Din judeţ
Nicolae Sântimbrean, aspirantul la şefia OIR POSDRU – un fost “torţionar” condamnat pentru cercetare abuzivă
Fostul poliţist Nicolae Sântimbrean, care susţine azi interviul pentru funcţia de director executiv al OIR POSDRU Regiunea Centru, ancheta suspecţii cu bulanul
Partidele politice ce formează USL îşi impun, încet dar sigur, oamenii în posturile cheie din instituţiile publice. Liberalii s-au mişcat ceva mai bine decât pesediştii şi au reuşit să pună mâna pe cele mai râvnite instituţii din judeţ. Astfel, recent, Gabriel Pleşa, consilier local şi preşedinte al PNL Alba Iulia, a preluat conducerea Electrica Serv Alba, iar Dan Brătean a fost numit director la Electrica Furnizare. Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba este condus de câteva săptămâni de Marcela Creţu, soţia liberalului Simion Creţu, director la Agenţia de Dezvoltare Regională 7 Centru. Practic, liberalii încearcă acum să se reaşeze pe vechile poziţii, strategice şi foarte bine plătite, pe care le-au deţinut pe vremea guvernării Tăriceanu.
Aşa se face că un alt post vizat de liberali, deţinut în trecut de actualul deputat PNL Dan Coriolan Simedru, este şefia Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU). Salariul mare dar şi importanţa regională a acestei funcţii i-au făcut pe liberali să-şi dorească din nou şefia OIRPOSDRU în curtea proprie.
Omul susţinut de PNL Alba pentru funcţia de director este Nicolae Sântimbrean, crescut de foarte tânăr în sânul partidului, foarte aproape de liderii acestuia. O alegere nu foarte inspirată pentru o instituţie atât de sensibilă din punct de vede al imaginii, ar putea spune unii. Asta deoarece Nicolae Sântimbrean, fost poliţist de comună, are o pată pe propria biografie, pată care a rămas ascunsă atât timp cât el nu a ieşit în lumina reflectoarelor scenei politice. La 36 de ani, Sântimbrean este absolvent de Drept, are un Masterat în Managementul Integrării Europene şi Administraţiei Publice, şi a lucrat ca expert parlamentar la Camera Deputaţilor, fiind consilier al liberalului Călin Potor. De asemenea, a fost consilier al lui Dan Coriolan Simedru, în perioada 2008 – 2009 şi în 2012, perioadă în care acesta a deţinut funcţia de prefect de Alba.
Tânărul poliţist Nicolae Sântimbrean ancheta suspecţii cu bulanul
Înainte să facă politică şi să intre în administraţie, Nicolae Sântimbrean a fost poliţist la Cenade. Nu mulţi sunt cei care ştiu că el a fost condamnat în decembrie 2003 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă. În calitate de tânăr poliţist la Postul din Cenade, Nicolae Sântimbrean împreună cu un alt coleg, „aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au exercitat acte de violenţă asupra unui bărbat, cauzându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, în scopul determinării acestuia să dea o declaraţie în care să recunoască o faptă ce nu a fost săvârşită de acesta”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, citat în sentinţa penală nr. 339/2003 a Tribunalului Alba.
„Cei doi inculpaţi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Postului de poliţie Cenade iar pe raza acestuia de competenţă, la data de 14 august 2000, a fost comisă o infracţiune de furt calificat din bufetul comunal, iar conform dispoziţiilor legale cei doi inculpaţi au trecut la efectuarea de cercetări, care au condus la un cerc de suspecţi, între care şi partea vătămată M.A. Urmare a acestor indicii, la 9 noiembrie 2002 partea vătămată M.A. a fost invitat la Postul de Poliţie Cenade unde a fost interogat asupra modalităţilor de comitere a faptei”, mai spun anchetatorii. „Întrucât partea vătămată a refuzat constant recunoaşterea faptei pe care nu a săvârşit-o, iar inculpatul S.N. (n.r. – colegul lui Sântimbrean) l-a invitat într-o cameră alăturată biroului, unde a început să-i aplice lovituri în palme cu bastonul din dotare şi cu o bâtă. După aplicarea unor lovituri în palme şi pe antebraţe, acelaşi inculpat i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace şi să se aşeze într-un pat în poziţia în genunchi, cu talpa membrelor inferioare ieşite în afara saltelei patului, după care i-a aplicat lovituri cu aceleaşi obiecte contondente în talpa membrelor inferioare.
Apoi, inculpatul Sântimbrean a intrat în încăpere şi i-a cerut părţii vătămate să intre în birou pentru a scrie o nouă declaraţie în care să recunoască fapta, (…) acesta scriind în noua declaraţie că nu a comis fapta pentru care este anchetat, fapt ce l-a determinat pe inculpatul Sântimbrean Nicolae să o invite din nou pe partea vătămată în camera alăturată, unde inculpaţii i-au aplicat pe rând părţii vătămate lovituri cu bastonul şi bâtele în palme, pe antebraţe şi în tălpi”, se mai spune în rechizitoriu.
„Tatăl părţii vătămate, martorul M.A. a arătat că l-a văzut pe partea vătămată în incinta postului de poliţie având palmele foarte umflate, spunându-i că l-au bătut cei doi inculpaţi, cu o bâtă de cioban şi l-au legat cu cătuşele de gratiile de la o uşă, pentru ca să dea o declaraţie. Când a ajuns acasă i-a văzut şi leziunile de la tălpi, partea vătămată spunându-i că l-au lovit cei doi inculpaţi, mai arătând că din cauza loviturilor suferite, partea vătămată a avut dificultăţi la mers şi nu şi-a putut mişca degetele de la mâini”, mai arată anchetatorii.
Nicolae Sântimbrean şi colegul său poliţist au negat constant săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă, susţinând că nu l-au lovit pe suspect în timpul interogatoriului. Ei au încercat să aducă în apărarea lor câţiva martori ale căror declaraţii nu au putut fi luate în considerare de instanţă, fiind considerate fie subiective, fie irelevante.
Câte 1 an de închisoare cu suspendare şi plata a 20 de milioane de lei vechi daune morale
Atât Nicolae Sântimbrean cât şi colegul său au fost condamnaţi la câte 1 an de închisoare cu suspendare şi plata, în solidar, a 20 de milioane de lei vechi către partea vătămată, reprezentând daune morale. „La individualizarea pedepselor, stabilite în limita minimă prevăzută de lege pentru faptele comise, Tribunalul a avut în vedere faptul că inculpaţii se află la prima confruntare cu legea penală, însă în ceea ce priveşte aplicarea unor pedepse cu executarea acestora a avut în vedere nerecunoaşterea comiterii faptelor de către inculpaţi, modul şi mijloacele de comitere a acestora, pericolul social concret precum şi urmările acesteia asupra părţii vătămate. Aceste pedepse au fost constatate ca fiind graţiate (…)
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că suma de 20 de milioane de lei la care au fost obligaţi inculpaţii, cu titlu de daune morale către partea vătămată, reprezintă o satisfacţie pecuniară proporţională cu prejudiciul moral încercat de partea civilă urmare a faptelor comise de inculpaţi. Aceasta a suferit leziuni vindecabile în 3-4 zile îngrijiri medicale, a avut mâinile şi tălpile foarte umflate, a avut dificultăţi la mers şi nu şi-a mai putut mişca degetele în ziua următoare, suferind şi o traumă psihică, întrucât a fost lovit de doi poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca să recunoască săvârşirea unei fapte pe care nu a comis-o”, se arată în sentinţa penală nr. 339/2003 pronunţată în şedinţă publică în 18 decembrie 2003.
Nicolae Sântimbrean a încercat trei ani mai târziu să obţină o revizuire a sentinţei, însă Tribunalul Alba i-a respins cererea şi a menţinut condamnarea. „Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Sântimbrean Nicolae, privind sentinţa penală nr. 339 din 18 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Alba”, se arată în sentinţa nr. 222 din 2006 pronunţată de Tribunalul Alba în şedinţa publică din 25 septembrie 2006. Astfel, încercarea fostului poliţist de a convinge instanţa că este nevinovat şi că a fost victima unei înscenări, în sensul că presupusa victimă anchetată de el în vara anului 2002 a inventat totul urmărind doar obţinerea unei sume de bani, a eşuat definitiv. Deşi acest episod nu se regăseşte nici în cazierul şi nici în CV-ul profesional al lui Nicolae Sântimbrean, el va rămâne consemnat în arhivele Tribunalului Alba.
Din judeţ
Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro
Paștele ortodox 2026 pică anul acesta, duminică, 12 aprilie, la o săptămână după cel catolic. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele 2026, scrie ziarulunirea.ro. Ce urări, mesaje și felicitări să trimiți familiei și prietenilor de Paște.
Ce urări să trimiți de Paștele
„Umblă veste-n tot orașul, cum că vine iepurașul, Să vă aducă pe-nserat, Paști bun și Luminat!”
„Simte-te bine de Paște și înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate”

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni
„Mântuitorul a avut o cruce de lemn și o inima de aur. Azi mulți vrem cruci de aur și inimi de lemn. Fie ca în clipă vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască și puterea noastră de a iubi și a ierta. Paște Fericit alături de cei dragi”
„Sper că Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!”
„Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!”
„Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!”
„Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare”
„Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Paște fericit!”
„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!” „Multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a înviat!”
„O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paşte fericit!”
„Cei care se războiesc, să aducă pace, cei care se urăsc, să ştie să iubească, iar cei bogaţi, să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!”
„Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!” „Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”
„Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!”
„Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!”
„Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine. Paște fericit!”
„M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte”
„Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!”
„Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”
Care sunt cele mai amuzante mesaje de Paștele 2026
„16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”
„Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale”
„Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să vă aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”
„Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”
„Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE”
„Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş”
„Anul acesta nu mai există sponsorizări așa că îți aduc doar urări de fericire, sănătate, veselie și multă iubire. Semnat: Iepurașul!”
„Un iepuraș tare drăgălaș… a ieșit în cale… cu viteză mare… și-ți urează neîncetat… să ai Paște Minunat… și Hristos a Înviat!”
„Eu sunt iepurașul și sunt puțin în dilemă! Ar trebui ca în dimineața de Paște să ajung în grădina ta, dar parcă tu nu ai grădina… Să vin pe balcon? Aștept răspuns!”
„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să vă aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate”
„Cu ocazia sărbătorii sfântului Paște îți doresc să-ți fie iertate toate păcatele, Paște Fericit!”
Ce felicitări să trimiți de Paște familiei și celor apropiați
„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!”
„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cântă suav îmi şoptesc că Paștele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paște fericit!”
„Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viață, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri. Un Paște fericit!”
„Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa îmbelșugată. Fie că Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet”
„În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet «Hristos a înviat!»”
„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!”
„Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paște fericit!”
„Învierea Domnului să-ți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”
„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare!”
„Să te protejeze îngerii, tristeţea să o uiţi, bunăstarea să te înconjoare, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Paște Fericit!”
Ce mesaje creștine sunt potrivite de Paşte
Fie ca magia Învierii lui Hristos să-ţi umple inima cu pace și speranță! Să ai parte de bucurii infinite și dragoste divină în această sfântă zi de Paște! Hristos a înviat!
Fie ca harul și iubirea lui Dumnezeu să-ți umple inima în această sfântă zi de Paște. Să trăiești sub binecuvântarea divină și să răspândești iubirea lui Hristos! Paște fericit și liniştit!
Fie ca Învierea Domnului să aducă pace și armonie în sufletele noastre, să trăim fiecare moment cu recunoștință și iubire de Dumnezeu. Hristos a înviat!
În această zi de Paște, să ne amintim de miracolele și iubirea lui Hristos. Să trăiești fiecare moment cu har divin și liniște sufletească. Hristos a înviat și Paște binecuvântat!
În această zi sfântă, să ne amintim de sacrificiul și iubirea lui Hristos pentru oameni. Să mulțumim pentru miracolul Învierii și să trăim în armonie și iubire. Să ai o sărbătoare minunată și plină de har divin! Paște fericit!
Paștele este o sărbătoare a speranței și a renașterii. Fie ca iubirea lui Hristos să-ți umple inima cu bucurie și pace, și să te călăuzească mereu. Hristos a înviat!
În această sfântă zi, să te bucuri de miracolul Învierii și să răspândeşti iubirea și lumina lui Hristos în jurul tău. Să ai o sărbătoare frumoasă și liniştită. Paște fericit!
Învierea lui Hristos să-ți aducă speranță și lumină în sufletul tău! Să îţi aminteşti de puterea iubirii divine și să sărbătoreşti în pace și armonie. Hristos a înviat și Paște fericit!
Paștele este simbolul speranței și al renașterii şi fie ca miracolul Învierii să-ți aducă liniște, pace și bucurie în viața ta. Hristos a înviat!
Sărbătoarea Paștelui să-ți aducă pacea și iubirea lui Hristos în viața ta şi fie ca lumina divină să îți călăuzească pașii. Paște fericit!
Mesaje frumoase pe care să le trimiți de Paștele
„Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în sufletele voastre! Hristos a înviat!”
„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”
„Să aveți liniște în casă și un an îmbelșugat, Paște Fericit și Hristos a înviat!”
„Bucuria vine din lucrurile mărunte, dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Trăiește cu adevărat Învierea Domnului!”
„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”
Din judeţ
Tânăr de 27 de ani cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și fără permis un ATV, pe raza localității Unirea
Ieri, 15 martie 2026, în jurul orei 18.10, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Unirea, un vehicul de tip ATV condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Mirăslău.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, verificările au relevat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
Ionescu
11.02.2013 la 8:07
Si uite cum se ingroapa si USL promovand asrfel de oameni !