Irina Rita Codrea, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Religie cultul greco-catolic 2026. În urmă cu o săptămână, tânăra s-a calificat în faza națională și la olimpiada de Istorie.

Preotul Viorel Codrea, tatăl Irinei, a postat un mesaj emoționant de felicitări pe Facebook pentru fiica sa, pe care a ajutat-o să se pregătească pentru olimpiada, în paralel cu profesorul de la clasă, dar și de mama sa.

„Există vești care aduc bucurie. Și există vești care aduc, pe lângă bucurie, o emoție adâncă, aproape tăcută, ca o rugăciune. Pentru familia noastră, vestea că fiica noastră, Irina Rita, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Religie (cultul greco-catolic) și s-a calificat la etapa națională este o astfel de veste — una care ne-a umplut inimile de recunoștință, lumină și smerită mândrie.

În spatele acestui rezultat nu stau doar pagini citite și lecții învățate. Stau întrebări, căutări, dialoguri, emoții și multe momente de liniște în care credința devine gând și gândul devine rugăciune. Religia nu este doar o disciplină de studiu; este, într-un fel tainic, o întâlnire — o întâlnire între om și sens, între întrebare și lumină, iar într-un final, între om și Dumnezeu.

Dacă, la prima ei calificare la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, vorbeam despre un „dream team” format din profesor și elev, de data aceasta povestea pare să fi crescut într-o armonie mai amplă.

Pentru că, în pregătirea pentru Olimpiada de Religie, s-a născut ceva ce am putea numi un „trio al vocației”: profesorul, elevul și părintele. Domnul profesor de religie, Alin Teodorescu, cu rigoarea și pasiunea sa pentru teologie; Irina, cu curiozitatea și sensibilitatea ei spirituală; iar eu, ca tată, implicat în pregătirea ei, nu doar ca părinte, ci și ca preot, încercând să aduc în acest drum o lumină din experiența slujirii și a studiului.

Dar nici acest trio nu este complet fără o a patra prezență tainică. Pentru că, dincolo de orice efort omenesc, rămâne întotdeauna inspirația care vine de Sus.

Astfel, ceea ce a început ca un trio s-a transformat într-un cvartet al credinței: profesorul, elevul, părintele — și Dumnezeu.

Iar dacă rolul meu a fost legat mai ales de pregătirea intelectuală și teologică, mama a adus în această lucrare partea cea mai discretă și, poate, cea mai puternică: rugăciunea. Astfel, partea a treia a acestui trio a devenit, într-un fel, o participare la pătrat — tatăl cu studiul, mama cu rugăciunea, amândoi încercând să susținem pașii fiicei noastre pe acest drum.

Pregătirea pentru Olimpiada de Religie din acest an a avut și o temă frumoasă și profundă: inspirația dumnezeiască a celor care au scris Sfintele Scripturi — acei hagiografi care, deși oameni, au devenit instrumente ale unei lumini mai mari decât ei. Într-un fel poetic, am simțit uneori că această temă a coborât și în atmosfera pregătirii noastre: că, dincolo de efortul nostru, există momente în care gândurile se leagă mai limpede decât ne-am aștepta, ca și cum cineva ar așeza, discret, lumina peste cuvinte.

Dar poate că cea mai grea încercare din acest drum nu a fost studiul.

În această perioadă, două evenimente importante s-au suprapus: etapa națională a concursului de robotică, desfășurată la București, și etapa județeană a Olimpiadei de Religie.

Pentru un tânăr, alegerea nu este deloc ușoară. Grupul, echipa, prietenia, energia unui colectiv — toate acestea sunt lucruri vii, pline de entuziasm și bucurie. Robotica înseamnă colaborare, construcție, emoția competiției trăite împreună.

Religia, în schimb, are uneori un drum mai solitar. Mai tăcut. Mai interior. A alege între ele părea aproape imposibil.

Nu pentru că Irina nu și-ar fi dorit să meargă la robotică. O, Doamne, cât de mult și-ar fi dorit! Bucuria unei echipe tinere, energia unui proiect construit împreună, emoția unei finale naționale — toate acestea sunt experiențe de neînlocuit.

Dar uneori viața ne pune înainte alegeri care nu sunt între bine și rău, ci între două lucruri frumoase. Iar atunci alegerea devine o formă de dăruire.

Irina a ales să participe la Olimpiada de Religie și să renunțe la etapa națională a concursului de robotică. Nu pentru că robotica ar fi fost mai puțin importantă sau mai puțin dragă, ci pentru că a simțit că, în acel moment, drumul ei trebuie să fie acesta: să ofere timpul, munca și bucuria ei lui Dumnezeu — acelui Bine absolut în care toate bucuriile își găsesc împlinirea.

Chiar și așa, gândul ei a rămas alături de colegii din echipa de robotică. De acasă, le-a transmis încurajări, le-a dorit mult succes și a urmărit cu bucurie fiecare reușită a lor la București. S-a bucurat sincer pentru fiecare victorie a echipei, ca și cum ar fi fost acolo, alături de ei. Pentru că adevărata prietenie și spiritul de echipă nu se măsoară doar în prezență fizică, ci și în bucuria sinceră pentru reușita celuilalt.

Irina a mai trecut prin momente în care diferite etape de concursuri sau olimpiade s-au suprapus, iar ea a fost nevoită să aleagă. Dar niciodată alegerea nu a fost atât de grea ca acum — între bucuria apartenenței la un colectiv tânăr, într-o finală națională, și solitudinea unei competiții județene.

Și totuși, uneori, tocmai în aceste alegeri se vede cel mai clar drumul inimii.

Poate că, într-un fel, fiecare sacrificiu făcut pentru Dumnezeu devine o rugăciune tăcută.

Iar Dumnezeu, care vede în ascuns, răspunde uneori prin bucurii neașteptate.

Pentru noi, locul I și calificarea la etapa națională sunt o mare bucurie. Dar, dincolo de rezultat, rămâne ceva și mai prețios: curajul de a alege, credința de a merge înainte și dorința de a transforma cunoașterea într-un drum spre lumină.

Suntem recunoscători domnului profesor Alin Teodorescu pentru dedicarea și sprijinul oferit, tuturor profesorilor care o însoțesc în formarea ei și tuturor celor care, prin rugăciune sau încurajare, au fost alături de ea.

Irina, suntem foarte mândri de tine!

Indiferent de rezultatul de la etapa națională, pentru noi ești deja o învingătoare — pentru că ai învățat ceva ce nu se găsește în manuale: că uneori adevărata victorie este alegerea făcută cu inimă curată. Mergi mai departe cu aceeași lumină, credință și curaj!”, a scris preotul Viorel Codrea pe rețelele de socializare.