Sport
Șahiștii de la Metalurgistul Cugir, de 8 ori pe podium la Cupa „Zilele Orașului Teiuș”
Sportivii secției de șah ai Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir, pregătiți de antrenorul Ovidiu Crăciun, au reușit să urce de opt ori pe podiumul de premiere, la Cupa „Zilele Orașului Teiuș”, scrie Fan Metalurgistul.

Competiția a fost una de șah rapid, întrecere la care au participat un număr de 53 de șahiști, concursul fiind organizat de Primăria Orașului Teiuș, în colaborare cu CAR Credit Teiuș și ACS Fitchess Teiuș. Metalurgistul Cugir a participat cu 10 sportivi, 8 dintre ei urcând pe podiumul de premiere.
În clasamentul general, podiumul a fost ocupat de: Ilie Arion (Metalurgistul Cugir, junior), neînvins, cu un rezultat de 6.5 puncte din 7 partide, Iosif Cotoară – 6 puncte, iar pe locul 3 s-a clasat un alt sportiv al Cugirului – Ovidiu-Jean Lupu (Metalurgistul Cugir), tot cu 6 puncte.
• Şi la celelalte categorii șahiștii din Cugir s-au clasat pe podium
Astfel, la categoria veterani, locurile 2 respectiv 3, au fost ocupate de către șahiștii de la „poalele” Drăganei, Laurenţiu Rădiţoiu și Ioan Topîrcean, locul 1 fiind ocupat de maestrul Ionel Miron.
La grupa de femei, locul 3 a fost ocupat de Mădălina Ionela Laţiu, care confirmă că șahul poate fi practicat cu succes și de oamenii foarte implicaţi în mediul economic atunci când au păstrat pasiunea lor din timpul copilăriei.
La grupa juniorilor sub 16 ani, regăsim pe podium juniorii de la Metalurgistul Cugir: Andrei Moga-Crăciun, locul 1, într-o constantă creștere de formă, și pe Sorana Laţiu, locul 3, fiind foarte aproape de rezultatul obținut de mamei ei.
Teodor Hentea a ieșit triumfător la categoria de vârstă a juniorilor sub 8 ani, care se impune deja la cele mai multe competiţii zonale la care participă, fiind un junior de perspectivă al clubului Metalurgistul Cugir.
Felicitări tuturor sportivilor!
Sport
„Roș-albaștrii” au revenit de trei ori și au obținut un punct spectaculos: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Metalurgistul Cugir 3-3 (2-1)
Metalurgistul Cugir a remizat, scor 3-3 (1-2), în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a doua din Liga a 3-a. „Roș-albaștrii” au avut un meci spectaculos pe stadionul „Emilian Pavel”, în care au fost nevoiți să alerge de trei ori după egalare, dar au reușit de fiecare dată să revină pe tabelă.

După ce ambele formații au debutat în noul sezon cu înfrângeri identice, 0-2, duelul de la Ghiroda a oferit un adevărat festival ofensiv, cu șase goluri marcate.
Pentru Metalurgistul Cugir au înscris Cocan, P. Pahone și Bura, fiecare reușită contribuind la revenirea formației pregătite de Lucian Itu.
Ghiroda a condus de trei ori
Gazdele au început mai bine și au intrat la cabine în avantaj, scor 2-1. Cugirenii au reușit însă să reducă diferența și să egaleze de fiecare dată când adversarii s-au desprins.
Cocan a fost cel care a menținut Metalurgistul în joc, în timp ce P. Pahone a reușit o execuție spectaculoasă, direct din lovitură liberă, pentru a restabili egalitatea.
Finalul a adus și a treia revenire a „roș-albaștrilor”. Bura a înscris pentru 3-3, consfințind o remiză spectaculoasă și un punct important obținut în deplasare.
Revenire de trei ori pentru Metalurgistul
Metalurgistul Cugir a arătat un important spirit de luptă, reușind să răspundă de fiecare dată după ce Ghiroda a preluat conducerea.
Remiza este cu atât mai importantă cu cât formația cugireană a avut și probleme de lot înaintea confruntării. Liubashov a lipsit din cauza unei accidentări, în timp ce Butnariu a fost suspendat.
În sezonul precedent, cele două echipe au avut confruntări echilibrate. Ghiroda s-a impus cu 1-0, printr-un penalty contestat transformat în prelungiri, în timp ce partida disputată la Cugir s-a încheiat fără goluri, 0-0. În cele din urmă, însă, Metalurgistul a fost formația care a obținut calificarea în play-off.
După primele două etape ale actualei stagiuni, Metalurgistul Cugir rămâne fără victorie, dar punctul obținut la Ghiroda poate reprezenta un nou început pentru „roș-albaștri”.
Au evoluat formațiile:
CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Ciublea – Bocșan, Roșu, Ad. Ilie, Stoi, Șteta (86, Băiceanu), Bud, Ardei (72, Dobrescu), Miclăuș, Trandu/cpt., Ciobanu (10, D, Pop); rezerve Stanoilovici, Mancaș, Vaccari, Chiș, Stămorean, Jichici. Antrenor: Cristian Gălan.
Metalurgistul Cugir: B. Avram – Todoran, Igwe, Balaur, Sebaș – Cocan (67, Goronea), Mâlnă (82, S. Itu), Iosif (67, Bugnariu), P. Pahone (90+2, G. Cristea), Șaucă/cpt. (67, Udrea) Bura; rezerve Herlea, Păcurar, Kiraly, Adam. Antrenor: Lucian Itu
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Vasile Hârjoc, locul VIII în proba de 6.000 de metri la Mondialele de Atletism Masters din Coreea de Sud
Veteranul cugirean a încheiat pe locul VIII proba de 6.000 de metri cross country, la categoria +70 de ani, și se pregătește deja pentru o nouă competiție internațională.

Alergătorul Vasile Hârjoc, din Cugir, a reprezentat cu cinste județul Alba la Campionatul Mondial de Atletism Masters, desfășurat la Daegu, în Coreea de Sud, competiție care s-a încheiat miercuri, 2 septembrie 2026.
Sportivul cugirean a luat startul în trei probe: 10.000 de metri, 5.000 de metri pe pistă și 6.000 de metri cross country. În ultima dintre acestea, Vasile Hârjoc a reușit un rezultat remarcabil, parcurgând cei 6.000 de metri în 28 de minute și 38 de secunde și ocupând locul VIII la categoria de vârstă +70 de ani.
Performanța obținută la Daegu confirmă forma bună și ambiția atletului din Cugir, care, în ciuda vârstei, continuă să participe la competiții de anvergură și să își reprezinte cu mândrie comunitatea și județul.
O nouă provocare, la Râșnov
Pentru Vasile Hârjoc, competiția din Coreea de Sud nu înseamnă însă și finalul sezonului. Săptămâna viitoare, între 10 și 13 septembrie 2026, veteranul cugirean va participa la Campionatul European de Alergare Montană, programat la Râșnov, în județul Brașov.
Acesta va concura în două probe: 3,7 kilometri vertical și 12 kilometri, ultima presupunând o diferență pozitivă de nivel de aproximativ 800 de metri.
Cu o energie impresionantă și o pasiune care continuă să îl țină în competiție, Vasile Hârjoc demonstrează că performanța nu are vârstă, iar dorința de a depăși limitele poate fi un exemplu pentru toate generațiile.
Îl felicităm pentru rezultatul obținut la Campionatul Mondial din Coreea de Sud și îi dorim mult succes la competiția europeană de la Râșnov!
Cugirul și județul Alba au, din nou, motive să fie mândre de unul dintre cei mai activi și ambițioși veterani ai atletismului.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia