Actualitate
Mircea Trifan, director general Uzina Mecanică Cugir: „În depozit era o cantitate de muniție care trebuia să plece în perioada următoare”
Incendiul produs în cursul nopții trecute, la Uzina Mecanică Cugir s-a produs într-un depozit izolat, situat în partea de sus a fabricii. Toate secțiile de la Uzina Mecanică Cugir sunt în concediu, începând cu data de 1 august 2025.

Ing. Mircea Trifan, directorul general al Uzinei Mecanice Cugir a declarat, sâmbătă dimineață, că în hala afectată de incendiu „Era depozitată o cantitate de muniție, de acum două-trei luni, care trebuia să plece în perioada următoare. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Norocul a făcut ca nicio persoană să nu se afle în interior în acele clipe. Autoritățile urmează să afle de la ce a pornit totul și să evalueze pagubele”.
Reamintim că incendiul a izbucnit sâmbătă, 2 august 2025, în jurul orei 01.00, și nu s-a soldat cu victime omenești. Deoarece în interiorul zonei afectate de incendiu, ce se extinsese la 700 de metri pătrați, se auzeau explozii, forțele de intervenție au fost amplasate la distanță, în zona de siguranță, pentru protecția personalului.
În jurul orei 03.00, au ajuns la fața locului și roboți de la ISU Mureș. „S-a început refularea apei cu roboții veniți în sprijinul forțelor de intervenție, pentru localizarea incendiului”, a transmis, în jurul orei 5:00, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan.
ISU Alba a anunțat lichidarea incendiului în jurul orei 08.00.
Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Cugir, reținut după ce și-ar fi agresat partenera
Un tânăr de 20 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru violență în familie.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în data de 21 august 2026, în timp ce tânărul se afla la domiciliul unei cunoștințe, în Cugir, împreună cu partenera sa, în vârstă de 18 ani.
Pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul ar fi agresat-o fizic pe aceasta.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent pentru victimă. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.
În noaptea de 21 spre 22 august, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Actualitate
Campanie de strângere de fonduri destinată achiziției de ghiozdane, complet echipate, pentru aproape 70 de copii din Cugir
Asociația „Implicare și Dăruire Cugir 2023” lansează o nouă campanie umanitară dedicată copiilor cu nevoi din oraș. Sub îndemnul „Împreună putem pune un zâmbet în ghiozdan”, campania se desfășoară în perioada 19–31 august 2026.

Organizatorii își propun să strângă fonduri pentru achiuziția de ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru aproape 70 de copii din Cugir, elevi din clasele I-VIII, identificați de asociație ca având nevoie de sprijin pentru începutul noului an școlar.
Reprezentanții asociației transmit că un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite, oferindu-le copiilor încredere și bucuria de a începe școala în condiții mai bune.
„Un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite – înseamnă încredere, bucurie și șansa de a începe școala cu demnitate. Fii alături de noi și ajută un copil din listă. Orice implicare contează. Împreună facem bine”, este mesajul transmis de Mihaela Bota, președinta asociației.
Cei care doresc să se implice în campanie sau să afle mai multe informații pot suna la 0774 566 719.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia