Calitatea actului medical oferit de unele clinici private din România determină anual zeci de mii de străini să vină pentru a se trata la noi în ţară.

Pe de altă parte, românii pot beneficia de asistenţă medicală în spaţiul european, drept garantat de o directivă europeană imple­mentată din 25 octombrie  2013. Preţurile practicate de specialiştii români sunt atractive, şi, în unele cazuri, cu 40% mai mici faţă de tarifele din Germania, Italia sau Franţa.
Cu toate acestea, turismul medi­cal din România este prea puţin dezvoltat. Potenţialul este axat pe două paliere: staţiunile balneoclimaterice şi serviciile de sănătate de vârf. Staţiunile balneoclimaterice au fost lăsate în paragină şi nu mai atrag la fel de mulţi turişti ca înainte, din varii motive. Deşi ele au tradiţie, lipsa medicilor şi dezvoltarea urbanistică haotică au anihilat din importanţa lor pentru sănătate. Pe lângă faptul că acele clădiri au compromis aspectul staţiunilor, au fost distruse şi o parte din resursele naturale, iar beneficiile asupra sănătăţii nu mai sunt aceleaşi, cu toate că România deţine o treime din resursele naturale din Europa. Potrivit specialiştilor, această nişă poate reprezenta un nou motor al dezvoltării turismului, dacă s-ar investi mai mult în infrastructură, în servicii şi dacă ar exista un plan eficient prin care staţiunile balneoclimaterice să fie revita­lizate. Singura categorie socială care mai face turism de sănătate, din România pentru România, este reprezentată de pensionari.

• Turismul de sănătate se mişcă încet şi haotic prin stomatologie şi chirurgie estetică

Singurele domenii în care exportul de servicii medicale aduce deocamdată beneficii sunt sto­matologia şi chirurgia estetică. Turismul dentar în România poate fi definit prin haos, cel puţin la nivelul organizării, acesta dezvoltându-se singur, pe principiul capitalist al economiei de piaţă, când cererea a întâlnit, în mod fericit, oferta. Nu există statistici privind numărul stomatologilor care tratează pacienţi străini, dar preţurile sunt aceleaşi pentru pacienţii români şi pentru cei din afară. Diferenţa de costuri este semnificativă, cele din clinicile din România fiind cu până la 70% mai mici decât cele din ţările de origine.
CNAS va deconta o parte din serviciile oferite în UE. De cele mai multe ori, străinii îşi pot deconta până la 60% din costul lucrărilor, atunci când revin în ţara de provenienţă, cu factura din România. Cam acelaşi lucru se va întâmpla şi cu pacienţii români care optează pentru tratamentul în străinătate. Astfel, din 25 octombrie 2013, orice stat membru UE în care pacientul este asigurat, este obligat să ramburseze o parte din costurile de tratament, cu condiţia ca acesta să fie prevăzut printre serviciile de sănătate rambursabile în legislaţia naţională. “Egalizarea transfrontalieră” a serviciilor medicale este însă prea puţin atractivă pentru pacientul român care este liber să se caute la sănătate prin orice ţară UE, la tarifele din spitalele de pe acolo. La întoarcerea în România, Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate îi va deconta doar contravaloarea echivalentă pentru serviciile medicale similare de la noi din ţară (adică, maximum 500 de euro!).
În schimb, turismul de sănătate poate deveni rentabil pentru restul cetăţenilor din UE. De exemplu, pentru o intervenţie chirurgicală făcută în România, europenii din vest plătesc de 2-3 ori mai puţin, reuşind astfel, la întoarcerea în ţara de domiciliu, să-şi deconteze absolut toate cheltuielile. Mă rog, dacă vor mai găsi vreun chirurg prin România, pentru că majoritatea au emigrat în vest, lucrând acum în spitalele străinilor aşteptaţi să practice turismul medical în ţărişoara noastră…