Rămâi conectat

Sport

Locul I pentru “Panterele Negre” din Cugir la Festivalul Internaţional de Gimnastică şi Dans “Prietenia” de la Vaslui

Cugir INFO

Publicat

în

În superba sală de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor “Constantin Tănase” din Vaslui a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Gimnastică şi Dans “Prietenia”.

Diploma-Panterele-Negre-din-CugirO competiţie antrenantă şi atractivă, considerată cea mai mare de acest gen din ţară şi cu cea mai mare tradiţie, care a aliniat la start 81 de formaţii, (peste 1.500 de copii), reprezentând cluburi şi palate ale copiilor din mai toate judeţele ţării şi din străinătate.

Au fost prezente echipe puternice de dansatori din: Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Covasna, Vrancea, Iaşi, Suceava, Mureş, Teleorman, Neamţ, Buzău, precum şi invitaţi din Republica Moldova şi Ucraina. La eveniment a luat parte în mod indirect (cu participare pe internet) şi o secţiune reprezentând ţări precum, Bulgaria, Cehia, Turcia, Rusia, Republica Sud Africană, Serbia şi Ungaria.

Judeţul Alba reprezentat de Clubul Copiilor din Cugir a fost prezent la concurs cu formaţia “Panterele Negre” pregătite de antrenoarea Monica Câmpean, cea care n-a lipsit de la nicio competiţie organizată până în prezent de moldovenii din Vaslui. Printr-o remarcabilă prestaţie, dovedind pasiune şi dăruire, cu aplauze la scenă deschisă, elevele dnei Câmpean (categoria de vârstă-clasele V-VIII ) au reuşit să fie din nou la înălţime, câştigând şi la Vaslui locul I la genurile “Majorete” şi “Aerobic”.

Au evoluat în concurs: Ioani Mihaela, Codrea Maria, Sideriaş Sonia, Blendea Ioana, Matei Roxana, Lazăr Denisa, Barbu Teodora, Stan Andreea şi mezinii echipei, Rotar Francesca şi Ioani Nicolae.

Atât sportivele cât şi profesoara lor merită felicitările noastre alături de urările de noi succese!




Sport

Cugireanul Vasile Hârjoc, locul IV cu echipa României la Campionatul European de Alergare Montană de la Râșnov

Cugir INFO

Publicat

în

Cugirul este reprezentat cu cinste la Campionatul European de Alergare Montană, competiție care se desfășoară în aceste zile la Râșnov, județul Brașov. Vasile Hârjoc, legitimat la CS Metalurgistul Cugir, a obținut un rezultat important în prima probă a campionatului, contribuind la clasarea echipei României pe locul IV la categoria de vârstă +70 de ani.

Prima probă a Campionatului European s-a desfășurat vineri, 11 septembrie, în Poiana Brașov, pe traseul schiabil „Postăvarul”. Concurenții au avut de parcurs 3,7 kilometri, cu o diferență de nivel pozitivă de 850 de metri, de la baza pârtiei până în vârful Postăvarul.

La competiție participă sportivi din 20 de țări europene, împărțiți pe categorii de vârstă, de la +35 până la +80 de ani. Campionatul cuprinde trei probe: cursa verticală de 3,7 kilometri, proba de 40 de kilometri și cea de 12 kilometri.

Din județul Alba, în prima probă a competiției a concurat Vasile Hârjoc, sportiv cu o bogată experiență în alergarea montană, revenit recent de la Campionatul Mondial desfășurat în Coreea de Sud.

Cugireanul a încheiat cursa verticală în 57 de minute și 17 secunde, rezultat care i-a adus locul VII la individual. În clasamentul pe echipe, la categoria +70 de ani, România s-a clasat pe locul IV.

Pentru echipa României au mai punctat, în ordinea sosirii, Vasile Hârjoc – Cugir, Dumitru Iftimie – Constanța și Joca Benchea – Bacău.

Competiția continuă, iar alți sportivi din Cugir și din județul Alba urmează să intre în concurs. Cristian Han, din Cugir, va lua startul în proba de 40 de kilometri, în timp ce Gheorghe Hăprean – Cugir, Aurelian Zagrean – Blaj și Vasile Hârjoc – Cugir vor participa la proba de 12 kilometri.

Rezultatele obținute până acum confirmă încă o dată valoarea sportivilor din Cugir în alergarea montană. Vom reveni cu rezultatele celorlalte probe și cu evoluția reprezentanților județului Alba la Campionatul European.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii”, a doua înfrângere consecutivă pe propriul teren: Metalurgistul Cugir – Timișul Șag 0-1 (0-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a bifat o nouă partidă fără victorie pe teren propriu, fiind învinsă cu 0-1 (0-0) de Timișul Șag, într-un meci în care formația bănățeană a dat lovitura și a plecat cu toate cele trei puncte.

După trei etape disputate în Seria a VII-a, gruparea cugireană rămâne cu un singur punct în clasament, iar situația devine tot mai complicată înaintea derby-ului „de Alba” din runda următoare, când Metalurgistul va primi, din nou în fața propriilor suporteri, vizita celor de la CSM Unirea Alba Iulia.

Pentru Timișul Șag, succesul de la Cugir este unul important, mai ales că a fost prima deplasare din actuala stagiune. Bănățenii au furnizat surpriza etapei în fața unei formații cotate drept favorită și își păstrează astfel invincibilitatea după primele trei runde.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii la ambele porți și intervenții importante ale celor doi portari, Herlea și Antonescu, care au menținut tabela nemodificată până la pauză.

Soarta întâlnirii s-a decis în debutul reprizei secunde. În minutul 59, P. Pahone a trimis un șut puternic de la aproximativ 20 de metri, mingea lovind bara. Doar trei minute mai târziu, Fabian Roşu a reușit să dribleze doi jucători ai Cugirului, a pasat vârfului Angelo Radu, care a schimbat partea spre stânga, unde Raul Popa a avansat şi finalizat la colţul lung, decisiv în economia jocului (0-1).

În formula de start a Metalurgistului Cugir s-au regăsit trei noutăți față de partida precedentă: portarul Herlea, revenit între buturi, S. Itu, titular în premieră, și Tăban. Cei trei i-au înlocuit pe B. Avram, Todoran și Igwe.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Herlea – Tăban (72, Todoran),  Balaur, S. Itu, Sebaș – Cocan, Mâlnă (46, Udrea), Iosif (46, Butnariu), P. Pahone (80, Bugnariu) – Șaucă (cpt.) Bura (72, Goronea). Rezerve: B. Avram, Igwe, Păcurar, Kiraly. Antrenor: Lucian Itu.

Timișul Șag: Antonescu – Fotoniu, Munteanu, Olaru (46, Stupu), Ivanovici – Boariu, Făgărășanu (cpt.) – Roșu (80, Sima), Velcotă (90+1, Balaci), R. Popa (85, Sturzu) – A. Radu (85, Olariu). Rezerve Novac, Sima, M. Ștefan, Fazekas. Antrenor: Iulian Muntean.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir