Rămâi conectat

Politică

Mircea Trifan a fost reales în funcția de președinte al organizației PSD Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

alegeri-psd-cugir-2015Peste 400 de delegați, reprezentând toate cele 18 organizații PSD constituite pe structura secțiilor de votare, s-au adunat ieri, 2 iulie 2015, la sala de festivități a Casei de Cultură din Cugir pentru a-și alege noua conducere a partidului cu trei trandafiri, pentru un mandat de doi ani.

Fiind singurul candidat la funcția de președinte, inginerul Mircea Trifan, director general la Fabrica de Arme, a primit votul a 403 din cei 405 participanți înscriși pe listele de votare, asigurându-și în acest fel fotoliul de lider până în anul 2017.

În cadrul aceleași reuniuni, delegații au ales prin vot secret biroul organizației format din 8 vicepreședinți:

Horia Rotche, Aurel Păștină, Nicolae Mihăilesc, Dan Popa, Bogdan Mihai Dumitru, Paul Dincu, Lucian Pop și Gheorghe Sava.

Secretar al organizației PSD Cugir a fost ales Mircea Simu, iar Trezorier-Mihaela Bota.

Ceilalți candidați aleși ca membri în Biroul de conducere al organizației PSD Cugir sunt următorii: Alexandru Micaciu, Mircea Hentea, Monalisa Borza, Ancuța Mizgai, Bogdan Haneș, Grațian Sava, Emil Boldoșan, Viorel David, Anca Petruța, Zoltan Kiș, Ioan Crișan, Vasile Sârbu, Mihai Rodica, Mihaela Găldău. Au mai primit mandatul de membru de drept al biroului, președintele Organizației de Tineret- Marian Popa, președintele Organizației de Femei- Julieta Isărie și președintele Organizației Pensionarilor – Laurnțiu Duma.

Au luat parte la eveniment: vicepreședintele Organizației Județene Alba a PSD, profesor Dorin Sandea, președintele Organizației Județene a Femeilor, profesor Marcela Dărămuș (inspector general la ISJ Alba).

De menționat că organizația social-democraților din Cugir este cea mai mare dintre organizațiile orășenești din județ, numărând la ora actuală 1150 membri.

Constantin Predescu




Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. Costi

    04.07.2015 la 9:10

    Felicitări domnule Trifan, vă aşteptăm la Primărie în 2016 ! Hai PSD Cugir !

  2. Eu

    04.07.2015 la 9:22

    Felicitări !

  3. Deceanu

    04.07.2015 la 14:15

    PSD-ul a făcut ceva pentru oameni. Ceva care se vede. Și pentru noi pensionarii și pentru mame și pentru copii și penru profesori și pentru bugetari și… multe altele. Să le dea Dumnezeu sănătate și guvernare îndelungată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.

Cine sunt vicepreședinții USR Alba

În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:

  • Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
  • Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
  • Ioan Radu Miclea – Cugir;
  • Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.

Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.

Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.

Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.

Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.

Care sunt prioritățile noului președinte

În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.

Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.

Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir