Monden
Poruţiu Bogdan şi Popescu Ana Maria, “Perechea Anului” la Balul Îndrăgostiţilor Colegiului Tehnic “ID Lăzărescu” din Cugir
Desfăşurat cu două zile înainte de “Valentine’s day” românesc – “Dragobetele”, Balul Îndrăgostiţilor, organizat de Consiliul elevilor de la Colegiul Tehnic “ID Lăzărescu” Cugir s-a bucurat de atracţia la eveniment a peste 300 de participanţi.
Gazda manifestării, Discoteca “Wake up” a oferit cadrul propice desfăşurării unei bogate palete de momente cultural artistice puse în scenă de către organizatori, în frunte cu inimoasa elevă din clasa X-a, Denisa Groza. Tema balului a stat sub semnul filmului de comedie pentru copii “Familia Addams”,dar marea atracţie a evenimentului a fost concursul organizat pentru titlul de “Perechea Anului” la Balul Îndrăgostiţilor pentru care au concurat 5 perechi ce au avut de parcurs 6 probe pline se suspans, dar şi de un inedit spectacol artistic.
Activitatea a continuat cu unele momente susţinute de către actorii trupei de teatru din cadrul colegiului, având ca predilecţie tema iubirii, acestea fiind urmate de un program artistic în care şi-au dat concursul cântăreaţa din Galaţi Adelina Damian şi interpretul “Dinamo”, trupă de dans sportiv condusă de Sergiu Prodan, interpreţii de pantomimă şi de dans oriental. La înălţime s-a situat şi dj-ul Gabi Lazăr de la Radio Energy Cugir.
La final, în urma deliberării, juriul a desemnat drept câştigătoare “Perechea Anului” la Balul Îndrăgostiţilor, cuplul format din elevii Poruţiu Bogdan şi Popescu Ana Maria.
Monden
Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr, noii „Miss și Mister Boboc” ai Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir
În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir a avut loc vineri, 12 decembrie 2025, o nouă ediție – a „Balului Bobocilor – 2025”.

A fost un eveniment reușit, care a atras sute de participanți dornici să asisiste la un spectacol deosebit.
Tema balulului: „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia s-au confruntat perechile: Osz Andrada- Vornicu Corneliu– Era Preistorică; Toderescu Georgiana- Berian Adrian – Era medievală; Barbu Andreea- Ispas Alexandru – Renaștere; Nuța Ana- Ghișa Marco –Steampunk; Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț – Disco; Spînu Maria – Zoița Andrei – Cyberpunk

Probele concursului au constat în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.
Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.
Momente artistice: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.

Juriul alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului Național „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I.D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David, iau desemnat drept câștigători Miss și Mister Boboc Liceul Tehnologic Cugir pe Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr.
Titlul de Miss si Mister Popularitate a fost câștigat de către Ana Nuță și Marco Ghișa.
„Câștigarea titlurilor de Miss și Mister Boboc – 2025, fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. A fost un eveniment bine organizat, astfel că totul a ieșit așa cum am dorit. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu răspundere și pasiune la reușita acestui foarte atractiv bal, care s-a dovedit un spectacol de neuitat. Am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului ”, a declarat Teodor Mârza – președintele Consiliului Școlar al Elevilor.
Constantin PREDESCU
Monden
Vineri, 12 decembrie 2025: Balul Bobocilor organizat de Liceul Tehnologic I. D. Lăzărescu – Cugir
În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I. D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir va avea loc vineri, 12 decembrie 2025 (de la ora 18.00) o nouă ediție – a „Balului Bobocilor”.

Potrivit președintelul Consiliului elevilor, Teodor Mîrza, tema evenimentului este „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia se vor confrunta perechile:
– Era Preistorică: Osz Andrada- Vornicu Corneliu
– Era medievală: Toderescu Georgiana- Berian Adrian
– Renaștere: Barbu Andreea- Ispas Alexandru
– Steampunk: Nuța Ana- Ghișa Marco
– Disco: Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț
– Cyberpunk: Spînu Maria – Zoița Andrei
Probele concursului vor consta în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.
Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.
Moment artistic: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.
Juriul va fi alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I. D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David.
Vom reveni cu un material mai amplu, imediat după evenimentul spectacol și câștigarea titlului de MISS & Mister BOBOC – 2025.
Constantin PREDESCU
Monden
Alexandra Crăciun și Tudor Negru – Miss și Mister la „Balul Bobocilor” organizat de Colegiul Național „David Prodan” Cugir
Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, a găzduit vineri, 7 noiembrie 2025, „Balul Bobocilor” – Ediția 2025, eveniment organizat de Consiliul Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

Tema balului a fost „În jurul lumii”.
În cadrul evenimentului s-au întrecut perechile: Sara Haneș – Robert Danciu (Spania); Japonia- Alina Șandru – Marius Mărginean; Egipt – Alexia Stoica – Cătălin Ghițu; Australia- Maria Tîrlea – Tudor Negru; Mexic – Amalia Matei – Thomas Pâlcu; Brazilia- Alexandra Crăciun – Bogdan Teban.
Probele în concurs: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de dragoste, au ridicat ștacheta balului.
Momentele speciale au aparținut: Luizei Baltă, Amaliei Ciaja și Irinei Codrea.
Au întreținut atmosfera: Ansamblul Folcloric „Doina Șibotului”; Trupa „Breakout”; Clasa de percuție a orașului Cugir.

Juriul alcătuit din: Viceprimar – Călin Furdui; Directorul Clubului Sportiv „Metalurgistul” Cugir – Călin Mureșan; Director Centrul Cultural Cugir – Diane Dobrean; Director Colegiul Național „David Prodan” – Anca Stela Tîrlea; Consilier educativ – Simona Rusan; profesor – Liliana Serafina Oargă; Vicepreședinte CȘE – Iemima Rus; Director Ion D. Lăzărescu – Ionuț Iancu; Președintele CSE I.D. Lăzărescu – Teodor Mîrza, i-au desemnat drept câștigători MISS și MISTER „Balul Bobocilor” 2025, pe Alexandra Crăciun și Tudor Negru – o surpriză plăcută pentru toată lumea.
„Balul Bobocilor a fost organizat și în acest an la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir, a fost un bal foarte reușit din punctul meu de vedere, totul a fost exact cum mi-am dorit, am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului”, a declarant președintele Consiliului Elevilor, David Pașca.
Constantin PREDESCU
Foto: Consiliul Școlar al Elevilor (Colegiul „David Prodan”)
-
Mondenacum 6 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 10 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 10 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 3 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 10 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 3 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 9 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025