Rămâi conectat

Actualitate

Ce s-a văzut şi nu s-a spus la exerciţiul pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, în cazul unui accident, la Barajul Canciu

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

canciuRemarcabilă preocuparea factorilor responsabili de a organiza la Cugir, săptămâna trecută, un exerciţiu cu mijloace şi forţe în teren pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de accidente la construcţii hidrotehnice – Barajul Canciu.

Am consemnat printr-un material la momentul respectiv, atât acţiunea demersului iniţiat, aprecierile făcute de unii reprezentanţi ai instituţiilor implicate, dar şi unele observaţii ale acestora, cu propuneri concrete care să conducă la contracararea unor evenimente nedorite. Ce a surprins a fost lipsa de reacţie la analiza de la finalul exerciţiului, a unei instituţii de la care speram să aibă un punct de vedere, o poziţie faţă de o situaţie care nu trebuie ignorată. Este vorba despre reprezentanţii Sistemului pentru Gospodărirea Apelor Alba, care ne aşteptam să vorbească, dacă nu autocritic, cel puţin la modul general despre starea în care se află de mai mulţi ani albia râului Cugir, unde, pe porţiuni întinse, nici până în prezent nu s-a acţionat pentru descongestionarea acesteia de arbuşti, resturi vegetale şi gunoaie. Nu putem să nu recunoaştem rolul pe care reprezentanţii S.G.A. Alba, prezenţi la eveniment, l-au avut în derularea exerciţiului, sprijinind activitatea echipei Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cugir pentru consolidarea cu saci de nisip a digului din zona Halta CFR Cugir, dar n-au suflat o vorbă despre starea în care se află râul din punct de vedere al situaţiei arătate mai sus. Un factor periculos în cazul unei viituri de o asemenea anvergură, obstacol serios în calea puhoaielor, care ar putea crea un adevărat dezastru în localitate. Situaţia este valabilă şi în cazul Râului Mic (porţiunea care traversează localitatea), unde cantităţile mari de resturi vegetale, arboreţi, gunoaie şi materiale provenite de la demolarea unor construcţii, aruncate în apă, ar putea afecta grav, în cazul unor viituri, gospodăriile şi instituţiile din apropiere, punând în pericol chiar viaţa cetăţenilor. Şi dacă ţinem seama că cele două râuri se unesc în zona U. M. Cugir, ne imaginăm dimensiunea dezastrului ce ar urma. Mai ales că peste Râul Mic se află şi un pod la capătul căruia s-ar putea aduna cantităţi uriaşe de plutitori, făcând imposibilă trecerea viiturilor. Şi atunci se pune întrebarea: în cazul unui accident precum cel de la Barajul Canciu, ar mai exista timpul efectiv pentru eliberarea albiei râului Cugir? Greu de spus, dacă până în prezent nu s-a făcut mare lucru!

Constantin Predescu




Actualitate

Bărbat de 59 de ani, găsit decedat în fața unui bloc din Cugir. Poliția a deschis o anchetă

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cugir, a fost găsit decedat, duminică dimineața, în fața unui bloc de pe strada Rozelor din oraș. Poliția a fost sesizată în jurul orei 07.05, prin SNUAU 112, de un localnic în vârstă de 69 de ani.

La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a stabilit că victima ar fi căzut de la etajul al patrulea al imobilului în care locuia.

Echipajul medical sosit la locul incidentului a constatat decesul bărbatului. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În astfel de cazuri, specialiștii recomandă evitarea prezentării excesiv de detaliate a circumstanțelor decesului, întrucât expunerea repetată la informații despre astfel de evenimente poate afecta persoanele vulnerabile. Persoanele care trec prin perioade dificile sunt încurajate să solicite sprijinul unui specialist sau al persoanelor apropiate.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Cugir, reținut după ce ar fi agresat un adolescent de 17 ani într-un local

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe. Acesta ar fi agresat un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict izbucnit într-un local din oraș.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 12 august 2026. Cei doi s-ar fi aflat într-un local din Cugir, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi lovit pe tânărul de 17 ani.

Polițiștii din Cugir au continuat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și au dispus, în data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Vineri, 14 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate în acest caz.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir