptată nivelului gimnazial și liceal prin intermediul căreia au fost abordate următoarele teme legate de dezrobirea romilor ăn Țările Române:

– Încadrarea istorică a robiei romilor în Țările Române;

– Analiza procesului legislativ al dezrobirii (1855–1856);

– Înțelegerea impactului social al acestui moment istoric;

– Dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de analiză istorică;

– Consolidarea valorilor civice și a respectului pentru diversitate.

„Demersul realizat de DAS Cugir este în concordanță cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 88, care include în oferta națională de discipline opționale pe tema „Istoria, robia și deportarea romilor”. Totodată, activitatea susține obiectivele curriculare privind educația pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse și educație interculturală. De aceea am dorit în mod deosebit să marcăm acest eveniment printr-n ciclu de manifestări”, a ținut să precizeze directorul executiv al DAS Cugir, ec. Silviu Samoilescu.

Potrivit asistentului social pentru problemele romilor, Cristinel Roman, la aceste activități au participat un număr de 122 de elevi de la clasele a VII- a, a VIII-a și a XII-a însoțiți de următoarele cadre didactice: prof. Roșu Diana Aurelia din cadrul Liceului Tehnologic „I.D. Lăzărescu”, prof. Rusana Simona, prof. Montani Cristina, prof. Grosu Andrea, prof. Satmari Daniela din cadrul Colegiului Național „David Prodan” , prof. Delia Niculaș, mediator școlar Pienar Gabriela, prof. Predescu Stela – dir. adj. la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir, prof.documentarist Adam Florica, prof. Maria Jdira, prof. Diana Sibișan din cadrul Școlii Gimnaziale „Singidava”. Din partea Direcției de Asistență Socială Cugir au participat as soc. Stamate Elena Roxana, as. soc. Crișan Adriana și as soc Roman Cristinel absolvent al Școlii Doctorale Studii de Populație și Istoria Minorităților din cadrul Universității Babeș Bolyai/Cluj Napoca.

Procesul de desființare a robiei romilor din Principatele Române (1830–1856) a constituit un moment decisiv în trecerea societății românești de la organizarea tradițională premodernă la un model modern, fundamentat pe libertatea individului, egalitatea în fața legii și integrarea categoriilor marginalizate. Acest fenomen nu poate fi înțeles separat de contextul internațional al mișcărilor aboliționiste, de presiunile diplomatice exercitate de marile puteri europene și de schimbările interne promovate de elitele românești formate sub influența ideilor iluministe.

 

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir