Rămâi conectat

Sport

Performanţa Alba Iulia – CSO Cugir: 1-2 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Astăzi, la Oarda de Jos, în derby-ul returului Ligii a IV-a Alba, Performanţa Alba Iulia – CSO Cugir 1-2 (1-1), goluri marcate de C. Oltean (45) respectiv Itu (39, penalty), Cîrstean (52).

Cu această victorie, formația de sub Drăgana s-a distanțat la 9 puncte de Performanța, pregătindu-se deja de barajul pentru promovarea în Liga a III-a.

CSO Cugir poate deja să-şi facă planuri în privinţa adversarului de la barajul pentru promovarea în eşalonul terţ, Liga a IV-a fiind o pălăria prea mică pentru gruparea de sub Drăgana ce domină categoric arealul fotbalistic, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi financiar. Derby-ul fratricid, la propriu, cu fraţii Andrei şi Daniel Ianc în postura de adversari (au evoluat însă în zone diferite ale terenului), de la Oarda de Jos a însemnat, în cele din urmă o partidă peste nivelul eşalonului. N-a fost miză maximă, precum în urmă cu doi ani, când, la Ighiu, un penalty ratat de George Goronea a trimis Performanţa la baraj, dar s-a jucat la cote înalte. Ambiţia lui Paul Ciucă n-a fost suficientă, deşi amfitrionii au pus destule probleme liderului invincibil, care a deschis scorul la o fază în care s-a dictat lovitură de pedeapsă după duelul căpitanilor Ov. Turuş şi Itu. Ighienii au încercat să compenseze prin dârzenie deficitul valoric şi de experienţă, însă n-a fost îndeajuns pentru a-l ucide pe Goliath (ce ocazie rarisimă a irosit Cernea în minutul 72!), în ansamblu jocul fiind unul echilibrat. Astfel CSO are un ecart incredibil, de 9 „lungimi” în ierarhie şi plus 12 la „adevăr” fiind, de departe, echipa care dă ora exactă în Alba.

”Au jucat amatorii cu profesioniştii”, dixit Paul Ciucă

Aceasta este diferenţa dintre amatori şi profesionişti, între o echipă ce face două antrenamente pe săptămână, precum Performanţa şi CSO – grupare ce dispune de toate condiţiile”, a spus antrenorul Paul Ciucă, revenit de la Arad (unde a realizat calificarea pe ţară la ONSS, cu echipa de handbal masculin din Daia Română). „Până la urmă amatorii au făcut faţă profesioniştilor şi am dori ca sezonul următor noi să fim în locul lor, să dominăm fotbalul. Felicitări pentru ce s-a realizat la CSO, o echipă superioară fotbalistic la tot ce este în judeţ, după ce a dispărut Liga a 2-a şi a treia”, a concluzionat Paul Ciucă. „Mai avem de lucru însă suntem mulţumiţi, am demonstrat că formăm o formaţie peste media campionatului, că avem valoare de Liga a 3-a. Formăm o echipă foarte bună, dar nu putem şi câştiga, şi face spectacol. Performanţa a avut oportunităţi la fazele fixe, noi am dominat şi cred că nu se poate pune la îndoială succesul. În continuare va fi dificil, întrucât nu va mai exista motivaţie”, a explicat Alexandru Kilin.

Spectatori 300 *La juniori 3-1 *Arbitri V. Rodină, Al. Vodă, A, Mutu (Alba Iulia) – bine *Observator T. Ocnean (Aiud) *Jucătorul meciului: Cîrstean *Marcatori: C. Oltean (45) respectiv Itu (39, penalty), Cîrstean (52).

Performanţa: Boldi – Ov. Turuş, C. Oltean, Colcer, Soporan, Frenţiu (78, Hada), P. Ciucă, S. Turuş, D. Ianc (63, Oniche), Cernea, Lenghel, rezerve Man – D. Dănilă, Barbu. Antrenor Paul Ciucă.

CSO Cugir: Lăncrănjan – Tăban (86, Oniga), Şuvaina, Şt. Radu, A. Ianc, G. Goronea, D. Lupşan, M. Neagu, Itu (85, D. Grozav), A. Şuteu, Cârstean, rezerve Iancău, F.  Pop, Isac, Iovănescu, Ad. Dan. Antrenor Alexandru Kilin




Sport

Metalurgistul Cugir a dat startul pregătirilor pentru noul sezon de Liga 3. Patru noutăți în lotul lui Lucian Itu

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a reluat pregătirile luni, 13 iulie 2026, pentru sezonul 2026-2027 al Ligii 3, iar la primul antrenament al verii au fost prezenți 25 de jucători, dintre care o parte se află în probe.

Formația de sub Drăgana începe astfel pregătirea pentru al 14-lea sezon consecutiv pe cea de-a treia scenă a fotbalului românesc, fiind cea mai longevivă reprezentantă a județului Alba în eșalonul terț.

Antrenorul Lucian Itu, unul dintre cei mai longevivi tehnicieni din Liga 3, va conduce echipa pentru al optulea sezon consecutiv. Staff-ul tehnic este completat de Tudor Șaucă, ce va îndeplini în continuare rolul de antrenor secund și jucător, precum și de portughezul Vitinha, retras recent din activitate. O noutate la nivelul conducerii este numirea lui Ioan Budin, fost la Hidro Mecanica Șugag, în funcția de team manager.

Patru transferuri confirmate

Conducerea clubului a perfectat deja primele mutări din această vară. La Cugir au ajuns atacantul Cocan, transferat de la ACS Mediaș, și Sebaș, venit de la CSU Alba Iulia. De asemenea, lotul a fost întărit cu doi jucători Under proveniți de la LPS Sebeș Under 17: portarul Similie și mijlocașul Bugnariu.

În același timp, Metalurgistul a înregistrat și mai multe plecări. Samuel Itu a făcut pasul în Liga 2, la Politehnica Timișoara, Paul Pahone se pregătește cu ASA Târgu Mureș, iar Berța, Suciu și Cunțan vor evolua la CSM Sebeș. Au mai părăsit echipa spaniolul Sanchez, Dobre și Mihăilă, în timp ce situația lui Petra nu este încă lămurită, negocierile pentru prelungirea colaborării fiind în desfășurare.

25 de jucători la reunire

La primul antrenament au fost prezenți, printre alții, R. Pop, Perjeriu, Similie, Tăban, Liubashov, Kiraly, Sebaș, Mâlnă, Udrea, P. Păcurar, Tudor Șaucă, Bura, Cocan, B. Minteuan, Bugnariu, G. Andriuc, Goronea și G. Cristea, alături de mai mulți tineri aflați în probe.

O veste bună pentru suporteri este păstrarea lui R. Pop, fotbalist care în această vară era aproape de un transfer la SCM Zalău, dar care va continua la Metalurgistul.

Se caută întăriri în defensivă

Oficialii clubului continuă campania de transferuri și urmăresc aducerea unui fundaș central. Totodată, după plecarea tinerilor Samuel Itu și Paul Pahone, conducerea caută soluții pentru respectarea regulii privind utilizarea jucătorilor Under în Liga 3.

Programul meciurilor de verificare

Până la startul noului campionat, Metalurgistul Cugir va disputa mai multe partide amicale:

  • 17 iulie – Minerul Lupeni;
  • 24 iulie – CSM Deva;
  • 1 sau 8 august – Inter Sibiu;
  • 14 august – CSU Alba Iulia;
  • 22 august – Jiul Petroșani.

Clubul își propune să formeze un lot competitiv pentru noua ediție de campionat și să continue tradiția începută în urmă cu 13 sezoane, menținându-se printre echipele importante ale Ligii 3.

 

FOTO: Sorin GIURCA




Citește mai mult

Sport

Vasile Hârjoc și Cristian Han, pe podium la Campionatul Național de Alergare Montană de la Stâna de Vale

Cugir INFO

Publicat

în

Atleții Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Alergare Montană pentru Masters, desfășurat în perioada 10–11 iulie 2026, la Stâna de Vale (județul Bihor), în cadrul Circuitului EMA Off Road Running 2026 Masters.

Competiția a cuprins trei probe: cursa verticală de 5 kilometri, desfășurată vineri, 10 iulie, precum și cursele de 11 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 550 de metri, și de 33 de kilometri, cu o diferență de nivel de 1.300 de metri, disputate sâmbătă, 11 iulie.

Județul Alba a fost reprezentat de sportivi legitimați la cluburile din Alba Iulia, Blaj, Aiud și Cugir. Clubul Sportiv Metalurgistul Cugir a participat cu atleți pregătiți de profesorul Gheorghe Haprean, care au reușit clasări pe podium.

Cel mai bun rezultat a fost obținut de Vasile Hârjoc, care a devenit campion național la categoria de vârstă +70, câștigând proba de 11 kilometri. De asemenea, Cristian Han a urcat pe treapta a doua a podiumului la categoria +35 de ani, în cursa de 33 de kilometri. Un rezultat bun a înregistrat și Sorin Oniga, clasat pe locul al V-lea la categoria 50 de ani.

Rezultate notabile au obținut și ceilalți reprezentanți ai județului Alba: Ovidiu Oberan (CSM Unirea Alba Iulia) – locul I la categoria +40 de ani, în proba de 33 km; Adrian Deac (Mica Romă Blaj) – locul II la categoria +45 de ani, în proba de 11 km; Teodor Țintaș (CSM Unirea Alba Iulia) – locul III în proba de 11 km; Aurelian Zăgrean – locul II la categoria +50 de ani, în proba de 11 km; și Levente Polgar (CSM Unirea Alba Iulia) – locul III la categoria +40 de ani, în proba de 33 km.

Pentru atleții masters urmează noi provocări importante. În luna august va avea loc, la Craiova, Campionatul Național de Pistă, iar veteranul cugirean Vasile Hârjoc va reprezenta România la Campionatul Mondial de Pistă, programat în Coreea de Sud.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir