Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 18 ani din Cugir reținut de polițiști, după ce și-a agresat concubina și a distrus ușa unui apartament

Cugir INFO

Publicat

în

Ieri, 19 martie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un tânăr de 18 ani, din Cugir, ce este cercetat pentru fapte de lovire, distrugere şi violenţă în familie, reclamate poliţiei la data de 16 martie 2018.

Se pare că, în seara zilei de 13 martie 2018, tânărul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi distrus uşa locuinţei concubinei sale după care s-ar fi deplasat la locul de muncă al acesteia unde a agresat-o atât pe ea cât şi pe o colegă a ei.

Ulterior, tânărul s-a sustras cercetărilor, însă ieri, 19 martie 2018, a fost identificat şi reţinut de poliţişti.

Urmează ca azi, 20 martie 2018, să fie prezentat în faţa Procurorilor Parchetului de lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.

Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.

Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.




Citește mai mult

Actualitate

Presiune redusă la apa potabilă în Cugir, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii orașului Cugir, în special cei din zonele înalte ale cartierului Cindeni și din zona Râul Mic, se confruntă cu o scădere a presiunii apei potabile, în urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție.

Anunțul a fost făcut de SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Cugir, care precizează că echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp.

Potrivit operatorului, reluarea alimentării cu apă în condiții normale este estimată pentru ora 12:30.

Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării apei potabile, pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. În această situație, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la revenirea parametrilor de calitate în limite normale.

Eventualele probleme sau zonele afectate pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, respectiv vineri, între orele 08:00 și 14:00.

În afara acestui program, sesizările pot fi transmise Dispeceratului Sucursalei Cugir, la numărul de telefon 0258 751 139.

Reprezentanții SC APA CTTA SA Alba își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir