În perioada 19-22 august, localitatea Vinerea găzduieşte cea de-a treia ediţie a „Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare”, organizat de primărie, Consiliul Local şi Casa...
Cugirenii care au case de vacanţă sau cabane turistice situate în apropierea pădurilor de pe Râul Mare şi de pe Râul Mic din Cugir ne-au relatat...
Interviu cu Adrian TEBAN, primarul localităţii – Domnule primar, cât de mulţumit sunteţi acum, privind în urmă? – Există atât mulţumiri, cât şi nemulţumiri, însă consider...
Puţini sunt cei care cunosc faptul că pâinea fabricată de peste 45 de ani la brutăria lui Lae Pecu din Cugir a primit din partea Ministerului...
Simona Niculeasă, o tânără interpretă a cântecului popular din Ardeal, s-a născut şi a petrecut copilăria în localitatea Şibot, în frumoasa comună răcorită de apele Mureşului....
În cadrul Măsurii 1.1 „Întâlniri între Cetăţenii Oraşelor Înfrăţite”, Comisia Europeană a evaluat pozitiv şi aprobat proiectul “Aducem Europa mai aproape de comunitǎţile locale” (“Bringing the...
Pe străzile Alexandru Sahia, Mihai Sadoveanu şi (parţial) Tineretului (foto), se derulează de mai bine de o săptămână, o importantă lucrare aşteptată de mai multă vreme...
Casa de Cultură din Bârlad a găzduit recent cea de-a XI-a ediţie a Concursului Naţional de Dans şi Costume ECO intitulat „Fantezii de vară”, competiţie la...
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Uzina Mecanică Cugir, liberalul Emil Muntean, s-a arătat surprins de faptul că în presa locală au apărut informaţii potrivit cărora...
Aproape 120 de formaţii, 1500 de participanţi din toată Europa, două zile de concursuri şi foarte multe premii. Sunt cifrele celei de-a 30-a ediţii a Festivalului...
Ultimele comentarii