Rămâi conectat

Sport

Lucian Codea, legitimat la Tenis Club Alba Cugir, a obținut locul I pe echipe la Cupa de Primăvară de la Oradea

Cugir INFO

Publicat

în

lucian-codea-cso-cugir-21-mar-2016Tenismenul Lucian Codea, legitimat la Tenis Club Alba Cugir, continuă seria rezultatelor deosebite, zilele trecute câştigând concursul pe echipe Cupa de Primăvară de la Oradea, la categoria 12 ani.

Talentatul jucător a făcut echipă cu Matei Onofrei, din Iaşi (TC Venus Brăila) şi a ocupat locul întâi, după ce în finală aui învins echipa alcătuită din Mihai Lungu (Sănătatea Satu Mare) şi Christian Teszari (Sănătatea Oradea), cu scorul de 2-1, meciul de dublu fiind decisiv pentru departajare şi câştigat cu scorul de 1-4, 4-1, 11-9. Pe parcursul competiţiei de la Oradea, Lucian Codea a câştigat toate întâlnirile de simplu susţinute.

Lucian urmează să împlinească 10 ani în luna mai, iar în 2016, pentru a progresa, a decis să participe doar la categoria superioară de vârstă 12 ani.

Tot în acest an, micuţul cugirean a câştigat Cupa “8 Martie” de la Oradea, la categoria de vârstă 12 ani (şi locul trei la simplu). Jucătorul legitimat la Tenis Club Alba Cugir (preşedinte Daniel Popa) se anunţă o speranţă a „sportului alb” din România, talentatul jucător reuşind  la începutul anului să câştige, în Suedia, o importantă competiţie juvenilă, tradiţionalul turneu Salk Open, la categoria 10 ani.




Sport

„Roș-albaștrii”, la o nouă victorie în meciurile de pregătire: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 3-1 (1-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir s-a impus cu 3-1 (1-0) în fața formației CS Universitatea Alba Iulia, vineri dimineață, într-o partidă de verificare disputată pe teren propriu. Meciul a reprezentat penultimul test al formației din Cugir înaintea debutului în noua ediție a Ligii 3.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Bogdan-Alin Minteuan, George Goronea și Dorian Todoran, Metalurgistul obținând astfel o victorie convingătoare în fața „studenților” albaiulieni.

Pentru Metalurgistul Cugir urmează ultimul amical al perioadei de pregătire, adversară fiind Jiul Petroșani. Formația din Cugir va debuta în noul sezon al Ligii 3 pe 29 august.




Citește mai mult

Sport

Roș-albaștrii”, învinși categoric sub Feleac, în amicalul de gală: „U” Cluj – Metalurgistul Cugir 7-1 (4-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Divizionara terță Metalurgistul Cugir a pierdut, marți, 11 august 2026, scor 1-7, testul amical de gală disputat în deplasare cu prim-divizionara „U” Cluj. Pentru formația din Cugir, partida cu „șepcile roșii” a reprezentat un test important înaintea startului oficial al sezonului.

Partida s-a disputat pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”, după ce Universitatea Cluj a rămas fără meci oficial în această perioadă, ca urmare a amânării întâlnirii cu CFR Cluj din etapa a patra a SuperLigii. Elevii lui Cristiano Bergodi au ales astfel Metalurgistul Cugir drept partener pentru un joc de verificare.

„U” Cluj a început în forță, iar Postolachi a reușit o „dublă” în primele opt minute, punctând în minutele 5 și 8. Metalurgistul Cugir a redus din diferență prin Cocan, însă formația gazdă a continuat să controleze partida.

Până la pauză, L. Pall a mai înscris de două ori, în minutele 23 și 27, astfel că „U” Cluj a intrat la cabine cu un avantaj de 4-1.

În repriza secundă, formația clujeană a mai punctat de trei ori. D. Crișan a înscris în minutul 54, Postolachi și-a completat hat-trick-ul în minutul 82, iar Gheorghiță a stabilit scorul final, 7-1, în minutul 88.

Pentru Metalurgistul Cugir, partida cu o formație din SuperLigă a constituit un test de gală și o oportunitate importantă de verificare înaintea debutului oficial.

Metalurgistul Cugir, următoarele amicale cu CSU Alba Iulia și Jiul Petroșani

„Roș-albaștrii” mai au programate două partide de verificare în perioada următoare. Metalurgistul Cugir va întâlni CSU Alba Iulia pe 14 august, iar ultima repetiție înaintea sezonului oficial este programată în 22 august, cu Jiul Petroșani.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir