Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Un mort şi trei răniţi, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada A1, între Deva și Timișoara

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane, între care şi un copil de cinci ani, au fost rănite grav într-un accident care a avut loc sâmbătă pe autostrada A1 Deva-Timişoara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Echipajele operative sosite la locul accidentului au constat faptul că un microbuz s-a izbit puternic de un parapet de pe marginea autostrăzii, în urma impactului un bărbat suferind mai multe traumatisme incompatibile cu viaţa.

De asemenea, un copil de cinci ani, o femeie şi un bărbat au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva pentru îngrijiri medicale.

La faţa locului au intervenit pompierii militari din Ilia şi Dobra, cu două autospeciale, una dintre maşini fiind dotată cu modul de descarcerare. În ajutorul victimelor au fost mobilizate două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi unul de la SMURD.




Ştiri din zonă

Primarul din Săliștea intră în concediu de creștere a copilului: „Este o decizie firească pentru familia noastră”

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Săliștea, Ioan Gherman, a anunțat că va intra, începând cu 1 august 2026, în concediul de creștere a copilului, pentru perioada de două luni rezervată tatălui. Edilul spune că a ales să petreacă această perioadă alături de fiica sa, Amelia, odată cu revenirea soției la serviciu.

„Este o decizie firească pentru familia noastră, întrucât soția mea își va relua activitatea profesională, iar eu voi avea bucuria și responsabilitatea de a petrece mai mult timp alături de Amelia, într-o perioadă importantă din copilăria ei”, a transmis Ioan Gherman.

Pe durata concediului, atribuțiile de primar vor fi exercitate de viceprimarul comunei, împreună cu aparatul de specialitate al Primăriei Săliștea. Gherman și-a exprimat încrederea că activitatea instituției și proiectele aflate în derulare vor continua fără sincope.

Edilul a precizat că va rămâne aproape de comunitate, în măsura în care legislația și responsabilitățile de părinte îi vor permite acest lucru.

Perioada de concediu, folosită și pentru pregătirea planului de dezvoltare al comunei

În mesajul adresat locuitorilor, Ioan Gherman a arătat că cele două luni vor reprezenta și un prilej de analiză și reflecție asupra direcției de dezvoltare a comunei.

Primarul a amintit că se apropie de doi ani de la preluarea mandatului și consideră că experiența acumulată în această perioadă îl ajută să actualizeze planul de dezvoltare al comunei, pornind atât de la nevoile identificate în administrație, cât și de la solicitările venite din partea cetățenilor.

Potrivit acestuia, documentul va fi făcut public și supus dezbaterii, astfel încât, până la începutul anului 2027, comunitatea să beneficieze de un plan clar de dezvoltare, construit împreună cu locuitorii comunei.

„Înainte de a fi primar, sunt soț și tată”

Ioan Gherman a explicat că decizia de a intra în concediul de creștere a copilului este influențată și de un sfat primit de la fiul unui fost primar, care i-a atras atenția că timpul petrecut alături de propriul copil nu poate fi recuperat.

„Privesc aceste două luni cu emoție și recunoștință. Înainte de a fi primar, sunt soț și tată, iar unele momente din viața unui copil nu se mai întorc. În același timp, rămân același om preocupat de comunitatea noastră, de problemele ei și de ceea ce putem construi împreună”, a transmis primarul comunei Săliștea.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Evenimentul „Satule, vatră aleasă” a reunit comunitatea din Băcăinți în jurul credinței, tradițiilor și memoriei eroilor

Cugir INFO

Publicat

în

Parohia Băcăinți, din Protopopiatul Sebeș, a găzduit duminică, 26 iulie, evenimentul „Satule, vatră aleasă”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Manifestarea a adunat localnici și invitați într-o zi dedicată credinței, tradițiilor românești și cinstirii înaintașilor.

Programul a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, urmată de slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniți foști preoți slujitori, cântăreți bisericești, crâsnici și fii ai satului trecuți la cele veșnice.

Un moment important al zilei l-a reprezentat sfințirea Monumentului Eroilor, ridicat în memoria celor care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă. La ceremonia religioasă au fost prezenți o gardă de onoare formată din patru militari, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și primarul comunei Șibot, Marinela Oană.

După ceremonia de sfințire, participanții au asistat la un program artistic de muzică și dansuri populare, susținut de interpreți și ansambluri locale, care a completat atmosfera de sărbătoare.

Potrivit organizatorilor, evenimentul „Satule, vatră aleasă” și-a propus să promoveze valorile comunității, tradițiile românești și respectul față de memoria celor care au contribuit la istoria satului. Totodată, organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în pregătirea și desfășurarea manifestării, precum și participanților care au fost prezenți la această ediție.

 

Pr. paroh. Răzvan Oprea




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir