Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Viceprimarul demis nelegal la Săliștea, a fost repus în funcţie printr-o hotărâre judecătorească definitivă

Cugir INFO

Publicat

în

Viceprimarul comunei Săliştea, Ioan Lucian Muntean, a fost schimbat din funcţie printr-o hotărâre de consiliu local care nu a respectat legea şi, în consecinţă, trebuie repus în drepturi – aceasta este sentinţa definitivă, pronunţată de Tribunalul Alba, după judecarea cauzei de contencios administrativ având ca obiect anularea actului emis de autoritatea publică locală amintită.

facsimil-viceprimar-salisteaIoan Lucian Muntean, ales în ”epoca USL”, şi-a pierdut funcţia în data de 24 septembrie 2014, când partea PNL-istă a Consiliului Local Săliştea a decis că vrea să aibă viceprimarul său şi a votat schimbarea lui cu Gheorghe Mircea Linuţ (consilier local PNL).

Motiv pentru care, la judecarea procesului, avocatul său a susţinut că hotărârea adoptată de Consiliul Local Săliştea ”a avut la bază argumente politicianiste, iar nu în legătură cu modul în care reclamantul şi-a îndeplinit atribuţiile şi sarcinile ce-i revin potrivit legii” (n.r. deci nu pe criterii de incompetenţă).

Abuzul sau incompetenţa crasă, constatate şi sancţionate de instanţă

Din hotărârea instanţei putem concluziona că incompetenţi au fost chiar consilierii (8 la număr), care au decis că îl pot demite pe viceprimar prin vot deschis, dovedind că nu cunosc legea: ”Hotărârea nr. 48/2014, prin care reclamantul a fost schimbat din funcţia de viceprimar al comunei Săliştea şi a fost declarată vacantă funcţia de viceprimar, făcând parte din categoria hotărârilor individuale, cu privire la persoane, trebuia adoptată prin vot secret, neexistând nicio excepţie prevăzută de lege de la caracterul secret al votului, în situaţia schimbării din funcţie a viceprimarului.

Cu alte cuvinte, în materia hotărârilor cu caracter individual, referitoare la persoane, caracterul deschis al votului trebuie prevăzut de lege, nicidecum prin hotărâre a Consiliului Local, dispoziţiile art. 45, alin. 5, teza a II-a, din Legea 215/2001 fiind lipsite de echivoc în acest sens.

În plus, nu trebuie făcută confuzie între caracterul votului deschis sau secret şi procedura de votare”, se arată în hotărârea pronunţată de Tribunalul Alba. În consecinţă, instanţa a dispus: ”Constatarea nulităţii Hotărârii nr. 48/24.09.2014, adoptată de pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, prin care reclamantul a fost schimbat din funcţia de viceprimar al comunei Săliştea şi a fost declarată vacantă funcţia de viceprimar. Anularea Hotărârii nr. 49/24.09.2014, adoptată de pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, prin care pârâtul Linuţ Gheorghe Mircea a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Săliştea, judeţul Alba. Dispunerea revenirii reclamantului în funcţia de viceprimar al comunei Săliştea, judeţul Alba”. Dar ”pedeapsa” pentru nedreptatea suferită de Ioan Lucian Muntean nu se opreşte aici, hotărârea instanţei având şi o latură financiară.

Cine plăteşte pentru deciziile politicianiste şi nelegale ale consilierilor PNL Săliştea?

Tribunalul Alba i-a dat câştig de cauză viceprimarului demis printr-o hotărâre de consiliu local nelegală şi în privinţa salariului. Astfel, instanţa a dispus: ”Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea, în numele şi pentru pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, să-i plătească reclamantului drepturile băneşti cuvenite, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de care a beneficiat ca viceprimar şi indemnizaţia de care a beneficiat în calitate de consilier local, începând cu data de 24.09.2014 şi până la revenirea pe post. Obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea, în numele şi pentru pârâtul Consiliul Local al comunei Săliştea, să-i plătească reclamantului toate contribuţiile sociale lunare aferente, începând cu data de 24.09.2014 şi până la revenirea pe postul de viceprimar”.

De asemenea, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Săliştea mai trebuie să-i plătească reclamantului sumele de 920 de lei şi 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Întrebarea este: cine va plăti, până la urmă, ”oalele sparte” de o administraţie care a adoptat o hotărâre nelegală pentru o ”reglare de conturi” politice? Consilierii locali care au dovedit că nu cunosc legea? Sau ”factura” va fi plătită din bugetul local, respectiv din buzunarul săliştenilor?

Corect şi moral ar fi să plătească cei care au adoptat hotărârea nelegală pentru că Aghiuţă, spiritul malefic care i-a îndemnat, nu credem că se va arăta!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. un satean

    11.03.2016 la 13:48

    Zi PNL si trage apa… Daca ajung infractorii astia la putere in acest an o sa vanda Romania bucata cu bucata impreuna cu smenarul de case de la Sibiu pe care romanii l-au votat presedinte fiind prostiti de S*R*I !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ştiri din zonă

Tânăr de 20 de ani din Șibot cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și fără permis

Cugir INFO

Publicat

în

În seara zilei de sâmbătă, 20 septembrie 2025, polițiștii rutieri din orașul Cugir au oprit, pentru control, pe strada Culturii din localitatea Vinerea, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din localitatea Șibot.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Cu finanțare de la Uniunea Europeană, toaletele cetățenilor din Blandiana se vor muta din curți în case

Cugir INFO

Publicat

în

Pentru cele 533 de locuințe din comuna Blandiana din județul Alba, Uniunea Europeană va muta gratuit toaletele din curte, în case.

Asta datorită faptului că „în Blandiana, având o situație geografică mai deosebită, nu s-a putut realiza o rețea de canalizare cu stații de epurare și tot ce presupune aceasta.Din acest motiv, am optat pentru un proiect european cu fose septice. La fiecare locuință va fi montată o fosă septică de 5 tone, ecologică, conform normelor europene, finanțată din fonduri europene prin PNRR. Sperăm să reușim să le montăm pe toate. Avem 533 de fose pentru 533 de locuințe”, a declarat primarul comunei Blandiana, Nicolae Gherman, pentru ziarulunirea.ro.

Valoarea proiectului este de aproximativ 6 milioane de lei. Practic, în jur de 2.000 – 2.200 de euro pentru fiecare familie, iar vestea bună este că familiile nu suportă niciun fel de cheltuială. Plata foselor, a manoperei și a tot ceea ce înseamnă montaj este acoperită din fonduri europene. Beneficiarii nu plătesc nimic. Dacă oamenii au fose de beton, acestea se scot, se curăță locul, se montează fosa nouă și se fac toate legăturile „la cheie”. Astfel, peste 530 de familii din comuna Blandiana vor beneficia de montarea gratuită a foselor septice, prin acest proiect finanțat din fonduri europene.

De cealaltă parte, cetățenii din comună sunt foarte bucuroși și nerăbdători să se finalizeze lucrările. „Sunt bucuroși, abia așteaptă să le fie montate fosele și mulțumesc tuturor celor implicați. Practic, pe bani europeni, toaleta din fundul curții se mută, așa cum este firesc, în casă. Toată lumea va avea parte de condiții moderne, fără discriminare între locuitori”, a mai precizat primarul Nicolae Gherman.

Georgeta Barjuca, una dintre beneficiarele acestui proiect, a declarat pentru ziarulunirea.ro că: „Acum este totul bine. Avem un primar care se ocupă de tot ce ne trebuie, ne ajută cu toate problemele. Suntem foarte mulțumiți de domnul primar pentru că până acum aveam toaletele în fundul curții sau în fundul grădinii. Acum suntem foarte mulțumiți de proiectul și de lucrarea prin care ne ajută domnul primar”.

Lucrările au început deja, iar termenul de finalizare este 1 iunie 2026, conform contractului.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Părintele Ilie Vasilca, fost preot în parohia Blandiana, a trecut la Domnul

Cugir INFO

Publicat

în

Părintele Ilie Vasilca, fost preot al parohiei Blandiana, protopopiatul Sebeș, între anii 1974-2017, a trecut la Domnul în dimineața zilei de vineri, 19 septembrie 2025.

Părintele Ilie Vasilca s-a născut pe data de 6 august 1952, în localitatea Cut, sat cu oameni harnici și plini de credință, în familia lui Ioan și Asinefta Vasilca, și a mai avut un frate cu numele Ioan. Școala primară și gimnazială a terminat-o în satul natal, acolo unde a crescut cu dragostea și respectul față de părinți și față de Biserică, având înclinații deosebite spre cele duhovnicești. Acest lucru l-a inspirat și l-a determinat să urmeze cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, apoi Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune. De asemenea, părintele Ilie Vasilca a promovat gradele profesionale Definitivat în anul 1984 și Gradul II în anul 1987.

În anul 1974, o întâlnește pe aleasa inimii, Augusta, cu care întemeiază o frumoasă familie, care este binecuvântată de Dumnezeu cu o fiică, Diana Daria. În același an este numit preot pe seama parohiei Blandiana, protopopiatul Alba Iulia, parohie care va deveni a doua casa, slujind aici cu râvnă și evlavie vreme de 43 de ani, până în anul 2017, când se pensionează și se retrage la domiciliul din Alba Iulia.

Misiunea pastorală încredințată a fost tratată de către părintele Ilie cu toată seriozitatea și implicarea de care a putut da dovadă, reușind alături de credincioșii din Blandiana să întrețină și să înfrumusețeze biserica ridicată din anul 1890, locaș cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Astfel, părintele a coordonat diverse lucrări de restaurare a locașului de cult în anii 1977, 1995, când a fost înzestrată cu mobilier din stejar, 2003 – restaurarea picturii, sau 2010 – alte reparații capitale la locașul de cult. Pentru eforturile depuse, în anul 1991 a primit distincția de iconom, iar în anul 2004, ca urmare a realizărilor sale profesionale, primește rangul de iconom-stavrofor.

Totuși, pe lângă realizările pastorale și implicarea în misiune, viața părintelui a cunoscut mari și grele încercări, mai ales în partea a doua a vieții, prin diverse suferințe trupești, fiind de mai multe ori în pragul plecării dintre noi, însă râvna și credința sa, dragostea și atenția familiei sau prețuirea și mobilizarea colegilor preoți, i-au salvat de mai multe ori viața. Acum, în prag de toamnă, sufletul părintelui și-a căutat odihna, iar trupul istovit de atâtea grele încercări a cedat în dimineața zilei de 19 septembrie 2025, plecând la Domnul Cerului, pe Care L-a iubit atât de mult și L-a slujit necondiționat.

Bunul și Milostivul Dumnezeu să-i facă parte de odihnă veșnică!


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir