Rămâi conectat

Economie

Salariații de la Societatea Uzina Mecanică Cugir se pregătesc de vacanță

Cugir INFO

Publicat

în

Aproximativ 1000 de salariați aparținând Societății Uzina Mecanică din Cugir vor intra peste aproape o săptămână în concediu de odihnă (19 zile lucrătoare), începând cu data de 29 iulie 2024, urmând să reia activitatea pe data de 26 august 2024.

După cum ne declara directorul general al societății, ing. Mircea Trifan, fabrica şi-a asigurat producţia pentru contractele încheiate cu partenerii externi şi va avea pregătite condiţiile pentru reluarea activităţii la revenirea din concediu a angajaților.

În această perioadă rămâne în activitate o parte a personalului din sectorul de întreţinere-utilităţi, unii reprezentanţi ai secţiilor de producţie, ai resurselor umane, ai compartimentului comercial şi de transport.

Potrivit informațiilor venite de la conducerea unității, salariații vor beneficia și în acest an de vouchere de vacanță.

Constantin PREDESCU




Economie

Schimbare de conducere la UM Cugir: Mircea Trifan, înlocuit de Daniel Popa

Cugir INFO

Publicat

în

Uzina Mecanică Cugir are o nouă conducere. Directorul Mircea Trifan a fost înlocuit din funcție, iar conducerea unității a fost preluată de Daniel Popa, care ocupa până acum funcția de inginer-șef în cadrul fabricii.

Decizia a fost luată joi, 10 septembrie 2026, în ședința Consiliului de Administrație al societății.

Schimbarea vine în contextul în care Mircea Trifan ar fi vizat într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), în care este suspectat de luare de mită. Potrivit informațiilor disponibile, acesta ar fi fost chemat în urmă cu mai bine de o săptămână la sediul central al DNA și ar avea calitatea de inculpat într-un dosar în care este suspectat că ar fi primit mită de la un om de afaceri.

DNA desfășoară o anchetă mai amplă care vizează industria de apărare și, în special, subsidiare ale companiei Romarm. Până în prezent, instituția nu a transmis însă informații oficiale cu privire la această anchetă sau la eventualele persoane vizate.

Până la clarificarea situației de către anchetatori, acuzațiile formulate în cadrul unei anchete penale nu reprezintă o condamnare.




Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Șibot, disponibile la 8 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Șibot au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 8 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Șibot, valabilă la data de 8 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Șibot, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Șibot la data de 8 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
BRUTĂRIA MATEI HOREA S.R.L. MANIPULANT MARFURI 4 anca_matei04@yahoo.com
BRUTĂRIA MATEI HOREA S.R.L. BRUTAR 1 anca_matei04@yahoo.com



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir