Sport
Boxerii din Cugir au ocupat podiumul întrcerii, la „Cupa Holod – 2025”
În localitatea bihoreană Holod a avut loc sâmbătă, 23 august 2025, o nouă ediție la box în cadrul „Cupa Holod – 2025”, eveniment la care au luat parte 90 de pugiliști de la mai multe cluburi și asociații sportive din țară.

Au evoluat boxeri din Cluj, Bihor, Zalău, Timișoara, Arad, Caraș, Mehedinți, Sibiu, Cugir, care mai de care mai hotărâți să cștige trofeul competiției pus în joc de organizatori.
Cei 7 sportivii de la CS „Metalurgistul” Cugir pregătiți de antrenorul Gheorghe Constantin au câștigat 5 locuri I prin boxerii: Andrei Badea – Cadet – 38 kg; Viorel Petrescu – Junior – 52 kg; Alin Zoița – Junior – 54 kg; Daniel Varga – Junior – 75 kg. și Laur Dreghiciu – Cadet – 48 kg.
Ceilalți doi pugiliști, s-au situat pe locul II astfel: Timotei Moldovan – Cadet – 63 kg. și Cristian Muntean – Tineret – 57 kg. (prima apariție într-un meci oficial al acestui sportv)
La finalul întâlnirii, antrenorul Gheorghe Constantin a declarat: „N-a fost deloc ușor, având în vedere că a fost prima ieșire din acest an la o competiție oficială, iar adversarii au fost foarte valoroși. Mărturisesc că s-a muncit din greu toată vara cu credința că rezultatele vor veni având în vedere valoarea sportivilor și dorința lor de a câștiga. Vreau să le mulțumesc celor care au avut încredere în noi și îi asigurăm că vom face în așa fel încât numele boxului cugirean să redevină la valoarea la care a fost cânva. Le amintesc iubitorilor de box că în perioada 28 – 30 august 2025, vom participa la Turneul Internațional de la Oradea – trofeul Crișana, iar în perioada 3 – 5 septembrie 2025 vom fi prezenți la Centura Păltiniș”.
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, meci egal sub „Drăgana”: Metalurgistul Cugir – Unirea Tășnad 1-1 (1-1)
După patru eșecuri consecutive, în play-off, Metalurgistul Cugir a reușit un egal 1-1 (1-1), pe propriul teren, în compania Unirii Tășnad, echipă care în urma acestui rezultat nu mai are decât șanse teoretice de a prinde locul al doilea, care asigură participarea la barajul de promovare în Liga a 2-a.

A fost o partidă a orgoliilor pentru Metalurgistul Cugir, după înfrângerea de la Tășnad, într-un meci cu probleme, în Vinerea Mare. Elevii lui Lucian Itu au dat o mână indirecctă de ajutor și conjudețenilor de la CSM Unirea Alba Iulia, stopând gruparea sătmăreană, care a pierdut două puncte prețioase în cursa pentru locul 2.
„Roș-albaștrii” au punctat primii prin golgheterul Petra (33, la centrarea lui Vitinha), iar egalitatea a fost restabilită înaintea pauzei la reușita lui Sanago (45), atacantul ivorian care a profitat de o eroare a lui P. Păcurar. În minutul 65, gazdele au beneficiat de o lovitură de pedeapsă (faultat Șaucă), irosit de P. Păcurar, intervenție a portarului Baltă.
Metalurgistul a pus punct crizei, ce însuma patru insuccese la rând, însă a adunat 7 runde în care nu a câștigat decât 2 puncte.
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Berța – P. Pahone, Liubashov, S. Itu, Vitinha – Goronea (85, Bura), Udrea, P. Păcurar (72, Mâlnă), B. Minteuan (89, Tăban) – Șaucă/cpt., Petra; Rezerve: Perjeriu, Suciu, Kiraly, Mihăilă, Cunțan, Dobre. Antrenor: Lucian Itu.
Unirea Tășnad: Baltă – Gomez, Tătaru, Vultur (79, Barth), Ciul, Negrea/cpt. (54, Băciuț), Funkenhauzer, Matei, Groza (79, Szekely), Chitaș (90+1, A. Militaru), Sanogo; Rezerve: Dumitru, Bolba, Chifor, Topan, Matiș. Antrenor: Mihai Sabău.
Sport
Atletul cugirean Vasile Hârjoc, medalie de bronz la Semimaratonul din Catania (Italia)
Cea de-a treia zi a Campionatului European de Alergare pe Șosea, desfășurată duminica, 3 aprilie 2026 în Catania (Italia), s-a finalizat cu un nou succes pentru atletul cugirean, Vasile Hârjoc, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir.

În cadrul campionatului de la poalele Muntelui Etna a avut loc proba de Semimarathon (21.097 km) probă, unde echipa României de la categ. +70 ani, formată din Vasile Hârjoc (antrenor prof. Gheorghe Hăprean), Victor Georgescu și Radu Neagu, ambii din Bucuresti a obținut medalia de bronz. Medalia de argint a fost cucerită de echipa Elveției iar medalia de aur de către echipa Ucrainei.
De reamintit că in cadrul probei de Ștafetă 3×2000 m, în aceeași formație (prezentată mai sus) echipa României a fost de asemenea, medaliată cu bronz.
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, al patrulea eșec consecutiv în Play-Off: SCM Zalău – Metalurgistul Cugir 3-0 (1-0)
Prima etapă din returului play-off-ului a adus al patrulea eșec pentru Metalurgistul Cugir, scor 0-3 (0-1) cu SCM Zalău, după un meci în care cugirenii nu au contat deloc în atac.

Formația din Zalău a urcat pe locul secund la egalitate de puncte cu CSM Unirea Alba Iulia pe care o va înfrunta etapa viitoare pe „Cetate” și Sănătatea Cluj, toate cu 18 puncte.
În minutul 21 a punctat Niakate (fostl fundaș al CSU Alba Iulia), cu o lovitură de cap în urma unui corner. În minutul 35, momente de panică, întrucât Brâcoveanu și-a închițit limba, căzând foarte rău, fiind nevoie de intervenția medicilor pentru a evita o tragedie. Acesta a fost schimbat și a fost transportat de urgență la spital.
Scorul a fost majorat de Danale (52, după o acțiune personală pe dreapta și un șut imparabil la colțul scurt). Sg, Pop (56) duce scorul la proporții de neprezentare, după o lovitură de pedeapsă.
• Au evoluat formațiile:
SCM Zalău: D. Moldovan – M. Radu, Niakate, Cană, Chiricheș/ cpt., Dat, Danale (68, A. Istrate), Lucaci (68, Fl. Pop), Llullaku (46, Sg. Pop), Brâncoveanu, Vișan (80, Pojar); Rezerve: Giurgiucă, Nagy, D. Pop, Egri, Jula. Antrenor: Ștefan Odoroabă.
Metalurgistul Cugir: R. Pop – Tăban (46, B. Minteuan), Liubashov, S. Itu, Vitinha – Udrea, Mâlnă – Șaucă/cpt. (72, Goronea), P. Pahone, Mihăilă (83, G. Cristea) – Petra (46, P. Păcurar); Rezerve: Perjeriu, Bura, Suciu, Kiraly, Sanchez. Antrenor: Lucian Itu.
FOTO: Sportul Sălăjan
-
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 6 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir