Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Primăria Şibot, preocupată de gestionarea fenomenelor generate de ploile torențiale

Cugir INFO

Publicat

în

Ploile torentiale care s-au abătut zilele trecute pe teritoriul județului Alba n-au ocolit nici două sate componente ale comunei Șibot.

Este vorba de Sărăcsău și Băcăinți, unde puhoaiele scurse de pe versanți amenințau inundarea gospodăriilor și a drumurilor. Având experiența evenimentelor anilor trecuți și chiar mai recente (luna iunie), primăria locală s-a mobilizat exemplar pentru a preîntâmpina asemenea fenomene care puteau afecta cele două localități.

După cum ne spunea primarul Marcel Filimon, chiar de la începutul ploilor, Primăria Șibot a intervenit pentru degajarea carosabilului, a decolmatării șanțurilor şi a podeţelor afectate de torenți.

„S-a acționat cu sprijinul SVSU Șibot cu un  buldoexcavator și cu susținerea unor voluntari din comună pentru degajarea de pe carosabil a aluviunilor, pietrișului și a bucăților de lemn aduse de viituri. Am avut în vedere, de asemenea, curățarea podețelor și a rigolelor, executarea de noi trasee pentru scugerea apelor şi evitarea inundaţiilor. De un mare folos ne-au fost acţiunile întreprinse luna trecută, când am luat măsuri de siguranță care să împiedice efectele unor asemenea fenomene, ținând sub observație situația meteo 24 din 24 de ore”, a precizat primarul comunei Șibot.

Constantin PREDESCU




Ştiri din zonă

Un cetățean turc a fost găsit decedat într-o parcare de pe autostrada A1, la Simeria

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, cetățean turc, a fost găsit decedat luni, într-un autoturism aflat într-o parcare de pe autostrada A1 Sebeș–Deva, în zona localității Simeria.

În mașină se mai aflau două persoane, care au solicitat ajutor prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 11:00. La fața locului au ajuns echipajele medicale, însă acestea nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului.

Împrejurările și cauza decesului urmează să fie stabilite de autorități.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir