Rămâi conectat

Actualitate

Mesaje de Sfântul Ștefan 2023. URĂRI și FELICITĂRI prin SMS de Sf Ștefan | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Mesaje de SFANTUL STEFAN 2023. URARI și FELICITARI care pot fi transmise prin SMS de Sfântul Ștefan | cugirinfo.ro

În data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, este sărbătorit Sfântul Ștefan, primul martir creștin condamnat la moarte de către iudeii din Ierusalim.

Numele este de origine greacă şi înseamnă „coroana”. De altfel, la găsirea moaştelor sale, pe mormântul său scria „chiliel”, care în ebraică înseamnă „cunună”. Ștefan a fost cel dintâi dintre creştini care a luat cununa muceniciei. Sfântul Ștefan a fost unul din cei 70 de ucenici ai lui Iisus şi cel dintâi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN • URARI de SFÂNTUL ȘTEFAN • FELICITĂRI de SFÂNTUL ȘTEFAN

Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată și un an plin de realizări. La mulți ani înfloritori!

Visele şi speranţele de azi să devină realitate, orice cădere un pas înainte, gândul bun şi fericirea să te însoţească mereu! La Mulţi Ani Ştefan!

Pentru că astăzi este o zi specială pentru ține, mă alătur și eu celor ce-ți doresc din adâncul sufletului numai bine. La mulţi ani!

De ziua numelui tău și în orice altă zi îți urez să ai parte de momente speciale, cu bucurii și să rămâi cu multe amintiri plăcute. Să ai o zi excelență!

Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să va însoțească pretutindeni. Va doresc o zi de Sf. Ștefan cât mai frumoasă!

Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion. SMS de Anul Nou

Ștefania, sper că bucuriile să nu se termine, visurile să devină realitate iar calea vieţîi să fie presărată cu flori și dragoste. La mulți ani!

Toate florile din lume pentru ține Ştefania! Să ai o zi superbă și să te bucuri de ziua numelui tău la fel cum aceste flori se bucură de lumina soarelui. La mulți ani!

De Sf. Ștefan, fie că cei dragi să te înconjoare cu căldură sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia în brațele ei în acest moment special!

Pentru că astăzi este o zi specială pentru ține, mă alătur și eu celor care îți doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacțîi, multă sănătate, iar Dumnezeu să îți călăuzească și să oranduiasca totul cum este mai bine pentru ține! La mulți ani!

Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul ciocârliei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!

MESAJE SFÂNTUL ȘTEFAN. Cele mai frumoase MESAJE pe care să le trimiţi de SFÂNTUL ȘTEFAN

Sper că sărbătoarea Sfântului Ștefan să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și succes!

Felicitări cu ocazia aceastei zile. Îți urez să fii mereu sănătos și plin de bucurie. La mulți ani!

Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Ștefan foarte frumoasă!

Hai noroc și voie bună,
Să petrecem împreună,
C-astăzi este o zi mare,
Și-i motiv de sărbătoare.
La mulți ani!

Cu ocazia zilei de nume, îți doresc o ora de liniște, o zi senină, o săptămâna de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire. La mulți ani Ștefan, Ștefania s.a.m.d.!

Sfântul Ștefan căruia îi porți numele să te ocrotească în fiecare zi, să-ți aducă liniște și pace și să nu lase că speranța să se stîngă din sufletul tău! La mulți ani cu împliniri și numai cu momente frumoase în viitor!

Să ai puterea să faci lumea mai bună și să-i faci fericiți pe toți din jurul tău cu bunătatea, dragostea și frumusețea sufletului tău! La mulți ani Ștefan, Ștefania, etc.!

Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sfântul Ștefan cât mai frumoasă! La mulți ani!

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări de Sf Ioan. Felicitări de Sfântul Ioan. Mesaje de „La mulţi ani” care pot fi trimis prin SMS de Sfântul Ioan Botezătorul

Toate gândurile mele sunt la ține Stefane, Ștefana s.a.m.d.! Îți doresc să ai o zi superbă și să fii înconjurată doar de iubire! La mulți ani!

Să-ți dea Domnul sănătate,
Judecată înțeleaptă,
Viață lungă pamanteasca,
Ce dorești să se-mplineasca!
La mulți ani!

De ziua numelui tău și în orice altă zi îți urez să ai parte de momente speciale, cu bucurii și să rămâi cu multe amintiri plăcute. La mulți ani de Sfântul Ștefan!

La mulți ani, plini de fericire și împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta Ștefan, Ștefana etc.!




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Alertă în Cugir, după apariția unui urs pe strada Simion Bărnuțiu. Mai multe animale domestice au fost ucise

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs pe strada Simion Bărnuțiu din orașul Cugir a declanșat o alertă în seara zilei de 4 noiembrie 2026. Potrivit primelor informații, mai multe animale domestice fuseseră atacate și spintecate de urs, fapt care a creat panică în rândul localnicilor.

Pentru prevenirea unei tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a transmis un mesaj Ro-Alert.

Potrivit jandarmilor din Alba, prezența animalului sălbatic fusese semnalată în cursul serii, iar la fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu și echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Pentru a preveni apariția unor situații care ar fi putut pune în pericol sănătatea, integritatea sau chiar viața locuitorilor din zonă, ISU Alba a emis mesajul Ro-Alert.

Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că animalul nu se mai afla în zonă.

Pentru a preveni revenirea acestuia, jandarmii au folosit semnalele acustice ale autospecialei, în scopul descurajării și alungării animalului sălbatic.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul de intervenție sau animalul sălbatic să fie puși în pericol.




Citește mai mult

Actualitate

Joi, 12 noiembrie 2026: Ziua Mondială a Diabetului, marcată la Cugir. Eveniment dedicat pacienților și familiilor acestora

Cugir INFO

Publicat

în

Cea de-a patra ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului va avea loc joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir. Evenimentul este organizat de Asociația Implicare și Dăruire Cugir, condusă de Mihaela Bota, și își propune să atragă atenția asupra diabetului zaharat, a riscurilor asociate și a importanței prevenirii și depistării precoce a bolii.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an, pe 14 noiembrie, fiind un prilej de informare și conștientizare cu privire la impactul acestei afecțiuni asupra sănătății publice la nivel mondial.

Evenimentul de la Cugir se va desfășura începând cu ora 16:00, la Restaurant Elegance, și se adresează în primul rând persoanelor diagnosticate cu diabet, familiilor acestora, dar și medicilor de familie, medicilor specialiști și farmaciștilor.

„Cea de-a patra ediție a Zilei Mondiale a Diabetului se va desfășura pe 12 noiembrie 2026, cu începere de la ora 16:00, la Restaurant Elegance din Cugir. Se dorește a fi un eveniment de conștientizare a diabetului și a complicațiilor bolii. În cadrul evenimentului vor avea loc prezentări medicale, testarea glicemiei, tombolă cu premii, discuții cu pacienții”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației Implicare și Dăruire Cugir, mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.

Programul manifestării va include prezentări medicale, măsurarea glicemiei și discuții dedicate pacienților, într-un cadru în care participanții vor putea primi informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece suferă de diabet la nivel mondial. Peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2, iar aproape jumătate dintre cei afectați nu știu că au această boală.

Manifestarea organizată la Cugir își propune să contribuie la creșterea gradului de informare în comunitate și să încurajeze depistarea timpurie, monitorizarea și gestionarea corectă a diabetului zaharat.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir