Actualitate
Întâlnire de suflet a tinerilor din parohia Vinerea II
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Vinerea a găzduit miercuri, 15 martie 2023, o întâlnire de suflet, sub formă de cateheză, a preoților pensionari Mircea Moșneag și Gheorghe Marin, cu elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Mihu” din Vinerea.
Acest eveniment a avut loc în cadrul activității „Satul românesc și călăuzele sale spirituale”, desfășurată în contextul parteneriatului dintre parohia Vinerea II (reprezentată de părintele paroh Adrian Cebotari) și Școala Gimnazială „Ioan Mihu” (coordonator: prof. Laura Teban).
Manifestarea a debutat cu o rugăciune pentru pace, după care preotul Gheorghe Marin le-a vorbit copiilor despre semnificația postului în viața creștină. Totodată, i-a îndemnat să păstreze zestrea spirituală lăsată moștenire de către bunicii lor, iar preotul Mircea Moșneag i-a îndrumat să-și păstreze puritatea și fericirea, ce caracterizează anii inocenți ai copilăriei. Copiii s-au arătat deosebit de pasionați de cele expuse și, la sfârșit, au adresat întrebări interesante celor doi invitați. Scopul acestei acțiuni a fost pe deplin atins, preoții destăinuind copiilor din vasta experiență acumulată în atâtea decenii de păstorit, împlinind astfel porunca dumnezeiască: „Mergând, învățați toate neamurile”.
Ing. Dorin David
Parohia Ortodoxă Vinerea II
Actualitate
Campanie de strângere de fonduri destinată achiziției de ghiozdane, complet echipate, pentru aproape 70 de copii din Cugir
Asociația „Implicare și Dăruire Cugir 2023” lansează o nouă campanie umanitară dedicată copiilor cu nevoi din oraș. Sub îndemnul „Împreună putem pune un zâmbet în ghiozdan”, campania se desfășoară în perioada 19–31 august 2026.

Organizatorii își propun să strângă fonduri pentru achiuziția de ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru aproape 70 de copii din Cugir, elevi din clasele I-VIII, identificați de asociație ca având nevoie de sprijin pentru începutul noului an școlar.
Reprezentanții asociației transmit că un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite, oferindu-le copiilor încredere și bucuria de a începe școala în condiții mai bune.
„Un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite – înseamnă încredere, bucurie și șansa de a începe școala cu demnitate. Fii alături de noi și ajută un copil din listă. Orice implicare contează. Împreună facem bine”, este mesajul transmis de Mihaela Bota, președinta asociației.
Cei care doresc să se implice în campanie sau să afle mai multe informații pot suna la 0774 566 719.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Investiție de peste 20 de milioane de lei pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Cugir
Spitalul Orășenesc Cugir va beneficia de o investiție importantă pentru modernizarea infrastructurii ambulatoriului și dezvoltarea programelor de screening. Proiectul are o valoare eligibilă de peste 20,2 milioane de lei și este finanțat prin Programul Sănătate.

Spitalul Orășenesc Cugir a anunțat lansarea proiectului „Elaborare Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire”, în cadrul obiectivului „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor implicate în implementarea programelor de screening”.
Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate, în baza contractului încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, iar perioada de implementare este de 26 de luni.
Ambulatoriu modern și echipamente medicale pentru diagnostic precoce
Potrivit reprezentanților spitalului, obiectivul general al investiției este consolidarea capacității locale de prevenție, diagnostic precoce și monitorizare a unor boli cu impact major asupra sănătății publice.
Acest lucru va fi realizat prin modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Orășenesc Cugir și integrarea acestuia într-un model funcțional de furnizare a serviciilor medicale preventive.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără:
- modernizarea infrastructurii ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Cugir;
- dotarea ambulatoriului cu echipamente medicale moderne pentru diagnostic precoce;
- implementarea programelor de screening cardiovascular, oncologic și oftalmologic;
- creșterea accesului populației la servicii medicale și reducerea inegalităților în domeniul sănătății.
Accent pe prevenție și depistarea precoce a bolilor
Investiția urmărește să contribuie la depistarea într-un stadiu cât mai timpuriu a unor afecțiuni cu impact major asupra sănătății populației.
Prin dezvoltarea serviciilor de screening și îmbunătățirea infrastructurii medicale, proiectul vizează inclusiv reducerea mortalității evitabile și a diferențelor teritoriale în ceea ce privește accesul la servicii medicale.
În același timp, modernizarea ambulatoriului este menită să contribuie la îmbunătățirea stării generale de sănătate și a calității vieții locuitorilor din Cugir și din zonele arondate.
Peste 20,2 milioane de lei pentru proiect
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 20.292.390,10 lei, TVA inclus.
Finanțarea este structurată astfel:
- 17.248.531,58 lei – fonduri FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională), reprezentând 85% din valoarea proiectului;
- 2.638.010,72 lei – contribuție de la bugetul de stat, reprezentând 13%;
- 405.847,80 lei – cofinanțarea beneficiarului, reprezentând 2%.
Prin această investiție, Spitalul Orășenesc Cugir urmărește dezvoltarea serviciilor medicale preventive și crearea unor condiții mai bune pentru diagnosticarea precoce și monitorizarea afecțiunilor care afectează sănătatea populației.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
