Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Recital de colinde, susținut de copiii din cadrul Ansamblului folcloric „Doina Șibotului”, în biserica din Sărcăsău (parohia Băcăinți)

Cugir INFO

Publicat

în

Dreptmăritorii creștini ai filiei Sărăcsău, parohia Băcăinți, au avut parte de două zile de încărcătură duhovnicească aparte, cu prilejul sărbătoririi hramului bisericii din localitate.

În după-masa zilei de vineri, 5 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-au desfășurat slujbele specifice zilei, urmate de Taina Sfântului Maslu, în sobor de șapte preoți. Momentul a fost încununat de un minunat recital de colinde, susținut de copiii din cadrul Ansamblului folcloric „Doina Șibotului”, coordonați de către tânăra Grațiela Blaga. La final, toți cei prezenți au luat parte la o agapă frațească.

Sărbătoarea hramului a continuat în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, când un număr impresionant de credincioși au luat parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Momentul a fost unul special prin participarea tinerilor școlari la slujbă, biserica răsunând de glasurile lor îngerești. După pregătirea specifică și după primirea Tainei Spovedaniei, elevii prezenți, alături de o parte semnificativă a credincioșilor, au primit Sfânta Împărtășanie, ca un medicament necesar în viața noastră, mai ales în această perioadă de post. Pentru toate momentele trăite, dăm slavă lui Dumnezeu și îi mulțumim Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul bisericii noastre.

 

Preot paroh Răzvan Oprea
Parohia Băcăinți cu filia Sărăcsău




Ştiri din zonă

Un cetățean turc a fost găsit decedat într-o parcare de pe autostrada A1, la Simeria

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean turc, a fost găsit decedat luni, într-un autoturism aflat într-o parcare de pe autostrada A1 Sebeș–Deva, în zona localității Simeria.

În mașină se mai aflau două persoane, care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:00. La fața locului au ajuns echipajele medicale, însă acestea nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Împrejurările și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir