Acasă » Societate » Cugireni » Magdalena Weber din Cugir mai păstrează încă biletele de tren cu care a venit din lagărul de deportare din Rusia, în 1949

Magdalena Weber din Cugir mai păstrează încă biletele de tren cu care a venit din lagărul de deportare din Rusia, în 1949

Publicat în 22.01.2013 la ora 22:37

Supravieţuitorii gulagului rusesc

În Cugir, anul de graţie 2013, mai trăiesc 47 de etnici germani. Aceştia – în mare parte femei – sunt supravieţuitori ai pogromului rusesc din perioada 1945-1949 şi ai marii emigraţii de după 1989. Dacă în 1992 mai erau la Cugir 189 de etnici germani (şvabi, nemţi sau saşi), în 2002 numărul lor aproape s-a înjumătăţit, ajungând la 78. Selecţia naturală a mai înjumătăţit această cifră, în 2012 ajungându-se ca la Cugir să mai sălăşluiască doar 47 de etnici germani.

„În urmă cu 68 de ani a început pentru ei calvarul ce a durat aproape 5 ani de zile – respectiv deportarea în URSS”, povesteşte ing. Aurel Voicu, preşedintele Asociaţiei Pro Cugir. „Cauza: în anii 1940-1943 unii tineri de naţionalitate germană, respectiv saşi, au servit în armata germană, ceea ce a dus la numirea lor ca SS-işti sau nazişti. În aceste condiţii etnicii germani (saşii) au fost printre primii puşi să plătească – prin muncă forţată în lagărele de muncă sovietice. Mulţi dintre cei deportaţi şi-au pierdut viaţa în acele locuri. Drama a început la 13 ianuarie 1945 (cu patru luni înainte de încheierea armistiţiului din 9 mai 1945) când s-a pus în aplicare Ordinul 031/6 ianuarie 1945 care prevedea ca bărbaţii de origine germană cu vârste între 17 şi 45 de ani şi femeile cu vârsta între 18 şi 30 de ani să fie deportaţi în URSS pentru reparaţii după războiul din perioada 1940-1945. În acest fel, din toată România, cât şi din Cugir, etnicii germani au fost evacuaţi cu forţa şi trimişi în lagăre de muncă din URSS. În anul 1949, cei care au supravieţuit muncii epuizante şi vieţii pline de privaţiuni, au revenit la locurile natale”, povesteşte ing. Voicu.

Supravieţuitorii deportării sovietice sunt acum persoane în vârstă de peste 85 de ani, bătrâni şi suferinzi, care îşi poartă cu stoicism, pe umerii plecaţi, povara calvarului prin care au trecut.

Ing. Aurel Voicu a explicat că „cei care au supravieţuit lagărelor sovietice şi acum locuiesc în Cugir sunt majoritatea de religie romano-catolică, ascultă liturghia creştinească în Biserica cu Hramul „Sfântul sânge al lui Isus Hristos” situată în cartierul Scăunel, str.Colinei nr.1. Biserica a fost ridicată în 1826, la 27 de ani de la înfiinţarea Fabricii de Fier şi Oţel din Cugir. Biserica deţine una dintre cele mai bogate şi mai riguroase scrieri privind istoria oraşului nostru: Cartea Bisericii, scrisă în limba maghiară.”

Printre supravieţuitorii deportării ruseşti din Cugir o regăsim pe doamna Magdalena Weber, din cartierul Suseni. S-a născut într-un sat din Banat şi s-a căsătorit cu Weber Francisc – fost deportat şi el. Francisc Weber a fost unul dintre cei mai pricepuţi strungari în fier de la U.M. Cugir, fiind şi şef de secţie, explică reprezentantul Asociaţiei Pro Cugir.
În cartea de 24 de pagini, format A5, cu titlul: Jurnal de lagăr 13 ianuarie 1945 – 5 noiembrie 1949, scrisă cu ajutorul doamnei profesoare Margareta Dâncan, Magdalena Weber povesteşte calvarul anilor petrecuţi în gulagul sovietic, spune ing. Voicu.
Povestea dânsei, aceeaşi cu cea a altor mii de persoane deportate în acea perioadă, este de o simplitate tristă şi dureroasă.

“În 13 ianuarie ni s-a ordonat mie, care aveam 17 ani, şi surorii mele, care avea 20 de ani, să ne prezentăm la şcoala din sat, fiecare cu câte o păturică, o periniţă, nişte haine de schimb şi mâncare pentru zece zile. Cu această bocceluţă am călătorit – în bou-vagon – 32 de persoane, de la 17 ianuarie la 9 februarie 1945, timp de 24 de zile. De la graniţa cu URSS am fost mutaţi în alte vagoane, de acelaşi fel, dar mai mari, în care erau înghesuiţi 90 de oameni, în mijlocul vagonului fiind o gaură în podea în care ne făceam necesităţile… Păstrez încă biletele de tren de la întoarcerea din URSS ca amintire a acelor vremuri prin care am trecut în urmă cu 68 de ani. Acesta a fost DRUMUL MEU, acum suntem în vârstă şi ne aşteaptă alt drum”,scrie Magdalena Weber în memoriile sale din lagărul rusesc.

În prezent, viaţa doamnei Magdalena Weber este luminată de cei doi fii ai săi şi doi nepoţi, cărora le doreşte un viitor mult mai luminos. Mulţi ani sănătoşi înainte, doamnă Magdalena Weber!