Ştiri din zonă
Trei persoane rănite în urma unui accident rutier petrecut pe DN 7, la Aurel Vlaicu
Astăzi, 22 iunie 2016, în jurul orei 02:00, un bărbat de 45 de ani, din localitatea Aurel Vlaicu, care conducea un autoturism pe D.N. 7, dinspre Orăştie spre Sebeş, în localitatea Aurel Vlaicu a pierdut controlul asupra autoturismului, a intrat în şanţul de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare şi s-a răsturnat.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, a unei femei de 80 de ani şi a unui minor de 8 ani, ambii din localitatea Aurel Vlaicu, pasageri în autoturism.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
Ştiri din zonă
Evenimentul „Satule, vatră aleasă” a reunit comunitatea din Băcăinți în jurul credinței, tradițiilor și memoriei eroilor
Parohia Băcăinți, din Protopopiatul Sebeș, a găzduit duminică, 26 iulie, evenimentul „Satule, vatră aleasă”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Manifestarea a adunat localnici și invitați într-o zi dedicată credinței, tradițiilor românești și cinstirii înaintașilor.

Programul a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, urmată de slujba Parastasului, în cadrul căreia au fost pomeniți foști preoți slujitori, cântăreți bisericești, crâsnici și fii ai satului trecuți la cele veșnice.

Un moment important al zilei l-a reprezentat sfințirea Monumentului Eroilor, ridicat în memoria celor care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă. La ceremonia religioasă au fost prezenți o gardă de onoare formată din patru militari, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, și primarul comunei Șibot, Marinela Oană.

După ceremonia de sfințire, participanții au asistat la un program artistic de muzică și dansuri populare, susținut de interpreți și ansambluri locale, care a completat atmosfera de sărbătoare.

Potrivit organizatorilor, evenimentul „Satule, vatră aleasă” și-a propus să promoveze valorile comunității, tradițiile românești și respectul față de memoria celor care au contribuit la istoria satului. Totodată, organizatorii au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în pregătirea și desfășurarea manifestării, precum și participanților care au fost prezenți la această ediție.
Pr. paroh. Răzvan Oprea
Ştiri din zonă
Incendiu la un autoturism pe DN 7, în zona Balomiru de Câmp. Au intervenit pompierii militari din Sebeș
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș au intervenit, marți, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe DN 7, pe raza localității Balomiru de Câmp.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Alba, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.
La fața locului a fost mobilizată o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajul intervenind pentru lichidarea incendiului și înlăturarea oricărui pericol.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro