Rămâi conectat

Actualitate

Om al străzii din Cugir trezit din beţie doar de ambulanţa locală

Cugir INFO

Publicat

în

Unul dintre puţinii “oameni ai străzii” din Cugir cunoscut şi sub numele de “Brusli” şi-a făcut în ultimul timp un obicei care deşi pare comic la prima vedere creează situaţii deloc confortabile localnicilor.

brusli-de-cugirMai tot timpul sub influenţe bahice, Brusli se plimbă pe străzi având legat de el, cu un lanţ, un câine, care îl urmează vrând nevrând pretutindeni, un patruped comunitar care ameninţă trecătorii, mai ales pe copii atunci când se apropie de stăpânul lui de ocazie.

Zilele trecute spre exemplu, în plină zi, Brusli a adormit cu câinele, legat de el, în faţa unui bloc de locatari de pe strada Constructorului, exact în faţa scării de acces spre locuinţele proprietarilor. Cum agresivitatea câinelui făcea imposibilă intrarea în imobil, iar individul părea că nu dă semne de viaţă, câţiva localnici au hotărât să sune la 112 şi au chemat ambulanţa să-l ducă la spital, presupunând că e bolnav.

La insistenţele echipei de pe ambulanţa, sosită în câteva minute, Brusli s-a “trezit” de moment, iar un confrate de stradă, apărut ca din senin a venit şi l-a luat cu câine cu tot, plecând împreună, spre nemulţumirea celor de la salvare care nu ştiau cum să-şi motiveze intervenţia


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Cristi Muresan

    04.07.2013 la 8:09

    Nu vreau sa fiu impertinent dar, Brusli a murit. Cel in cauza e cealalta vedeta, Jackie chan (Cichi Cean, cum ii spun copiii), frate-so.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Cugirean de 38 de ani cercetat de polițiști, după ce a condus fără permis o autoutilitară și a provocat un accident rutier soldat cu rănirea unei femei, la intersecția dintre DN 7 și DJ 704

Cugir INFO

Publicat

în

La data de 29 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Alba au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 7, la intersecția cu DJ 704, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea o autoutilitară, pe sensul de mers Sebeș-Cugir, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Municipiul Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, ambii conducători auto au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Orășenesc Cugir, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din verificări a reieșit că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere fără permis de conducere.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 30 ianuarie 2026, la Cugir are loc cea de-a X-a ediție a evenimentului „Ziua VERDE”

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 30 ianuarie 2026, evenimentul „Ziua Verde” își va consuma a zecea ediție, în orașul Cugir. Cu această ocazie, pe parcursul zilei amintite, se vor pune în aplicare mai multe facilități în urbea de la poalele Drăganei.

Este vorba, înainte de toate, de transport public gratuit. Pentru cetățenii care doresc să folosească autobuzele ca mijloc de transport local, acestea vor fi gratuite în această zi.

De asemenea, circulația va fi permisă exclusiv pietonilor și bicicliștilor pe strada Alexandru Sahia, pe tronsonul cuprins între Catedrală și Banca Transilvania.

Este vorba de o inițiativă menită să promoveze o comunitate sustenabilă și un oraș mai prietenos cu mediul.

„Ziua Verde” la Cugir este un eveniment marca Just Streets Cugir.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Medicul Terezia Mureșan Samoilescu din Cugir, participare la Congresul Internațional din Paris dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice

Cugir INFO

Publicat

în

La Palatul Congreselor din Paris – Franța, se desfățoară în perioada 29 – 31 ianuarie 2026 ,,IMCAS (International Master Course on Aging Science) World Congres”, eveniment la care a fost invitată să participe și medicul chirurg din Cugir, Dr. Terezia Mureșan – Samoilescu.

Este unul dintre cele mai prestigioase congrese internaționale dedicat esteticii medicale, dermatologiei și chirurgiei estetice. Potrivit mediului din orașul de la poalele Drăganei, IMCAS reprezintă un reper global în inovație medicală, educație continuă și schimb de expertiză la cel mai înalt nivel.

„Participarea la această manifestare susține angajamentul meu pentru perfecționare continuă, acces la cele mai noi tehnici și tehnologii și oferirea unor servicii medicale sigure, moderne și adaptate celor mai înalte standarde internaționale. Ne întoarcem mereu cu cunoștințe noi – pentru ca pacienții noștri să beneficieze de tot ce este mai bun în medicina modernă”, a dorit să transmită Dr. Terezia Mureșan-Samoilescu.

 

Constntin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir