Am cunoscut-o pe doamna Valentina Avram într-o zi de octombrie, în care vântul bătea nervos şi rupea frunzele arămii de pe ramurile copacilor, iar soarele se ascundea după nori, schimbând voioşia din noi într-o stare oarecare de melancolie, întreaga natură îmbrăcând o altă haină.

Învăţătoare cu peste 40 de ani de activitate, prin ale cărei mâini au trecut mai bine de opt generaţii de copii, Valentina Avram a rămas cu o mare pasiune, şi anume arta de a desena şi de a picta. S-a născut la Iaşi, pe data de16 februarie 1937, într-o familie de muncitori, studiile primare, gimnaziale, iar apoi liceul pedagogic urmându-le în oraşul natal. După absolvirea liceului a fost repartizată în oraşul Roman, unde a lucrat ca învăţătoare timp de opt ani. În anul 1963 se căsătoreşte şi primeşte transferul la Cugir, până în 1965 este învăţătoare în satul Călene, iar din 1965 şi până în 1994 (an în care se şi pensionează) desfăşoară timp de 29 de ani, activitatea de învăţătoare la Şcoala Generală nr. 1, astăzi Şcoala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir.

– De unde pasiunea pentru pictură?
– Încă din copilărie am iubit şi admirat tot ceea ce este frumos în această lume. Disciplina care mi-a plăcut mai mult în şcoală a fost desenul. În afară de faptul că am iubit copiii şi le-am insuflat dragostea pentru frumos, timp de 42 de ani, cât am fost învăţătoare,  am iubit foarte mult natura, pe care am redat-o în tablourile pe care le-am pictat şi expus la diverse expoziţii din localitate. Consider că natura este o sursă de hrană spirituală şi numai înţelegând-o, am putut
s-o admir şi s-o pictez. Fiind învăţătoare în satul de munte Călene – Cugir, în timpul orelor libere, am început să realizez primele lucrări de pictură în ulei. Pasionată de frumuseţea naturii, am reuşit să ilustrez în tablouri anotimpurile, peisajele, flori şi natură statică. Când pictam, simţeam că am o lumină în ochi şi parcă auzeam o muzică divină. Lucram ore întregi fără pauză, dar eram nespus de satisfăcută la terminarea fiecărui tablou. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost înzestrată cu acest har, pe care am căutat să-l împărtăşesc şi elevilor mei, reuşind să le dezvolt dragostea pentru desen, pentru pictură şi în general pentru educaţia estetică în adevăratul sens al cuvântului.
– Orice tablou bine pictat înseamnă o operă de artă.
– Orice tablou bine pictat nu înseamnă pentru mine un obiect oarecare, ci reprezintă o operă de artă realizată cu migală, cu multă răbdare şi dăruire, ceva frumos, atrăgător, plăcut, care să creeze o stare de bine pentru cel care-l priveşte. A picta nu este uşor, trebuie să ai talent, imaginaţie, creaţie, să-ţi deschizi sufletul şi cu multă iubire şi răbdare să mişti penelul şi să îmbini culorile pentru a reda cât mai mult realitatea. Tablorile mele evidenţiază cu modestie talentul unei pictoriţe amatoare, care nu a dispus de mai mult timp pentru a realiza şi mai multe lucrări, mai ales că nu am avut niciun fel de perfecţionare în domeniu, ci pur şi simplu am avut pasiunea de a ilustra frumosul şi a-mi mângâia sufletul. Poate de aceea, din cele aproape 100 de lucrări realizate, n-am valorificat nici măcar unul. Multe dintre ele le-am făcut cadouri prietenilor şi cunoştinţelor, iar restul le-am păstrat pentru mine şi familie.
– Care sunt lucrările dumneavoastră preferate şi cum aţi reuşit să le faceţi cunoscute publicului?
– În orele de desen efectuate la clasele V-VIII, de la Şcoala Generală nr. 1 Cugir, am organizat expoziţii cu lucrările copiilor, participând şi la expoziţii organizate între şcolile din oraşul nostru, elevii obţinând diplome de merit, animându-i în a crea lucrări cât mai frumoase. Am îndrăznit să pictez şi tablouri aparţinând marilor noştri pictori români, ca de exemplu: „Joc la ţară” şi „Carul cu boi”, de Theodor Aman şi „Ciobănaşul”, de Nicolae Grigorescu. În ultimii cinci ani am participat în oraşul nostru la festivalul „Toamna Cugireană”, unde mi-am expus tablourile spre vizionare. A fost o mare satisfacţie să constat că au fost admirate de locuitorii oraşului, de autorităţile locale şi nu numai. Fiind pensionară, trebuie să recunosc că timpul liber mi-l petrec cu multă răbdare şi migală asupra pânzei şi a penelului. Am încercat ca în florile pictate de mine să oglindesc atât cât am putut, inima şi sufletul meu, gingăşia şi parfumul nemuritor.
– Ce doriţi să le transmiteţi creatorilor de artă?
– Dacă iubeşti natura şi tot ceea ce este frumos în această viaţă, uiţi să mai trăieşti pentru tine. De aceea părinţilor, educatorilor, învăţătorilor le revine misiunea să le dezvolte şi mai mult elevilor dragostea faţă de natură, să o iubească, să o protejeze, să o îmbogăţească şi să o admire, pentru că ea egalizează cu frumuseţea sufletului. Gândurile mele se îndreaptă şi spre autorităţile locale, pe care le rog ca pe lângă poblemele şi cerinţele destul de mari pe care le au de rezolvat la nivelul oraşului, să stimuleze concret creatorii de artă şi frumos şi să fie trecuţi în monografia oraşului nostru, pentru a rămâne o revelaţie pentru generaţiile viitoare. Pentru că oricum toate trec şi se duc, se duc, rămânând doar amintirile…
– Vă mulţumesc pentru gândurile dumneavoastră atât de frumoase şi vă doresc ani mulţi, cu sănatate!

A consemnat,
Constantin PREDESCU