Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Nicolae Gherman, primarul din Blandiana, este cercetat penal pentru că a ultragiat un poliţist

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul din Blandiana, Nicolae Gherman, este cercetat penal sub acuzaţia de sfidare a organelor judiciare după ce a adresat injurii unui agent de poliţie trimis să aplaneze un conflict la un bar din Acmariu.

Incidentul s-a produs duminică, 18 martie, când, după ce a fost reales în fruntea organizaţiei PNL Blandiana, primarul şi-a invitat prietenii şi colegii să sărbătorească în localul pe care soţia sa îl deţine în localitatea Acmariu. Deoarece cheful a degenerat într-un scandal, aşa cum susţin unii martori, a fost solicitată intervenţia Poliţiei prin 112. Prezentându-se la locul solicitării, agentul de poliţie Marius Grindean a fost ultragiat de către primar. Edilul chiar a încercat să împiedice partea vătămată să ajungă la sediul Poliţiei pentru a depune plângere. Purtarea lui Nicolae Gherman pare să se fi produs pe fondul consumului exagerat de alcool. Purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminiţa Prodan, a confirmat incidentul şi a precizat că pe numele primarului au fost întocmite acte premergătoare de cercetare sub aspectul comiterii infracţiunii de sfidare a organelor judiciare.

Contactat telefonic, Nicolae Gherman a negat cele întâmplate deşi a recunoscut că s-a aflat în localul soţiei sale din Acmariu în seara incidentului. „Au fost unii care s-au bătut afară, mai sus de barul pe care îl deţine soţia mea în Acmariu. Am ieşit şi eu să văd ce se întâmplă dar nu am fost implicat în niciun fel. Când am ieşit eu, poliţistul întorcea deja maşina şi nici măcar nu am apucat să vorbesc cu el”, susţine edilul din Blandiana.
Gherman se află la al patrulea mandat consecutiv în fruntea comunei Blandiana iar în perioada 1996 – 2000 a ocupat funcţia de viceprimar. Până în 2005 a fost membru al PSD însă ulterior a trecut la PNL. Nu este pentru prima dată când Nicolae Gherman intră în atenţia poliţiştilor. Întâmplător sau nu, primarul a trecut la PNL chiar în 2005 când pe numele său a fost deschis un dosar de cercetare penală sub acuzaţia de delapidare. Atunci, în urma unui control efectuat de Corpul de control al prefectului Cosmin Covaciu (n.r. – propus de PNL) au fost descoperite mai multe nereguli. Printre altele, primarul era acuzat că a acordat ajutor social unor persoane înstărite din comună sau că şi-a contruit o cabană fără a avea avizele necesare. Dosarul nu a mai ajuns însă în instanţă.




Ştiri din zonă

Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.

La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Incendiu de vegetație uscată la Șibot. Intervin pompierii din Sebeș

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Șibot.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, precum și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Șibot.

UPDATE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 2500 mp. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir