Actualitate
Vacanță activă pentru copiii din Cugir. Ateliere și activități recreative organizate de Direcția de Asistență Socială
Vacanța de vară vine cu jocuri, timp liber și noi experiențe pentru copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” din Cugir. Pe perioada vacanței, Direcția de Asistență Socială Cugir organizează o serie de activități educative, recreative și practice, menite să le ofere celor mici un program atractiv și util.

În lipsa programului școlar, organizarea timpului liber poate reprezenta o provocare atât pentru familii, cât și pentru comunitate. Prin activitățile desfășurate la centru, copiii au la dispoziție un spațiu sigur în care se pot juca, învăța și socializa.
Programul include ateliere practice, jocuri educative, activități artistice și sportive, precum și activități de educație pentru sănătate. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi domenii și preocupări noi, într-un cadru prietenos și adaptat perioadei de vacanță.
Dincolo de componenta recreativă, activitățile urmăresc dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, stimularea creativității și descoperirea aptitudinilor personale. În același timp, interacțiunea dintre copii contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cugir consideră că astfel de programe pot contribui și la reducerea riscului de marginalizare socială, oferindu-le copiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mediu sigur și stimulativ.
Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” își propune astfel să transforme vacanța într-o perioadă a descoperirilor, a prieteniei și a învățării prin joc, punând în centrul activităților nevoile și dezvoltarea copiilor din comunitatea locală.
Actualitate
Prețuire și respect de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Cugir
Joi, 1 octombrie 2026, Primăria și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir organizează sărbătorirea „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, un moment de recunoștință față de bunici și părinți, cei care au clădit comunitatea din Cugir cu multă muncă, înțelepciune și dragoste.

Tradiția merge mai departe, iar această zi specială marchează și un moment de o profundă emoție: „Nunta de Aur”, eveniment care va începe la ora 14.00 la Centrul Cultural, unde vor fi celebrate cuplurile din oraș care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă – o jumătate de veac de fidelitate, respect și armonie, ce reprezintă un adevărat model pentru toate generațiile tinere.
Începând cu ora 16.00 este organizată o întâlnire cu seniorii, la Sala de Festivități (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) unde, vârstnicii orașului, vor fi invitați să sărbătorească și „Ziua Internațională a Muzicii”.
„Le urăm la mulți ani binecuvântați, cu sănătate și liniște sufletească, tuturor seniorilor noștri”, este mesajul adresat de organizatori.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia