Rămâi conectat

Actualitate

Medicul cugirean Terezia Mureșan a participat la cea de-a XX-a ediție a Conferinței de Îngrijiri Paliative, de la Brașov

Cugir INFO

Publicat

în

Sub patronajul Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative și a Facultății de Medicină a Universității „Transilvania” din Brașov a fost organizat între 17 și 19 octombrie 2019, cea de-a XX-a Conferință de Îngrijiri Paliative, eveniment la care a participat, în calitate de lector și dr. chirurg Terezia Mureșan de la spitalul orășenesc din Cugir.

Reuniunea aniversară a avut ca temă principală „Îngrijirea Paliativă: misiune, viziune și valori”. ,,Pentru mine, îngrijirea paliativă a pacienților cu cancer și nu numai, reprezintă o preocupare profesională mai veche, începută odată cu venirea mea la Spitalul Cugir.

Venind dintr-o clinică universitară în care nu am făcut altceva decât chirurgie digestiva, întâlnirea cu afecțiunile oncologice ale pacienților din Cugir a însemnat o adevărată turnură profesională. Am avut ocazia sa întâlnesc pacienți cu cancer, depășiți din punct de vedere oncologic, pe care in prima perioada nu am știut cum sa ii ajut. Mi-am propus sa învăț să îi ajut și am început drumul pregătirii în domeniul îngrijirii paliative.

Anul acesta am absolvit programul de master în îngrijiri paliative din cadrul Facultății de Medicină a Universității Transilvania din Brașov”, ne-a mărturisit dr. Terezia Mureșan. Potrivit reputatului medic cugirean, invitația de a participa la amintita conferință în calitate de lector a reprezentat deopotriva o onoare și o provocare. ,,M-am gândit mult cu ce caz să vin înaintea auditoriului.

Ultimul roman al Ilenei Vulpescu – „Noi, doamna doctor, când o sa mai murim?” – a reprezentat punctul de plecare al prelegerii mele. Am vrut ca auditoriul sa afle cât de mult înseamnă, atât pentru medic, cât și pentru pacient, „povestea din spatele povestii”. Am vrut să arăt că în spatele cazului medical, a unei liste de diagnostice și medicamente administrate, se afla Omul, omul-cu viața lui dată peste cap de boală, cu trăiri și spaime, cu gânduri și speranțe. Aici trebuie sa ajungem noi medicii, la omul din spatele pacientului, cu atât mai mult cu cât acesta suferă de o boală cu destin inexorabil-cancerul”, susține chirurgul Terezia Mureșan.

În opinia sa, conferința desfășurată la Brașov i-a dat posibilitatea medicului chirurg de la spitalul din Cugir, de a prezenta povestea unui pacient cu cancer, pe care l-a avut în îngrijire, pacient care și-a dorit sa moară în spital, deoarece aici s-a simțit în siguranță. După cum ne-a relatat, nu i-a putut oferi vindecarea, însă a încercat să îi aline suferința ultimelor săptămâni.

A murit liniștit, cu familia alături și lumânarea aprinsă, în locul unde s-a simțit în siguranță. ,,Așa cum am spus, am prezentat „povestea din spatele povestii”, locul în care noi, medicii, trebuie sa încercăm să ajungem de fiecare dată. Pregătirea profesionala, empatia și compasiunea de care vom da dovadă în munca cu pacienții, nu vor face decât sa ne aducă cele mai mari satisfacții profesionale și sufletești”, a conchis medicul chirurg.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.

Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.

După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.

Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.

O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.

Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.

Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.

De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.

Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:

  • Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;

  • Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;

  • Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.

Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir