Actualitate
Parada portului popular, demonstrații Off-Road, concerte cu Antonia, Horia Brenciu și Voltaj, în cadrul celei de-a XX-a ediții a evenimentului „Toamna Cugireană”
În acest weekend, cugirenii sărbătoresc cea de-a XX-a ediție a Festivalului „Toamna cugireană”, eveniment organizat, ca de fiecare dată, de către Primăria Orașului Cugir, Consiliul Local și Casa de Cultură, cu sprijinul mediului economic din localitate.
Fiind o ediție jubiliară, organizatorii au pregătit un program bogat, la care sunt așteptați să participe și invitați din străinătate: Germania, Letonia, Malta, Italia și Polonia. Anul acesta, Festivalul „Toamna Cugireană” găzduiește al treilea eveniment din cadrul proiectului internațional “Small Markets at The Heart of The European Economy”, în care orașul Cugir este partener.
Așadar, evenimentul va fi deschis oficial sâmbătă, 17 septembrie a.c., ora 10.00, cu arborarea drapelelor celor 6 țări și a drapelului Uniunii Europene, în prezența delegațiilor străine, a oficialităților locale și județene. La solemnitatea momentului își vor aduce aportul Fanfara „Augustin Bena” a Județului Alba și Fanfara Casei de Cultură Cugir. Momentul va fi succedat de vizitarea expozițiilor găzduite la parterul Casei de Cultură și de un program dedicat celor mici, intitulat “Toamna boboceilor”.
Nelipsita demonstrație de Off- Road va crește și în acest an adrenalina celor ce iubesc sporturile extreme. Plecare echipajelor va avea loc la ora 10.00, din Poiana cu Goruni din Vinerea, urmând să ajungă pe Cetate la ora 12.00 unde vor avea loc demonstrații până la orele 15.00.
Programul artistic va debuta cu prestaţia tinerilor talentați de la cercurile de Canto și Teatru ale Casei de Cultură Cugir, urmați de dansatorii Clubului de dans sportiv ProDance 2007. Vor performa pe scenă: StarDust, Amurg, Black & White, OPT, Serenity, Grupul Aprentis, Millenium C, invitați din Malta, Polonia și Italia. Iubitorii de muzică folk vor avea bucuria de a-l vedea și asculta pe MARIUS BAȚU. Surpriza zilei de sâmbătă este trupa VOLTAJ, care în anul 2005 a câștigat premiul pentru „Cea mai bună prestație a unei trupe românești“ la MTV Europe Music .
Aşa cum s-a obişnuit în cei 20 de ani, ziua de duminică pune la loc de cinste tradiţiile, obiceiurile, cântecele şi jocurile populare românești. Tradiţionala paradă a portului popular va pleca la ora 11.00 din faţa fabricii de sus și se va îndrepta spre primărie, cu o scurtă staționare în zona pieței. Călăreţi, fluturând drapelul naţional şi cel european, trăsuri pline cu oameni în portul popular și reprezentanţi ai ansamblurilor din ţară își vor purta cu mândrie straiele specifice zonei. Este o zi dedicată folclorului, astfel că pe scena festivalului vor urca Taraful Casei de Cultură Cugir și soliștii, Mlădițe Cugirene, ansamblurile folclorice: “Someșul – Napoca”- Cluj-Napoca, “Nunta Zamfirei” – Livezile, Bistrița, “Mlados” – Timișoara, “Hayakaghak”- Gherla, “Efthimos” – Brașov, “Kokenyes” – Târnăveni, “Doina Aiudului” – Aiud,“Germisara- Geoagiu”“Jidvei România” și “Câmpul Pâinii” – Vinerea. Nu vor lispsi vocile unor mari artiști cu ar fi OVIDIU BARTEȘ și MARIUS CIPRIAN POP, care le-au câștigat inimile cugirenilor și cu alte ocazii.
Programul de muzică populară se va încheia în jur de ora 20.00, când organizatorii îi vor invita pe cugireni la un spectacol de jonglerii cu foc oferit de Crispus, timp în care se vor face pregătirile necesare pentru începerea concertelor de muzică ușoară. ANTONIA și HORIA BRENCIU & BAND sunt artiștii pe care organizatorii i-au invitat la această ediție jubiliară.
Focurile de artificii sunt programate mai repede anul acesta, în jur de ora 21.00, între concertele celor doi mari artiști, pentru ca toată lumea să se poată bucura de moment. Organizatorii au ținut cont de experiența anilor precedenți când la finalul festivalului publicul rămas să asiste era destul de redus.
Trebuie spus că pe perioada festivalului circulația autobuzelor va suferi modificări, din cauza anulării stației din zona Furnica, Astfel, de vineri de la ora 16.00, în zona de desfășurare a evenimentului, autobuzele vor circula pe ruta: str. N. Bălcescu, Unirii, V. Alecsandri, 21 Decembrie. Precizăm că îmbarcarea pentru cursele exterioare se poate face din stațiile de la Colegiul Național “David Prodan” și STC. Participanții la traficul auto trebuie să țină cont de faptul că traficul va fi închis pe strada Stadionului, str. 21 Decembrie până la intersecția cu str. Vasile Alecsandri.
Ordinea publică va fi asigurată de Poliţia Oraşului Cugir, Poliţia Locală, Jandarmeria Alba și Jandarmeria Mobilă Mureș, iar pe perioada desfăşurării evenimentului un echipaj medical și o ambulanţă vor putea intervi la nevoie.
Pentru a se evita unele incidente, organizatorii aduc la cunoștință comercianților și cetățenilor că la ora 23.00 încetează servirea la tarabele din zona festivalului.
Vă prezentăm programul evenimentului:
FESTIVALUL TOAMNA CUGIREANĂ, EDIȚIA a XX – a, 16 – 17 septembrie 2017
• Sâmbătă 16 septembrie
10.00 – Deschiderea oficială a festivalului
Delegații oficiale din Malta, Polonia, Letonia, Italia, Wasserburg
Fanfara AUGUSTIN BENA a Județului Alba
Fanfara Casei de Cultură
12.00 – Toamna Boboceilor – Piațeta Casei de Cultură
Spectacol pe scena festivalului
Ora 14.00 – Cercul de canto, Cercul de teatru, ProDance 2007
Ora 15.00 – StarDust, Amurg, Black & White, OPT, Serenity
Grupul Aprentis, Millenium C
MARIUS BAȚU
Invitați din Malta, Polonia, Italia
VOLTAJ
• Dumincă – 17 septembrie
11.00 – Parada Portului Popular
12.00 – 15.00 – demostrații Off-Road – dealul Cetate
Spectacol pe scena festivalului
Ora 13.00 – Taraful Casei de Cultură Cugir și soliștii, Mlădițe Cugirene, Ansamblurile folclorice, “Someșul – Napoca”- Cluj-Napoca, “Nunta Zamfirei” – Livezile, Bistrița, “Mlados” – Timișoara, “Hayakaghak”- Gherla, “Efthimos” – Brașov, “Kokenyes” – Târnăveni, “Doina Aiudului” – Aiud, “Augustin Bena” – Alba-Iulia, “Câmpul Pâinii” – Vinerea
Recital OVIDIU BARTEȘ
ANSAMBLUL FOLCLORIC “JIDVEI ROMÂNIA”
MARIUS CIPRIAN POP
CRISPUS – jonglerii cu foc – Piațeta Casei de Cultură
ANTONIA
Focuri de Artificii
HORIA BRENCIU ORCHESTRA.
Actualitate
Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru
Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.
A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri
Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.
Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.
În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.
Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Instanța a considerat că a existat „conducere”
În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.
Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.
Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.
Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare
Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.
Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Actualitate
Eveniment Cultural-Științific la Cugir: Studiu Istorico Etnografic „Mădulari 2026 – oameni, fapte și locuri”
Sub genericul „Între istorie, oameni și comunități durabile”, la sala de festivități a Composesoratului Grăniceresc din Cugir va avea loc în data de 17 octombrie 2026, între orele 11.30 – 13.30, lansarea volumului de carte „Mădulari – 525 Atestare Documentară – Studiu Istorico Etnografic: Oameni, fapte, locuri”. „Monografia digitală a comunei Mădulari”.

Cartea aparține Asociației Oamenilor de Știință din Mădulari (Vâlcea) are ca organizatori Asociația Oamenilor de Știință din Mădulari și Colegiul Național „David Prodan” Cugir și va fi prezentată de Prof. Univ. Dr. Allexandru Burtea de la Universitatea de Vest Timișoara, fost locuitor al Cugirului, elev al Școlii Profesionale și Liceului Teoretic – secția Serală din Cugir.
Volumul cuprinde 475 pagini, a fost propus de Universitatea de Vest Timișoara/ ICAM spre evaluare la Academia Română în vederea premierii. Un număr de 15 volume vor fi puse la dispoziția auditoriului și 3 volume vor merge la Biblioteca Județeană Alba.
Vor fi prezenți ca invitați mai mulți pofesori cugireni printre care: Rodica Florea, Miron Bur, Nicolae Schiau, alți invitați. Vor avea loc donații de carte, acordarea de diplome aniversare șidistincții unui număr de trei profesori.
Constntin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia