Actualitate
Ministrul Justiției se întalneste cu procurorii șefi de parchete din zona Ardeal la Alba Iulia
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, participă la Alba-Iulia, la o întâlnire cu procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Braşov, şi Târgu-Mureş şi cu prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunalele din raza acestor curţi.
La intrarea în sală ministrul Justiției a primit, printr-un intermediar, un memoriu din partea unui grup de procurori din țară, dar și din Transilvania, care nu au putut participa la întâlnirea de astăzi. Aceștia au apelat la presă pentru a-i comunica ministrului doleanțele și poziția lor față de organizarea sistemului și față de modalitatea de selecție pentru șefia DNA și a Parchetului General.
Mona Pivniceru nu a făcut declarații, însă, oficial, întâlnirea are ca scop consultarea conducerii parchetelor în legătură cu resursele finaciare, materiale şi umane necesare pentru implementarea noilor Coduri penal şi de procedură penală.
Menționăm că ministrul Justiției a declarat marți că va declanșa o nouă procedură privind selecția pentru șefia DNA și a Parchetului General. “Actualei proceduri nu i s-a reproşat nimic, decât că a fost lipsită de transparenţă. Dacă transparenţă înseamnă prezenţa televiziunilor, o vom face aşa”, a spus ministrul Justiţiei, dar la întâlnirea de la Alba Iulia accesul presei a fost interzis.
Pivniceru a mai iniţiat astfel de întâlniri și la sfârşitul anului trecut, în decembrie 2012 având loc o primă astfel de întâlnire, în Capitală, la care au participat reprezentanţii parchetelor din raza curţilor de apel Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Constanţa şi Craiova.
Actualitate
Directorul Uzinei Mecanice Cugir, Mircea Trifan, ar fi fost pus sub control judiciar într-un dosar DNA privind fapte de corupție
Directorul Uzinei Mecanice Cugir, Augustin Mircea Trifan, ar fi fost pus sub acuzare de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupție în cadrul industriei de apărare, potrivit unor surse judiciare citate de Gândul.

Conform acelorași surse, Trifan ar avea calitatea de inculpat într-un dosar privind o presupusă faptă de luare de mită. Acesta ar fi fost plasat sub control judiciar, însă informația nu a fost confirmată oficial, la momentul redactării, de către DNA.
Ancheta ar viza plata unor contracte
Potrivit informațiilor publicate de Gândul, ancheta ar avea legătură cu presupusa primire a sumei de 10.000 de euro de către directorul Uzinei Mecanice Cugir.
Banii ar fi fost oferiți, potrivit surselor citate, pentru urgentarea unor plăți aferente unuia sau mai multor contracte derulate între uzină și o societate comercială.
Nu este clar, la acest moment, cine ar fi oferit suma și nici dacă presupusa faptă are legătură cu oamenii de afaceri sau societățile investigate în dosarul care vizează conducerea Uzinei Mecanice București și a Uzinei Mecanice Plopeni.
Percheziții informatice
Sursele citate susțin că Mircea Trifan s-ar fi prezentat marți la sediul DNA, unde procurorii ar fi efectuat o percheziție informatică asupra telefonului mobil și a unor dispozitive informatice.
O procedură similară ar fi avut loc anterior și în cazul directorului Uzinei Mecanice Plopeni, Tiberiu Pîrvu, audiat de procurorii anticorupție în cadrul anchetei.
Investigația DNA privind conducerea unor uzine mecanice din industria de apărare a pornit în urma unor suspiciuni referitoare la presupuse fapte de corupție. În dosarul inițial sunt cercetate mai multe persoane, între care directori ai unor unități din București și Plopeni, precum și omul de afaceri Marian Voinea.
Percheziții la UM Cugir și Fabrica de Arme
În 23 iulie 2026, procurorii DNA au efectuat percheziții la Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir. Verificările au vizat atât sediile celor două societăți, cât și domiciliile unor persoane din conducerea acestora.
La acel moment, directorul Uzinei Mecanice Cugir, Mircea Trifan, declara pentru Ziarul Unirea că procurorii au ridicat documente și telefoane mobile. Acesta preciza că verificările ar fi avut legătură cu achiziții de materiale electrice.
„Un control DNA, au luat niște acte. Sunt vizat pentru că sunt directorul. Este vorba de niște achiziții de materiale electrice”, declara atunci Mircea Trifan, potrivit publicației citate.
La momentul perchezițiilor din luna iulie, asupra directorului UM Cugir nu fusese dispusă nicio măsură preventivă, potrivit informațiilor disponibile la acel moment.
Până la o eventuală comunicare oficială a DNA, informațiile privind calitatea procesuală a lui Mircea Trifan și măsura controlului judiciar trebuie tratate în contextul informațiilor furnizate de surse judiciare.
Persoanele cercetate într-un dosar penal beneficiază, pe tot parcursul procedurilor, de drepturile și garanțiile prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
„Toamna Cugireană”, ediția a XXIV-a, se apropie. Zilele Orașului Cugir vor avea loc în 19 și 20 septembrie pe Stadionul „Parc”
„Toamna Cugireană”, una dintre cele mai longevive tradiții ale orașului Cugir, revine în acest an cu cea de-a XXIV-a ediție. Festivalul dedicat Zilelor Orașului va avea loc în perioada 19-20 septembrie 2026, pe Stadionul „Parc”.

Timp de două zile, Cugirul va îmbrăca haine de sărbătoare, iar localnicii sunt invitați să celebreze împreună identitatea și valorile comunității.
Organizatorii promit un eveniment dedicat trecutului, prezentului și viitorului orașului, cu spectacole, concerte live și invitați care vor contribui la atmosfera de sărbătoare.
„Toamna Cugireană” a reunit, de-a lungul anilor, generații întregi de cugireni, devenind un reper important în calendarul evenimentelor locale.
Programul complet al ediției din acest an urmează să fie anunțat în perioada următoare. Organizatorii transmit că vor reveni cu detalii despre artiștii invitați și surprizele pregătite pentru cea de-a XXIV-a ediție a festivalului.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia