Administraţie
Sucursala de apă Cugir se mută în casă nouă
Lucrările la noul sediu al SC Apa CTTA Alba, sucursala Cugir, situat în cartierul Cindeni, se apropie de finalizare. Investiţia, începută anul trecut, face parte dintr-un demers al unităţii de apă şi canalizare din Cugir care a solicitat Consiliului Local darea în folosinţă parţială, pentru o perioadă de 24 de ani, a imobilului “Ştrand acoperit”, în vederea amenajării unui sediu. Potrivit informaţiilor primite de la Gheorghe Berian, inginer şef în cadrul sucursalei cugirene de apă (cel care răspunde direct de lucrările de amenajare a locaţiei), noul sediu va fi mult mai spaţios şi va dispune de spaţii pentru birouri, magazii, vestiare, grupuri sanitare, curte interioară s.a. “În general, lucrările sunt destul de avansate, la această oră executându-se operaţii de finisare interioară, de montaj instalaţii sanitare şi electrice. Mai avem nevoie de dotare cu mobilier, astfel încât la începutul lunii octombrie să ne putem muta în casă nouă. Tot ce am realizat s-a făcut prin eforturi financiare proprii unităţii noastre şi trebuie să recunoaştem că nu a fost deloc uşor”, ne-a declarat Gheorghe Berian. Sediul sucursalei de apă se află în prezent cu chirie, într-o clădire aparţinând SC Cugireana SA, iar mutarea societăţii în noua locaţie va fi un lucru benefic pentru oprirea degradării a ceea ce s-a dorit să fie, cu mulţi ani în urmă, clădirea unui ştrand acoperit pentru oraşul Cugir. De menţionat faptul că, în cursul anului trecut, tot societatea de apă a realizat prin eforturi proprii un pasaj de trecere pietonală spre cartierul Cindeni, printr-o anexă a clădirii ştrandului.
Administraţie
Ce s-a statbilit în urma consultării publice dedicate proiectului de Mobilitate Urbană, organizată de Primăria Cugir
Joi, 6 noiembrie 2025, la sediul Primăriei orașului Cugir, a avut loc o consultare publică dedicată proiectului de Mobilitate Urbană, care vizează modernizarea infrastructurii din zonele: str. 21 Decembrie 1989, Griviței, Traian Vuia și Nicolae Grigorescu.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști în mobilitate urbană, cadre universitare și cetățeni ai orașului, într-un dialog constructiv privind direcțiile de dezvoltare durabilă, siguranță rutieră și fluidizarea traficului.
În cadrul prezentării sale, Prof. PhD. Ing. Nicolae Filip de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a subliniat rolul esențial al transportului alternativ în contextul urban actual. A evidenţiat faptul că introducerea pistelor de biciclete în Cugir a condus la reducerea numărului de autovehicule pe carosabil, la ameliorarea traficului rutier şi la îmbunătățirea calității vieții urbane. Totodată, profesorul a insistat asupra nevoii de a privi bicicleta ca parte integrantă a mobilității urbane, nu doar ca mijloc de recreere, ci ca soluție eficientă, sustenabilă şi economică pentru deplasarea zilnică.
În continuarea discuțiilor, doamna Ing. Maria Theiss a prezentat fundamentele tehnice și urbanistice ale proiectului, subliniind importanța continuității pistelor de biciclete, a accesibilității pentru toate categoriile de participanți la trafic și a amenajării integrate a spațiului public.
Aceasta a menționat că proiectul ține cont de structura stradală existentă, de fluxurile pietonale și rutiere, precum și de nevoile reale ale cetățenilor, urmărind un echilibru între mobilitatea alternativă, zonele verzi și infrastructura rutieră.
Primarul Adrian Teban a subliniat importanța majoră a acestui proiect în procesul de modernizare urbană și tranziția Cugirului către o mobilitate sustenabilă.
Acesta a explicat că proiectul reprezintă rezultatul unei planificări etapizate, începută în anul 2014, cu scopul de a transforma orașul într-un spațiu accesibil, sigur și prietenos cu mediul. Actuala etapă este continuarea firească a acestor eforturi, bazându-se pe o analiză atentă a traficului, a zonelor de interes și a categoriilor de drum.
De asemenea, acesta a menționat că proiectul se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare iar toate intervențiile asupra spațiului public sunt realizate în baza cadrului normativ și a cerințelor de finanțare europeană.
„Nu putem construi după preferințe personale, ci în baza unui plan strategic și a unei viziuni comune, care să servească interesul public. Acest proiect nu este doar despre infrastructură, ci despre oameni. Despre siguranța copiilor care merg la școală cu bicicleta, despre vârstnicii care trebuie să se deplaseze confortabil și despre tinerii care merită un oraș sustenabil”, a spus primarul Adrian Teban.
Proiectul include, de asemenea, îngroparea cablurilor electrice, realizarea de canalizare pentru curenți slabi și instalarea unui sistem modern de iluminat public pe toate străzile vizate.
La finalul consultării, în urma votului exprimat:
• Varianta 1 – sens dublu și o pistă de biciclete, însă cu reducerea spațiilor pentru parcare – a fost susținută de 34 de participanți (majoritatea)
• Varianta 2 – sens unic și o pistă de biciclete, însă cu menținerea spațiilor pentru parcare – a fost susținută de 15 participanți (minoritatea)
Primăria Cugir mulțumește tuturor participanților pentru implicare, contribuții și sprijinul acordat în conturarea unui viitor urban mai verde, mai sigur și mai bine conectat la nevoile reale ale cetățenilor.
Administraţie
Joi, 6 noiembrie 2025: Primăria Cugir organizează o consultare publică privind proiectul de Mobilitate Urbană
Primăria Cugir invită locuitorii străzilor 21 Decembrie 1989, Griviței, Traian Vuia și Nicolae Grigorescu, precum și toți cetățenii interesați de îmbunătățirea orașului, să participe la o consultare publică privind proiectul de – Mobilitate Urbană.

Întâlnirea va avea loc joi, 6 noiembrie 2025, la ora 12:00, în sala de ședințe a Consiliului Local (parter).
Proiectul are ca obiectiv modernizarea infrastructurii urbane din zonele menționate, prin lucrări ce vizează:
– amenajarea trotuarelor;
– realizarea pistelor pentru biciclete;
– reconfigurarea părții carosabile.
„Vă așteptăm să vă exprimați opiniile și sugestiile privind acest proiect important pentru comunitatea noastră!”, au transmis reprezentanții Primăriei orașului Cugir.
Administraţie
Primarul Cugirului, Adrian Teban, vizită pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a străzilor Făgețel (Cindeni) și Ciprian Porumbescu (Râul Mic)
Administrația locală a orașului Cugir continuă programul de reparare și întreținere a infrastructurii rutiere, prin finalizarea lucrărilor pe două străzi importante din oraș: Strada Făgețel (Cindeni) Strada Ciprian Porumbescu (Râul Mic).

Primarul Adrian Teban a efectuat o vizită pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a discuta cu locuitorii din zonă. Cetățenii s-au declarat mulțumiți de schimbările aduse, care contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții și la întreținerea cartierelor.
Modernizarea ambelor străzi au fost finanțate din bugetul local, prin contractul subsecvent de reparații străzi, în valoare de peste 800.000 lei.

Pe străzile Făgețel și Ciprian Porumbescu s-au realizat următoarele lucrări:
– Executarea procedurilor tehnice aferente proiectului;
– Amenajarea sistemului de canalizare pluvială;
– Repararea carosabilului prin asfaltare sau pavare, în funcție de specificul traficului;
– Amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, conform soluției tehnice stabilite;
– Realizarea intrărilor în curți pentru proprietățile adiacente.
Astfel, străzile cu trafic intens au fost asfaltate, iar cele cu trafic redus au fost pavate, asigurând o infrastructură durabilă și adaptată nevoilor fiecărei zone. Pe Strada Ciprian Porumbescu, pavarea s-a realizat până în partea superioară, în apropierea Străzii Liliacului.
Despre Strada Teiului din localitatea Vinerea:
– Această stradă este inclusă în programul de reparare și întreținere a infrastructurii rutiere;
– Demararea lucrărilor este programată pentru perioada imediat următoare;
– Începerea lucrărilor depinde de conectarea stației de încărcare la rețeaua electrică.
Stadiul actual al proiectului:
– Atât Strada Făgețel, cât și Strada Ciprian Porumbescu se află în etapa finală de implementare, urmând doar lucrări minore de detaliu.
– Prin aceste investiții, administrația locală își reafirmă angajamentul față de întreținerea și reabilitarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru toți locuitorii orașului Cugir.
-
Mondenacum 3 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 7 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 2 săptămâniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Sportacum 11 luniTriumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 7 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 3 săptămâniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
Vigi
16.08.2013 la 21:08
„Eforturile” firmei se reflecta in ilegalitatile din facturile pentru apa..; si pentru care nu se autosesizeaza nici un organ…