Rămâi conectat

Actualitate

Vremea de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Prognoza METEO pe regiuni | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Vremea de Crăciun 2021 și în noaptea de Revelion 2022. Prognoza METEO pe regiuni | cugirinfo.ro

Temperaturile scad după Crăciun, astfel că în mai toate regiunile țării vom avea vreme destul de rece de Anul Nou. Meteorologii anunță temperaturi sub limita înghețului mai ales în timpul nopților.

Banat

Prima zi a intervalului va debuta cu o medie a temperaturilor maxime apropiate de normal, în jurul a 4 grade, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 21 – 23 decembrie, mediile vor fi cuprinse între 0 și 2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 10…12 grade.

Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 8 grade, spre 2…3 grade – în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va fi în scădere în primele nopți, spre -7…-6 grade, apoi de creștere spre 4…5 grade în nopțile din perioada 25 – 27 decembrie și din nou de scădere spre -4…-3 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 – 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe și în 20 decembrie, precum și în intervalul 28 decembrie – 2 ianuarie.

Crișana

Vremea va fi normală termic în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 3 grade, după care va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor fi cuprinse între -1 și 1 grad. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 10…11 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 6…8 grade, spre 1…2 grade – în primele zile ale lunii ianuarie.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Crăciun fericit

Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va fi în scădere în primele nopți, până în jurul a -8 grade, apoi de creștere spre 4…5 grade, în nopțile din perioada 25 – 27 decembrie și din nou de scădere spre -4 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 – 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe în intervalul 28 decembrie – 2 ianuarie, precum și în 20 decembrie.

Transilvania

Prima zi a intervalului va debuta cu o medie a temperaturilor maxime apropiate de normal, în jurul a 1 grad, după care vremea se va răci, astfel încât în perioada 21 – 23 decembrie, mediile vor fi cuprinse între -4 și -2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 8…9 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 6 grade, până în jurul a 0 grade – în primele zile ale lunii ianuarie. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea sub pragul gerului, spre -12 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 1…2 grade în nopțile din perioada 25 – 28 decembrie și din nou de scădere spre -8…-6 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații în general slabe cantitativ, dar pe arii extinse se vor semnala în perioada 24 – 27 decembrie și cu caracter local în intervalul 28 decembrie – 2 ianuarie, precum și în 20 decembrie.

Maramureș

Vremea va fi normală termic în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 1 grad, după care va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor tinde spre -3…-2 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește substanțial, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 7…8 grade. Din 28 decembrie, tendința temperaturilor va fi de scădere treptată de la medii de 4…5 grade, până în jurul a 0 grade – în primele zile ale lunii ianuarie.

Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea pană la pragul gerului, spre -11…-10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 2…3 grade în nopțile din perioada 25 – 28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade, la sfârșitul intervalului. Precipitații pe arii extinse și în general moderate cantitativ se vor semnala în perioada 24 – 27 decembrie, dar cu caracter local și slabe în intervalul 28 decembrie – 2 ianuarie, precum și în zilele de 20 și 23 decembrie.

Moldova

Intervalul va debuta cu vreme normală termic, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 2 grade, apoi va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor tinde spre -4…-2 grade.

Ulterior, valorile diurne vor crește considerabil, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor se va situa în jurul a 8 grade. Începând din 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată spre medii de -1…0 grade. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile nocturne, astfel media minimelor va scădea pană pragul de ger, spre -10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 1…3 grade în nopțile din perioada 25 – 28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade până la sfârșitul intervalului. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare după data de 24 decembrie.

Dobrogea

La începutul intervalului, valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale, cu maxime în jurul a 4 grade și minime de 1…2 grade. Apoi, vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va fi de -1…0 grade, iar a minimelor de -7…-6 grade. În intervalul 23-26 decembrie, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 12…13 grade, iar a minimelor până în jurul a 6 grade.

Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion

După data de 27 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere spre medii regionale ale valorilor diurne în jurul a 2 grade și nocturne de -2…-1 grad. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 24 decembrie, dar probabilitatea mai mare va fi în intervalul 27 decembrie – 1 ianuarie.

Muntenia

Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în prima zi a intervalului, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 5 grade, după care va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor tinde spre 0 grade. Ulterior, valorile diurne vor crește semnificativ, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor va ajunge la 12 grade. Începând cu 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată până la medii de 2…3 grade. Aceeași evoluție o vor avea și valorile din timpul nopților, astfel media minimelor va scădea pană la -8 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 3…4 grade în nopțile din perioada 25 – 28 decembrie și din nou de scădere spre -4 grade, la sfârșitul intervalului. Probabilitatea pentru precipitații în general slabe cantitativ va fi în creștere după data de 25 decembrie.

Oltenia

În prima zi a intervalului, valorile termice se vor situa ușor peste mediile multianuale, cu maxime în jurul a 5 grade și minime de 0…1 grad. Ulterior vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va tinde spre 0 grade, iar a minimelor spre -8…-7 grade. În intervalul 23-26 decembrie, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 10…11 grade, iar a minimelor până în jurul a 4 grade.

După data de 27 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere, spre medii ale valorilor diurne în jurul a 3 grade și nocturne de -4…-3 grade. Temporar vor fi precipitații, cu probabilitate mai mare în intervalul 24 decembrie – 1 ianuarie.

La munte

În prima zi a intervalului, media maximelor va fi în jurul a -6 grade, iar a minimelor de -7 grade. Apoi, vremea se va răci, iar la mijlocul primei săptămâni, media maximelor va fi de -12 grade, iar a minimelor de -17 grade. Până la începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor crește considerabil, media maximelor va ajunge la 3…4 grade, iar a minimelor până în jurul a 0 grade.

După data de 27 decembrie, temperatura aerului va avea din nou tendința de scădere spre medii regionale ale valorilor diurne de -5…-4 grade și nocturne de -10…-9 grade. Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 23 decembrie, posibil mai importante cantitativ în intervalul 24-27 decembrie.




Actualitate

Ursoaică și doi pui, semnalați în zona Dumbrava din Cugir. A fost emis mesaj RO-ALERT

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unei ursoaice cu doi pui a fost semnalată, duminică seara, în orașul Cugir. Incidentul a fost raportat în zona Dumbrava, iar autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației.

Potrivit Jandarmeriei Alba, echipajul de intervenție aflat în serviciu s-a deplasat de urgență în zonă pentru gestionarea situației. Jandarmii sunt echipați corespunzător pentru intervenția în cazul animalelor de talie mare.

„În orașul Cugir a fost semnalată prezența unei ursoaice cu doi pui. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.

Pentru prevenirea unor situații care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea sau viața persoanelor din zonă, ISU Alba a emis un mesaj RO-ALERT. Autoritățile recomandă locuitorilor să evite zona în care a fost semnalată prezența animalelor sălbatice, să nu se apropie de acestea și să nu încerce să le fotografieze sau să le alunge.

ACTUALIZARE, ora 23.36: Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că ursoaica și cei doi pui nu mai erau prezenți în zonă. Pentru a preveni reîntoarcerea acestora, jandarmii au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, în scop de descurajare și alungare. Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul sau animalele sălbatice să fie puse în pericol”, a mai transmis IJJ Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 36 de ani din Cugir înșelată de falși reprezentanți ai BNR și ai Poliției Române. Banii au fost recuperați de polițiști

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 36 de ani, din Cugir, a fost victima unei înșelăciuni după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai Băncii Naționale a României și ai Poliției Române.

Pentru a-i câștiga încrederea, suspecții i-au transmis fotografii ale unor documente de legitimare, precum și alte documente create cu ajutorul inteligenței artificiale. Convinsă că discută cu reprezentanți ai unor instituții oficiale, femeia a fost determinată să își transfere economiile din contul curent într-un cont bancar indicat de apelanți.

La scurt timp după efectuarea transferului, femeia și-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni și a sesizat Poliția Orașului Cugir.

Intervenția rapidă a polițiștilor a făcut posibilă recuperarea integrală a prejudiciului. Agentul principal de poliție Bota Cătălin Mihai, din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale, a desfășurat cu operativitate activitățile specifice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Polițiștii au reușit să blocheze suma transferată și să recupereze integral cei 68.989 de lei, bani care au fost restituiți persoanei vătămate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorilor.

Poliția avertizează: nu vă lăsați convinși de documente trimise online

Polițiștii atrag atenția că fotografiile unor legitimații sau documente oficiale pot fi falsificate sau chiar generate cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Nu vă încredeți în «documentele» pe care aceștia vi le transmit! Verificați, ÎNTOTDEAUNA, informațiile pe care le primiți și nu acționați sub impulsul momentului!”, este recomandarea transmisă de polițiști.

Reprezentanții Poliției reamintesc că polițiștii, medicii, reprezentanții BNR, ANAF sau ai altor instituții nu solicită telefonic cetățenilor să inițieze transferuri bancare sau să le comunice date personale.

În cazul unor apeluri suspecte, este recomandat ca informațiile primite să fie verificate direct cu instituția invocată de apelant, iar orice solicitare neobișnuită de transfer de bani sau furnizare de date personale să fie tratată cu maximă prudență.

Polițiștii îl felicită pe agentul principal de poliție Bota Cătălin Mihai pentru operativitatea de care a dat dovadă și pentru recuperarea integrală a banilor persoanei vătămate.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir