Politică
Avertisment din partea deputatului PNL Dan Simedru pentru prefectul și subprefectul de Alba, Gheorhe Feneșer respectiv Cornel Murg
Deputatul PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru, a transmis astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un avertisment către prefectul și subprefectul de Alba, respectiv Gheorhe Feneșer și Cornel Murg, prin care le aduce la cunoștință celor doi înalți funcționari publici apolitici faptul că este ilegal să faci campanie electorală în favoarea unor partide politice.
Parlamentarul a declarat că “PSD-ul și minusculii săi aliați (n.a. PC și UNPR) pregătesc fraudarea alegerilor europarlamentare, prin toate acțiunile pe care le fac în disprețul public.”
Un exemplu în acest sens, oferit de Dan Simedru, este cel al prefectului și subprefectului de Alba, cărora le transmite public “să se abțină și să nu mai participe la procesul electoral, să respecte legea care este în vigoare și nu legea pe care o anunță șeful lor de partid, Liviu Dragnea, că o va promova.”
Liberalul a explicat că vicepremierul Dragnea și-a anunțat intenția de a promova un proiect de lege prin care funcțiile de prefect și subprefect ar urma să devină din nou politizate, demers catalogat de parlamentar drept o cacealma marca Dragnea, de genul legii descentralizării sau proiectul privind regionalizarea.
Pentru a fi mai convingător, fostul prefect liberal de Alba Dan Simedru a conchis: “Dacă voi constata că în această săptămână, cei doi vor mai avea acțiuni și activități de implicare directă sau indirectă în camapnia electorală, oferind sprijin partidelor politice, voi cere în Parlamentul României aplicarea legii și tragerea lor la răspundere.”
FOTO: ARHIVĂ
Politică
Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean
Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.
Cine sunt vicepreședinții USR Alba
În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:
- Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
- Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
- Ioan Radu Miclea – Cugir;
- Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.
Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.
Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.
Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință
La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.
Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.
Care sunt prioritățile noului președinte
În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.
Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.
Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.
Politică
Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”
Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.
„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.
În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.
Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro