Învăţământ - Cultură
La Cugir a început sesiunea de examene în domeniul securității ecologice
Departamentul Formare Profesională din cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca condus de conf. univ. dr. ing Viorel Dan a întocmit programul privind sesiunea de examene/colocvii și sesiunea de susținere a lucrărilor de absolvire în specialitatea securitate ecologică la Cugir.
În luna octombrie a anului trecut la Colegiul Tehnic ,,I.D. Lazarescu” din Cugir s-au deschis cursurile de perfecționare postuniversitare în domeniul securității ecologice, un demers aparținând Centrului pentru Promovarea Antreprenoriatului în domeniul Dezvoltării Durabile înființat în cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca în anul 2011.
În prezența subprefectului, Cornel Murg și a echipei clujene de experți, condusă de Prof. univ. dr. ing. Vasile Soporan, un număr de 43 de persoane (în cea mai mare parte cadre didactice) și-au exprimat atunci, dorință de a se înscrie la cursurile de securitate ecologică, grupul țintă fiind format din persoane care vor să dezvolte o activitate independentă.
Cursurile au început pe data de 10 noiembrie, anul trecut și s-au finalizat pe data de 13 martie a.c. fiind susținute de personalități din mediul de afaceri și academic cu experiență în domeniul antrprenoriatului și al dezvoltării durabile, majoritatea profesori de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Potrivit Planificării prezentate de Universitatea Tehnică din Cluj, începând din 18 aprilie și până pe 27 aprilie au loc examene după cum urmează:
18.04 – Disciplina: – Comunicare ocupatională, securitate informatională
19.04 – Disciplina: – Evaluarea riscului și reconstrucția ecologică
20.04 – Disciplina: – Biosecuritate și siguranța alimentară
22.04 – Disciplina: – Securitate și eficiență energetică
24.04 – Disciplina: – Managementul integrat al calității mediului, securitate și sănatate ocupațională
25.04 – Disciplina: – Activitate practică
26.04 – Disciplina: – Securitate ecologica-concepte, dimensiuni și conexiuni
27.04 – Disciplina: – Politici, strategii și instituții privind securitatea ecologică
Sustinerea lucrării de absolvire se va face în perioada 9.05 – 11.05.2013
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”