Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Profesoara Nicoletta Huștiuc, partener în cadrul unui proiect eTwinning de învățare interculturală

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul proiectului eTwinning LOVE (Listening Other Voices of Europe) Nicoletta Hustiuc, profesor pentru educația timpurie la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir – GPP Vinerea, și Călina Lațiu, profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan” Galda de Jos, s-au alăturat unor parteneri din Franța, Spania și Italia, pentru a le oferi elevilor o oportunitate de învățare interculturală.

Proiectul se derulează într-un context multilingvistic, având la bază limba engleză, franceză și spaniolă, și ajută copiii să descopere Uniunea Europeană într-un mod captivant. Împreună, au explorat specificitățile țărilor participante prin activități ce au inclus domenii precum: gastronomia, tradițiile vestimentare, muzica, istoria și geografia acestora.

„Prin colaborare internațională, am creat o serie de materiale educaționale și produse interactive, dintre care menționăm: Jocuri de cărți despre statele UE, care le permit elevilor să învețe despre tradițiile și simbolurile țărilor europene; Carte colaborativă cu povești din diverse colțuri ale Europei, prin care copiii au avut ocazia să descopere basme și legende locale; Prezentări interactive despre școlile și clasele noastre, care oferă o imagine de ansamblu asupra sistemelor educaționale din fiecare țară participantă. Material educațional despre Uniunea Europeană, destinat copiilor din grădiniță, cu continuitate pe parcursul ciclului primar și gimnazial, pentru a asigura o învățare progresivă”, ne-a declarat prof. Nicoletta Huștiuc.

Potrivit participantei din Cugir, de-a lungul proiectului, s-au organizat întâlniri cu partenerii internaționali, schimbând idei și bune practici pentru a asigura o colaborare eficientă. În plus, a fost propus un logo al proiectului realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, reflectând astfel deschiderea către utilizarea tehnologiilor moderne în educație.

„Drept concluzie, participarea noastră la proiectul „LOVE – Listening Other Voices of Europe” a fost o experiență valoroasă atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi. Am consolidat competențele lingvistice ale copiilor, am aprofundat înțelegerea diversității culturale europene și am demonstrat că învățarea prin colaborare este cheia unui viitor educațional de succes. Proiectul a deschis noi perspective și a construit punți între culturi, contribuind la formarea unor cetățeni europeni responsabili și informați”, a ținut sa precizeze Nicoletta Huștiuc.

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir