Salariații Fabricii de Arme din Cugir au oprit munca, miercuri dimineață, în fața sediului fabricii, pentru a protesta față de faptul că, în discuțiile cu conducerea unității, nu au obținut niciun plus salarial în comparație cu anul trecut.

Muncitorii sunt nemulțumiți de veniturile mici, arătând că mulți dintre ei au salariul minim pe economie.

„Pentru membrii noștri de sindicat, pentru salariații fabricii de arme, nu am obținut absolut nimic în plus față de ce am avut în anul 2025. (…) Salariații Fabricii de Arme, în momentul în care va veni 1 iulie și, odată cu creșterea salariului minim, ar trebui să avem încadrați aproximativ 470 de salariați în salariul minim. Salariul minim pentru noi înseamnă că, pentru un necalificat, ori, dacă mai facem încă o dată acest lucru, o să punem egalitate între cel cu studii superioare și cel necalificat. Cei care coordonează industria de apărare și, în general, destinele statului se întreabă de ce nu vin tinerii în această industrie, care ar trebui să fie una de frunte a țării și care să asigure portofoliul necesar pentru Armata Română. Or, nu o să prindem niciodată, cu salariul minim, tineri care să vrea să muncească în aceste societăți din industria de apărare”, a declarat, miercuri, liderul de sindicat Ioan Neagu, pentru ziarulunirea.ro.

„Să le fie răsplătită munca la adevărata valoare, nu la nivelul de salarizare minim”.

Sindicalistul spune că salariații vor „să le fie răsplătită munca la adevărata valoare, nu la nivelul de salarizare minim”.

El a arătat că muncitorii din fabrică nu au „libertatea de a vinde la piață produsele”, să ceară pentru acestea un preț care să le acopere salarii decente, iar în acest context solicită statului „să vină cu completarea acelor sume” de care ar fi nevoie pentru ca muncitorii să fie plătiți decent.

„Suntem în situația în care aproape toți să intrăm în salariul de încadrare minim (…) Considerăm că nu este răsplătită munca pe care o prestează acești oameni”, mai spune Ioan Neagu.

Acesta susține că în România se fabrică o armă „foarte bună”.

„Noi avem pușcă foarte bună, nu suntem lăsați să o promovăm”, adaugă sindicalistul.

„De aproape 4 ani de zile stau banii pentru investiții în conturile societății”

El a continuat prin a spune că munca prestată nu este răsplătită corect și că banii pentru investiții stau blocați în conturile societății de aproape 4 ani: „Nu este răsplătită munca pe care o prestează acești oameni, în condițiile în care de aproape 4 ani de zile stau banii pentru investiții în conturile societății. S-a investit foarte puțin, spre deloc”, a mai precizat acesta.

Mai mult decât atât, Ioan Neagu a precizat că directorul societății și-a luat ore suplimentare: „Directorul și-a luat ore suplimentare. Nu pot să-l caracterizez pentru că de când a venit are această calitate. Un ipocrit”, a mai spus acesta.

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS

În geografia economică și strategică a României de dinainte de 1989, micul orășel Cugir nu era doar o simplă așezare de provincie, ci o adevărată „inimă de oțel” a securității naționale.

Într-o epocă în care doctrina militară se baza pe autosuficiență și pe o industrie de apărare capabilă să susțină integral efortul de război, Uzina Mecanică Cugir (UMC) reprezenta un pilon fundamental. Rolul său în economia de apărare era colosal: de pe benzile de montaj și din cuptoarele de tratament termic de aici ieșeau produse care asigurau înzestrarea armatei române și generau valuta atât de necesară statului prin exporturi pe toate continentele. Cugirul era sinonim cu precizia, cu tehnologia de vârf a vremii și cu o forță de muncă înalt calificată, capabilă să prelucreze metalul la standarde de excelență.

Această perioadă de maximă dezvoltare nu a fost un accident istoric, ci rezultatul unui management vizionar și al unor lideri dedicați trup și suflet uzinei. Printre aceștia, două personalități se detașează în mod deosebit prin amprenta profundă lăsată asupra comunității și a fabricii: directorii Petrea Dănilă și Laurențiu Duma. Acești doi conducători ai Uzinei Mecanice Cugir nu au fost doar simpli administratori ai unor planuri cincinale, ci adevărați ctitori de industrie. Prin rigoare, competență profesională și o înțelegere profundă a specificului militar, Petrea Dănilă și Laurențiu Duma au jucat un rol crucial în modernizarea fluxurilor de producție, în asimilarea de noi produse de armament și muniție și în transformarea uzinei într-un gigant industrial. Sub coordonarea lor, fabrica de armament nu doar că a asigurat pâinea pentru mii de familii din zonă, dar a ridicat orașul din punct de vedere social, edilitar și cultural. Oamenii îi amintesc și astăzi cu un profund respect pentru echilibrul dintre exigența tehnică și grija față de destinul comunității.

Astăzi, contextul internațional din jurul României s-a schimbat dramatic, iar evoluțiile geopolitice recente pun din nou securitatea și capacitatea de descurajare în prim-plan. Într-o Europă marcată de conflicte la granițe și de o nevoie acută de Reînarmare și modernizare a stocurilor aliate, România se află în fața unei oportunități istorice.

Este momentul ca sectorul de apărare să fie revigorat masiv, iar Cugirul are toate argumentele istorice și tehnice pentru a fi în centrul acestei renașteri. Profitând de conjunctura internațională actuală, prin investiții masive în tehnologie de ultimă generație, digitalizare și parteneriate strategice internaționale, s-ar putea dezvolta noi capabilități de producție la Cugir. Nu mai vorbim doar de simpla turnare a fierului, ci de integrarea sistemelor inteligente, de muniție modernă la standarde NATO și de echipamente adaptate războiului modern.

O astfel de infuzie de capital și viziune ar readuce Cugirul acolo unde îi este locul: în rândul orașelor dezvoltate, capabile să atragă tineri specialiști, să genereze locuri de muncă bine plătite și să repornească motorul economic al întregii regiuni.

Privind însă spre viitorul tehnologizat, nu putem să nu întoarcem privirea, cu o firească strângere de inimă, către trecut. Ne încearcă o profundă nostalgie față de vremurile în care orașul pulsa de o vitalitate greu de egalat astăzi. Rămâne vie în memoria colectivă imaginea acelor ani în care trenurile plecau din gara Cugir către toate colțurile țării. Erau trenuri pline de viață, încărcate cu mii de oameni – muncitori, ingineri, navetiști sau tineri plecați la studii –, dar și garnituri lungi de marfă care purtau în vagoane rodul muncii din uzină: produse de o înaltă valoare tehnică ce duceau renumele Cugirului peste mări și țări. Acele trenuri erau simbolul mișcării, al progresului și al unei mândrii locale autentice. Revigorarea industriei de apărare de astăzi nu înseamnă doar copierea trecutului, ci recrearea acelei stări de spirit și a acelei dinamici care au făcut din Cugir o emblemă a muncii bine făcute.

Constantin PREDESCU

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS