Actualitate
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași | cugirinfo.ro
Obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae 2014 | cugirinfo.ro. Obiceiurile de Mos Nicoale sunt consemnate în traditia occidentală, precum și în tradiția românească. Sfântul Nicolae este sărbătorit în 6 decembrie, fiind supranumit și ”Făcătorul de minuni”, patron al Greciei. El este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății.
“Sa împarți averea săracilor”
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriți si creștini devotați.
Crescut in spiritul poveței creștine “sa împarți averea săracilor”, Sfântul Nicolae si-a dat întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe nevoiași.
Mare apărător al ortodoxiei
La primul sinod ecumenic ținut la Niceea, in anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători
Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu nuielușa in semn de avertisment.
Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfanțul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
Sfântul Nicolae a știut, însă, ca după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei întristați si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.
Protectorul celor săraci
De numele sfanțului sunt legate mai multe povesti creștine, printre care si aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, in secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate in pericol de a ajunge sclave pentru ca nu aveau o zestre suficienta pentru a-si găsi un soț.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci si al copiilor, al marinarilor si al victimelor judecaților nedrepte, fiind venerat in întreaga lume.
Sfântul Ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar, din anul 1087, moaștele sale sunt păstrate la o biserica ce ii este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.
Traditii de Sfantul Nicolae
Sfântul Nicolae, in tradiția românească
In tradițiile romanești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade in luna decembrie; păzește soarele, care încearcă sa se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura; este iscoada a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război, motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele, orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.
A salvat de la moarte trei bărbați condamnați pe nedrept
Istoria vieții Sf. Nicolae vorbește si despre o alta minune si anume ca a izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept.
Pe când aceștia erau in închisoare au aflat de timpul când aveau sa fie omorați si au chemat pe sfânt in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichida.
Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor si gata spre apărare, s-a arătat in vis împăratului si exarhului; pe exarh l-a mustrat pentru ca a defăimat împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat si i-a dovedit ca bărbații aceia sunt nevinovați si ca din pizma au fost parați ca au uneltit împotriva lui.
Si așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan.
Copiii primesc dulciuri in ghetuțe si brad
Copiii tuturor tarilor creștine au fost învățați ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine si le încarcă galoșii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii găsesc si cate o nuielușa. In unele zone, copii ii lasă moșului apa si morcovi pentru calul sau.
In colindele romanești, cantate in plina iarna, se vorbește despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca bătrânii cunoșteau si ei ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului, înseamnă ca sfanțul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe.
Nuielușele de mar care înfloresc, semn ca greșelile au fost iertate
Daca la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun in apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.
Nicolae, unul dintre cele mai răspândite si îndrăgite nume
Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite si mai răspândite.
Numele este format din cuvintele grecești Nike – victorie, biruința si laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
Tradiții occidentale
In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activităților caritabile.
Astfel, in Germania, Franța si Olanda, ziua de 6 decembrie este considerata o sărbătoare religioasa, când sunt oferite cadouri copiilor si săracilor.
Multe tari si-au păstrat propriile obiceiuri si tradiții de Sfântul Nicolae.
Astfel, in unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește cu un însoțitor care li ajuta.
In Olanda, episcopul călătorește pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminți sunt răsplătiți cu daruri, iar cei obraznici sunt luați de asistentul sau, Black Peter.
In Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Kinect Utrecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu lovituri de nuia.
La creștinii din Ghana, moșul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawai, el coboară din barca.
In Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranța ca aceasta va fi mâncata de elfi, personaje despre care se crede ca li ajuta pe aducătorul de daruri.
Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de îngeri.
Actualitate
Conducta de apă a orașului Cugir va fi reabilitată. Investiția depășește 17,5 milioane de lei
Conducta de aducțiune a apei tratate către orașul Cugir urmează să fie reabilitată, după ce APA CTTA SA Alba a solicitat emiterea acordului de mediu pentru această investiție. Proiectul vizează înlocuirea unei conducte vechi, aflate într-un stadiu avansat de uzură, și presupune o investiție de peste 17,5 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit Direcției Județene de Mediu Alba, lucrările fac parte din proiectul regional „Reabilitare conducte de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare cu apă Alba, Apuseni și Cugir”.
Intervențiile sunt propuse pe străzile Râul Mare, 21 Decembrie 1989, Ion Creangă, Ciocârliei și Nicolae Copernic, pe drumul județean DJ 704, precum și pe drumul de acces către rezervoarele orașului.
De ce este necesară înlocuirea conductei de apă din Cugir
Conducta existentă transportă apa de la Stația de Tratare Râul Mare Cugir către rezervoarele de alimentare ale orașului. Aceasta a fost pusă în funcțiune în anul 1974 și este realizată din tuburi de beton precomprimat, oțel și polietilenă.
Conform memoriului de prezentare, infrastructura prezintă un grad avansat de uzură și coroziune, ceea ce provoacă avarii frecvente, pierderi de apă și întreruperi ale alimentării. De asemenea, deteriorarea conductei poate determina variații de debit și presiune, existând și riscul afectării calității apei din cauza neetanșeităților.
O altă problemă este reprezentată de faptul că anumite porțiuni ale traseului actual traversează proprietăți private. Acest lucru îngreunează intervențiile în cazul avariilor și poate necesita proceduri juridice pentru asigurarea accesului.
Prin noul proiect, conducta va fi amplasată pe domeniul public, ceea ce ar urma să faciliteze lucrările de întreținere și intervențiile în situații de urgență.
Conductă nouă, cu o lungime de aproape 7 kilometri
Proiectul prevede înlocuirea conductei existente cu una nouă, realizată din fontă ductilă, cu diametre cuprinse între 300 și 600 de milimetri.
Potrivit documentației tehnice, noua conductă va avea o lungime de aproximativ 6,94 kilometri și o durată de viață estimată la cel puțin 50 de ani. Aceasta va putea asigura un debit maxim de 55,15 litri pe secundă, la o presiune de lucru cuprinsă între 6 și 10 bari.
Sistemul va include 11 cămine pentru vane, golire și aerisire, precum și echipamente pentru măsurarea parametrilor și transmiterea datelor necesare monitorizării rețelei.
Conducta va fi montată, în principal, prin săpătură în șanț deschis. Traversările drumului județean, râului Mare Cugir și Văii Gușerii sunt prevăzute a fi realizate prin foraj orizontal dirijat, la o adâncime de cel puțin 6 metri.
Lungimea traversărilor va fi de 25 de metri pentru drumul județean, 50 de metri pentru râul Mare Cugir și 21 de metri pentru Valea Gușerii.
Suprafața de teren ocupată temporar de lucrări este estimată la aproximativ 1,6 hectare. După finalizarea intervențiilor, sistemul rutier și terenurile utilizate temporar vor fi readuse la starea inițială.
Pierderile de apă ar putea scădea semnificativ
Potrivit estimărilor incluse în memoriul tehnic, reabilitarea conductei ar putea reduce considerabil pierderile de apă și costurile de operare.
Astfel, pierderile reale de apă ar urma să scadă de la aproximativ 239.500 de metri cubi pe an la circa 6.100 de metri cubi anual. Totodată, numărul intervențiilor ar putea fi redus de la 195 la numai 5 pe an.
Documentația estimează și o diminuare a costurilor anuale de operare, de la aproximativ 195.000 de euro la 38.600 de euro. În plus, emisiile de gaze cu efect de seră ar putea scădea cu aproximativ 136 de tone echivalent CO₂ anual.
Aceste valori sunt estimări din documentația proiectului, iar rezultatele efective vor depinde de condițiile de exploatare după punerea în funcțiune a noii conducte.
Investiție de peste 17,5 milioane de lei și o durată de 48 de luni
Valoarea investiției pentru conducta de aducțiune din Cugir este estimată la 17.587.266,42 lei, fără TVA. Aceasta face parte dintr-un proiect regional cu o valoare totală de 49.104.453,01 lei, fără TVA.
Durata estimată pentru implementarea investiției este de 48 de luni, perioadă care include proiectarea și execuția lucrărilor.
Memoriul de prezentare a fost elaborat în septembrie 2026 de compania Egis România, iar proiectul se află în faza studiului de fezabilitate.
Lucrările nu pot începe înainte de obținerea acordului de mediu și a autorizației de construire. Solicitarea depusă de APA CTTA SA Alba reprezintă, astfel, o etapă necesară în procedura de pregătire a investiției, care urmărește modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă a orașului Cugir.
Actualitate
Atelier Muzical la Centrul Cultural Cugir: cursuri de canto și muzică pentru copii și tineri
Centrul Cultural Cugir deschide porțile unei noi aventuri: „Atelierul Muzical” coordonat cu multă căldură și dăruire de tânăra Amalia-Cristiana Gruian.

În organizarea Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, copiii și tinerii cu vârste între 4 și 18 ani sunt așteptați să cânte, să se joace, să învețe și să creeze împreună într-un mediu vesel și plin de inspirație.
Potrivit organizatorilor, în sălile Centrului Cultural se vor desfășura activități interactive și distractive cum ar fi: Învățăm prin joc; Dezvoltare completă: Canto, ritm, teorie muzicală și jocuri special concepute;
Încredere în sine: Muzica dezvoltă talentul ascuns și le dă aripi celor mici; Prieteni noi: Locul ideal unde se leagă prietenii frumoase în jurul aceleiași pasiuni.
Programul atelierelor este: Sâmbătă: 11:00 – 13:00; Duminică: 15:00 – 17:00, dar există și program flexibil, în funcție de disponibilitate.
„Locurile sunt limitate, așa că nu sta pe gânduri. Oferă-i copilului tău șansa de a-și descoperi vocea și bucuria de a face muzică. Fiecare copil are un talent unic. Hai să-l descoperim împreună”, este îndemnul directorului Centrului Cultural, Diane Dobrean.
Înscrieri și detalii: 0772 049 649.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia