Rămâi conectat

Cugireni

Un cugirean este campionul Germaniei la „servire la bar” (show bartending)!

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

barman-cugir-premiu-germaniaUn cugirean este campionul Germaniei la „servire la bar” (show bartending)!

Flair bartending înseamnă show-ul şi jongleriile pe care barmanii le fac cu sticle de băuturi, pahare şi shakere, ca să prepare într-un mod acrobatic un cocktail. Un spectacol care atrage clienţi dornici de distracție. Este dus la nivel de artă şi, pentru a obține performanţă, unii barmani renunţă la jobul din spatele barului, fac antrenamente grele de câte opt ore pe zi ca să participe la competiţii organizate peste tot în lume. Flair-ul este a doua lor natură şi dacă ar fi să o ia de la capăt ar face aceleaşi alegeri. Este până la urmă flerul barmanului. Profesioniştii barurilor desenează mişcări în aer cu sticle, cu pahare și cu tin-uri cocktail shaker, mixează băuturi pe muzică şi fac acrobaţii cu tot ce au la îndemână pe bar. Au făcut din flair o pasiune pe care o pun în evidenţă inclusiv la concursurile pe care le câștigă în România sau în străinătate. Drept mărturie afirmațiilor de mai sus stă și cugireanul Marian Antoniu Danelcu. În 2015 a câștigat titlul de campion al Germaniei la ”Show bartending”. Și-a deschis în Munchen propria academie de flair bartending, învățându-i pe nemți cum să-și sporească clienții, cum să-și fidelizeze turiștii. Aceasta pentru că atunci când și-a deschis aripile spre destin, peste graniță, unde altundeva, în România abia se aprofunda conceptul de  HoReCa, legat de strategia ospitalității, de modul de atragere a turiștilor. Așa că, până când noi tot aprofundăm, cugireanul nostru își folosește talentul atrăgându-le nemților turiști. Excelentă decizie, pentru că doar o viață și un destin avem, iar timpul nu are răbdare cu nimeni…

Marian Antoniu Danelcu s-a născut în Cugir la 17 ianuarie 1987. Duminica trecută, de Sf. Anton chiar, a împlinit 29 de ani. A terminat Liceul “I.D. Lăzărescu” din Cugir. În urmă cu 6 ani a făcut un curs de formare pentru barmani profesioniști în București, după care a lucrat în diferite baruri, cluburi și cafenele în București, Cluj și Timișoara. ”Acum 4 ani am decis  să plec în Germania  pentru a mă dezvolta mai mult pe acest domeniu. Aici am avut norocul să îl întâlnesc pe multiplul campion al Germaniei la ”Show bartending”, care m-a ajutat să mă dezvolt tot mai mult. În 2014 am câștigat titlul de “Best new Comer” în ”Show bartending”. A urmat în 2015 titlul de campion al Germaniei în ”Show bartending”. Acum câteva zile tocmai m-am întors din Viena, unde am luat parte la o competiție internațională la care au participat barmani din toată lumea: Austria, Rusia, Anglia, Italia, Olanda, Croația, Cehia și Japonia. Aici am terminat pe locul 3, a fost o competiție foarte grea, însă orele de antrenamente și determinarea au reușit să mă propulseze pe podium. Sunt foarte bucuros și mândru să reprezint România și mai ales orașul meu natal, Cugir, peste hotare. Sper să o fac cu cât mai mult succes și să arăt lumii că România este un loc special. Următoarea competiție o să fie în Londra, pe 31 ianuarie. Țineți-mi pumnii strânși!!!”.
Spre deosebire de alți barmani, pasiunea sa pentru ”flair bartending” nu a fost generată de filmul “Cocktail”, cel din 1998, cu Tom Cruise. S-a înscris la cursurile unei școli de barmani în București, unde a văzut prima dată în viață cum oameni fac… jonglerii cu sticle, cutii, shaker etc. și a știut că asta vrea să facă și el. ”Am fost suficient de norocos să prind foarte repede, am simțit că totul vine natural, din mine”, spune Marian
Antoniu.

”Flair bartending a atins un nivel profesionist astăzi, suntem departe de “jongleria” care fură ochii atunci când pregătești un pahar. Un mare barman german a spus: nu am nevoie  să arunc cu sticle, îmi distrez clienții cu o conversație. Aceasta funcționează atunci când ai 5 persoane în fața ta, dar atunci când ai 200 de clienți, trebuie să faci mai mult…”, explică Marian
Antoniu.

Împreună cu partenerul său Mike Doetzer, multiplu campion german în flair, a creat o companie numită ”Bar10der” cu sediul în Munchen, unde are propria academie la care școlesc barmani pentru mixologie și flair.

De ce sunt preferați barmanii cu ”fler” în locul celor obișnuiți, pentru spectacole și evenimente? ”Barmanii cu ”fler” nu numai că știu cum să distreze o mulțime uriașă, știu, de asemenea, cum să lucreze rapid și precis, pentru că practică în paralel cu show-ul oferit și o amestecare a băuturilor în viteză plus o turnare în pahare în mod regulat. Desigur, există barmani care nu practică flair, dar care sunt la fel de rapizi și preciși, dar flair este “modul turbo”, cu care atragem lumina reflectoarelor și clienții”, explică Marian Antoniu. ”Flair-ul este modul meu particular de a mă exprima, ca o dansatoare care are nevoie permanent să danseze sau un pictor care are nevoie permanent să picteze. Și dacă acest lucru este făcut la momentul potrivit și în mod corect, clienții vor aprecia”, conchide Marian Antoniu.




Cugireni

Polițist din Cugir, pe podium la Cupa Internațională de Padbol de la Stockholm

Cugir INFO

Publicat

în

Agentul-șef principal de poliție Văsian Ovidiu, din cadrul Poliției Orașului Cugir, a obținut locul al treilea la Cupa Internațională de Padbol desfășurată la Stockholm.

Polițistul a reprezentat România împreună cu Aurelian Surd. Cei doi au urcat pe podium la prima competiție internațională la care au participat împreună.

Văsian Ovidiu este cunoscut și pentru intervenția avută în luna mai a anului trecut, când a salvat o femeie în vârstă de 96 de ani, imobilizată la pat, dintr-un imobil cuprins de incendiu.

Reprezentanții IPJ Alba i-au transmis felicitări pentru performanța obținută și au subliniat că sunt mândri că acesta face parte din echipa instituției.




Citește mai mult

Cugireni

Grădina neobișnuită din Cugir, unde ardeii cresc direct prin tabla acoperișului

Cugir INFO

Publicat

în

Mihai Oltean, un informatician din Cugir și-a transformat acoperișul casei într-un spațiu experimental pentru cultivarea legumelor. Acesta a găsit o soluție neobișnuită pentru a-și extinde grădina: a montat sticle de plastic direct în tabla acoperișului, iar în acestea a plantat ardei.

Proiectul a început în urmă cu un an, când cugireanul a amenajat o grădină pe acoperișul casei. Între timp, instalația a fost extinsă și modificată pentru a reduce costurile și pentru a rezolva problemele apărute în primul sezon.

„Anul trecut am identificat mai multe probleme la construcția aceea de pe acoperiș și anul acesta am încercat să le rezolv. Principala problemă a fost prețul foarte mare al jgheaburilor în care creșteam plantele”, a explicat Mihai Oltean.

Inițial, acesta a folosit jgheaburi destinate acoperișurilor, al căror preț ajungea la peste 100 de lei pe metru liniar. Ulterior, a cumpărat tablă pe care a îndoit-o la o firmă locală, reușind să reducă prețul la aproximativ 30 de lei pe metru liniar.

Ardeii cresc prin acoperiș

Cea mai spectaculoasă noutate a proiectului este reprezentată de ardeii plantați în sticle de plastic montate direct în tabla acoperișului. Mihai a realizat mai multe orificii în acoperiș, a fixat sticlele în acestea și le-a umplut cu pământ

Pentru a preveni infiltrațiile, în jurul recipientelor a fost aplicată bandă hidroizolatoare. Din exterior, plantele par să răsară direct prin acoperișul casei.

„Am zis să mai reduc chiar costurile, să nu mai îndoi eu tabla, ci să folosesc tabla existentă”, a spus informaticianul.

Ideea reflectă modul în care acesta își dezvoltă proiectele profesionale. Mihai Oltean este programator și spune că lucrează la grădină prin încercări succesive, asemenea dezvoltării unui program informatic.

„Programatorii lucrează în iterații. Fac o versiune de software, apoi, în ziua următoare, o nouă versiune. La fel procedez și aici: testez, modific și încerc din nou”, a explicat Mihai Oltean.

Plantele au avut nevoie de recipiente mai mari

Experimentul nu a fost lipsit de dificultăți. Recipientele folosite inițial aveau o capacitate de aproximativ 600 de mililitri, iar plantele nu s-au dezvoltat așa cum și-ar fi dorit proprietarul.

Pentru anul viitor, Mihai intenționează să utilizeze sticle mai mari, de unul sau chiar doi litri, pentru a le oferi rădăcinilor mai mult spațiu.

„Cred că aceasta este problema: plantele nu au crescut suficient de bine deoarece sticlele au avut doar 600 de mililitri”, a precizat cugireanul.

O altă problemă a fost temperatura ridicată a acoperișului. În zilele cu soare puternic, Mihai a măsurat aproximativ 60 de grade Celsius la nivelul țiglei. Pentru a proteja plantele, a montat o plasă care reduce expunerea directă la radiația solară.

În zona amenajată cu jgheaburi, vegetația contribuie la diminuarea efectului căldurii asupra acoperișului.

Suprafața grădinii s-a extins

Comparativ cu anul trecut, proiectul a fost extins considerabil. Suprafața grădinii a fost dublată, iar dacă este inclusă și zona în care plantele cresc prin acoperiș, Mihai estimează că întreaga amenajare este acum de aproximativ trei ori mai mare.

În sezonul anterior, informaticianul a încercat să cultive și roșii, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. În acest an, a renunțat la acestea și s-a concentrat pe ardei, care s-au dezvoltat acceptabil.

Pentru anul viitor, Mihai Oltean are deja noi planuri. Acesta vrea să încerce să cultive cartofi și fasole pe acoperișul casei.

Proiectul are și o componentă practică, informaticianul urmărind să producă o parte dintre alimentele consumate în gospodărie și să reducă dependența de prețurile și schimbările care pot afecta producția agricolă.

După ce a demonstrat că ardeii pot fi cultivați prin tabla unui acoperiș, următoarea provocare pentru Mihai Oltean va fi să afle dacă și cartofii sau fasolea pot crește în aceleași condiții.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir