Rămâi conectat

Actualitate

Alertă în Cugir, după apariția unui urs pe strada Simion Bărnuțiu. Mai multe animale domestice au fost ucise

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs pe strada Simion Bărnuțiu din orașul Cugir a declanșat o alertă în seara zilei de 4 noiembrie 2026. Potrivit primelor informații, mai multe animale domestice fuseseră atacate și spintecate de urs, fapt care a creat panică în rândul localnicilor.

Pentru prevenirea unei tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a transmis un mesaj Ro-Alert.

Potrivit jandarmilor din Alba, prezența animalului sălbatic fusese semnalată în cursul serii, iar la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu și echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Pentru a preveni apariția unor situații care ar fi putut pune în pericol sănătatea, integritatea sau chiar viața locuitorilor din zonă, ISU Alba a emis mesajul Ro-Alert.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, jandarmii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Actualitate

Joi, 12 noiembrie 2026: Ziua Mondială a Diabetului, marcată la Cugir. Eveniment dedicat pacienților și familiilor acestora

Cugir INFO

Publicat

în

Cea de-a patra ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului va avea loc joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir. Evenimentul este organizat de Asociația Implicare și Dăruire Cugir, condusă de Mihaela Bota, și își propune să atragă atenția asupra diabetului zaharat, a riscurilor asociate și a importanței prevenirii și depistării precoce a bolii.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an, pe 14 noiembrie, fiind un prilej de informare și conștientizare cu privire la impactul acestei afecțiuni asupra sănătății publice la nivel mondial.

Evenimentul de la Cugir se va desfășura începând cu ora 16:00, la Restaurant Elegance, și se adresează în primul rând persoanelor diagnosticate cu diabet, familiilor acestora, dar și medicilor de familie, medicilor specialiști și farmaciștilor.

„Cea de-a patra ediție a Zilei Mondiale a Diabetului se va desfășura pe 12 noiembrie 2026, cu începere de la ora 16:00, la Restaurant Elegance din Cugir. Se dorește a fi un eveniment de conștientizare a diabetului și a complicațiilor bolii. În cadrul evenimentului vor avea loc prezentări medicale, testarea glicemiei, tombolă cu premii, discuții cu pacienții”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației Implicare și Dăruire Cugir, mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.

Programul manifestării va include prezentări medicale, măsurarea glicemiei și discuții dedicate pacienților, într-un cadru în care participanții vor putea primi informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece suferă de diabet la nivel mondial. Peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2, iar aproape jumătate dintre cei afectați nu știu că au această boală.

Manifestarea organizată la Cugir își propune să contribuie la creșterea gradului de informare în comunitate și să încurajeze depistarea timpurie, monitorizarea și gestionarea corectă a diabetului zaharat.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Șofer de 55 de ani din Vinerea, prins băut la volan. Etilotestul a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Vinerea, a fost depistat de polițiștii din Cugir în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2026, când polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit pentru control un autoturism pe raza localității Vinerea.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice.

În toate cazurile prezentate, polițiștii continuă cercetările.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir