Rămâi conectat

Actualitate

Acțiune caritabilă organizată de Parohia Ortodoxă Cugir II, cu prilejul apropiatelor sărbători ale Crăciunului

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul Parohiei Ortodoxe Cugir II – preot Aldea Adrian Ioan, enoriași ai Bisericii Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, au organizat o acțiune caritabilă constând în acordarea de pachete cu produse alimentare cu ocazia Crăciunului persoanelor nevoiașe din Cugir.

Cele peste 20 de plase pregătite și distribuite au conținut: carne de porc, zahăr, ouă, ulei, făină de mălai, făină albă, paste făinoase, cozonac, conserve și orez.

Pe lângă aceasta, beneficiarii au mai primit încă o cutie cu cadouri adusă de Asociația „Dăruire și Implicare Cugir 2022”, cutie care conține haine și produse primite din Germania de la Asociația cu care cea din Cugir este înfrățită și primește anual pachete.

„Este un gest umanitar pe care parohia noastră îl practică de mulți ani în preajma sărbătorilor de Paște și Crăciun și este motivat de dorința de a aduce un strop de bucurie și lumină în sufletele celor nevoiași”, ne-a mărturisit Dorina Ene, enoriaș în cadrul Parohiei Ortodoxe Cugir II.

 

Constantin PREDSECU




Actualitate

30 septembrie – 1 octrombrie 2026: Lucrări de mentenanță la Barajul Cugir. Debitul evacuat în aval poate ajunge la 25 m³/s

Cugir INFO

Publicat

în

Lucrări de mentenanță sunt programate la Barajul Cugir – Acumularea Canciu, pe Râul Mare, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2026, în intervalul 10:00–16:00.

Potrivit reprezentanților S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Sebeș, intervențiile vizează batardoul amonte aferent vanei segment a golirii de fund.

Pentru realizarea lucrărilor vor fi efectuate spălări succesive ale nișelor batardoului, operațiune care presupune manevrarea repetată a vanei segment. În urma acestor manevre, pe albia Râului Mare va fi evacuat un debit controlat de maximum 25 de metri cubi pe secundă.

Intervenția are loc în incinta amenajării hidrotehnice a Barajului Cugir, cunoscut și sub denumirea de Acumularea Canciu.

Informații suplimentare pot fi obținute la Dispeceratul Hidrocentru SH Sebeș, la numărul de telefon 0258 806 450.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 9 octombrie 2026: spectacol de magie la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir va avea loc spectacolul de magie „Infinity Duo”.

Două personalități. O singură scenă. O experiență magică fără limite.

Cosmin Armega și Norbert își unesc forțele într-un spectacol exploziv de iluzionism, comedie, interacțiune și surprize, creat pentru întreaga familie.

„Infinity Duo” te poartă într-o lume în care imposibilul devine posibil: obiectele dispar și apar din senin, predicțiile se împlinesc, iar publicul devine parte din magie. Totul într-un show dinamic, plin de umor, mister și momente care te vor face să te întrebi: „Cum a fost posibil?”

Biletele pot fi achiziționate online, de pe Ticketstore.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir