Învăţământ - Cultură
Omagiu adus poetului Mihai Eminescu
Două evenimente au înnobilat marți, 15 ianuarie, ziua omagierii poetului național Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 163 de ani de la nașterea acestuia.
Primul s-a consumat la Școala Gimnazială ”Singidava”, unde în cadrul proiectului ”Eminescu, poetul nepereche”, cadre didactice din școală au organizat un program în cadrul căruia 30 de copii din clasele a VI-a și a VII-a au avut prilejul să asculte, dar să și recite din poeziile marelui poet național.
Copii au avut totodată ocazia să vizioneze câteva filmulețe despre viața și opera poetului, slide-uri însoțite de explicați bibliografice. În cadrul proiectului au fost prezentate și două expoziții: una care a prezentat semne de carte pe care copiii au scris versuri din poeziile lui Mihai Eminescu, iar cea de-a două a expus câteva volume de poezii și carți bibliografice despre poet.
În final, Gabriele Lupu, profesor de Limba Franceza, le-a citit copiilor poezia emnesciană ”Stau în cerdacul tău”, scrisă în limba franceză. La reușita activității și-au adus contribuția prof: Raluca Popeiu, Gabriela Lupu, Bogdana Sabău și Dana Lespezeanu.
Cel de-al doilea moment al zilei s-a încheiat la Casa Orășenească de Cultură unde începând cu ora 18.00, a avut loc spectacolul intitulat ”Regal de poezie eminesciană”, un spectacol de o înaltă trăire interioară pregătit de actrița Maria Dodoc împreună cu 8 membri ai Cercului de Teatru al Casei Orășenești de Cultură.
Cei aproape 80 de participanți prezenți la eveniment au avut prilejul să asiste la un veritabil recital de versuri din peste 30 de poezii eminesciene. Au fost răsplătiți cu aplauze, la scena deschisă actorii: Cătalin Florea, Octavian Voina, Lavinia Pop, Alina Muntiu, Larisa Turoca, Andrada Cindroi, Bogdan Târziu, Ana Bugeag.
Învăţământ - Cultură
Investiție de peste 6,1 milioane de lei în școlile din Cugir. Proiectul de modernizare, finalizat prin PNRR
Unitățile de învățământ din Cugir beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional, după finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Cugir”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 6.171.335,58 lei, din care 5.185.996,27 lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar 985.339,31 lei este TVA eligibilă.
Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea școlilor cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, contribuind la îmbunătățirea calității actului educațional și la crearea unui mediu de învățare adaptat cerințelor actuale.
Investițiile au vizat întreaga rețea școlară preuniversitară din Cugir, formată din cinci unități de învățământ care deservesc 2.385 de elevi și 214 cadre didactice, în cadrul a 107 săli de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere.
Au fost incluse în proiect:
- Colegiul Național „David Prodan” Cugir;
- Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir;
- Școala Gimnazială nr. 3 Cugir;
- Școala Gimnazială „Singidava” Cugir;
- Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir.
În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente IT pentru digitalizarea procesului educațional, au fost dotate laboratoarele de informatică, sălile de clasă au fost mobilate cu mobilier nou, iar laboratoarele, cabinetele școlare și cele de asistență psihopedagogică au fost echipate cu materiale și aparatură modernă. De asemenea, atelierele de practică au fost dotate cu echipamente și componente digitale specifice.
Reprezentanții administrației locale apreciază că finalizarea investiției reprezintă un pas important în modernizarea învățământului din Cugir, oferind elevilor și profesorilor condiții de studiu și predare la standarde europene.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Festivitatea de absolvire și premiere a Promoției 2026, la Școala „Iosif Pervain” Cugir
Într-o atmosferă caldă și emoționantă, elevii, cadrele didactice și invitații prezenți au celebrat vineri, 19 iunie 2026, finalul unui nou an școlar.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența directorului școlii, a cadrelor didactice și a primarului Adrian Teban, care a transmis un mesaj de felicitare și încurajare elevilor și profesorilor, apreciind performanțele obținute și exprimându-și convingerea că și în anii următori vor fi atinse aceleași standarde de excelență.

Au fost premiați elevii care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, inclusiv un grup absolvenți ai clasei a VIII-a care au încheiat ciclul gimnazial cu performanța excepțională a mediei generale 10. De asemenea, un moment special a fost dedicat cadrelor didactice care au ajuns la finalul carierei, fiind omagiați pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția lor la formarea atâtor generații de elevi.

În semn de continuitate și responsabilitate absolvenții clasei a VIII-a au predat cheia succesului generației următoare, ca simbol al continuității și al responsabilității.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute, mulțumiri profesorilor pentru implicare și dăruire, iar absolvenților le dorim mult succes în noua etapă a vieții lor!
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro