Ştiri din zonă
În comuna Ceru Băcăinți nu există cimitir, iar moartea devine o simplă mutare din casă în grădină
Risipiți prin munți și văi, la mari distanțe unii de alții, pe localnicii din Ceru Băcăinți nu-i vezi în zi de azi adunați laolaltă decât rar, la necazuri și bucurii, la nuntă sau înmormântare, la o Nedeie, cum e Sărbătoarea Salcâmului din luna lui mai sau în Sfânta zi de Paști.
Viața lor e grea și ostenitoare, plămădită doar din muchii ascuțite și din extreme, asemenea calendarului simplificat al muntelui, care nu cunoaște decât răul și binele, iarna și vara, frigul și căldura. Este comuna cu cei mai puțin locuitori din Alba – vreo 346.
Morții, ca peste tot, mai mulți decât născuții: în doi ani au murit 11 și s-a născut unul. Comuna este acum aproximativ la nivelul demografic al anului 1854 – cu 337 de locuitori, chiar mai puțini decât avea în anul 1900 – 387 de suflete.
Deși grădinița şi şcoala au fost renovate în 2015, cu fonduri de la Guvernul României, nu prea mai are cine să le frecventeze. Activitatea grădiniței a fost suspendată deoarece mai sunt doar trei copii în sat, iar școala cu clasele I-VIII funcționează cu un total de 19 elevi. Aceasta în condițiile în care, înainte de 1990, în comună erau cel puțin cinci corpuri de clădire care funcționau ca școli cu clasele I-IV.
Ce a mai rămas la Ceru Băcăinți? Nu în ultimul rând, o tradiție prea puțin cunoscută în alte colțuri de țară: înmormântarea rudelor în grădinile de pe dealuri, în imediata vecinătate a caselor. Astfel, moartea rămâne o simplă mutare – din casă în spatele grădinii; de la cele trecătoare și pline de necaz, la cele veșnice și îmbălsămate de odihnă. Mormintele din curtea casei îi liniștesc, le suspendă orice spaimă sau fior. Îi simt pe cei dragi aproape, îi plâng cu discreție și în fiecare zi le pot aprinde câte o lumânare. Nu este o situație unică, în multe locuri izolate din Ardeal optându-se din vechime pentru această practică.
Localnicii povestesc despre acest obicei ca de un lucru firesc, păstrat din vremuri imemoriale. Explicația este una simplă: satul se întinde pe cel puțin 60 de kmp, pe piscuri sau în depresiuni. Înainte vreme drumul principal al satului nu era asfaltat, era numai piatră. În plus, drumurile către cătune sunt mai degrabă simple poteci. ”La noi se zice că mortul nu trebuie zgâlțâit, pe pietre și pe podețe, peste gropi. Trebuie lăsat liniștit. Sicriul trebuie dus în liniște de rude, pe umeri, până la groapa săpată în grădină. Acolo îi plângem, le aprindem lumânări. Pomenirea lor o facem când ne este dor de ei, nu neapărat pe 1 noiembrie. Iar cei bătrâni ajung mai ușor la morminte, să-și plângă morții”, povestește o localnică.
Pe mulți dintre cei rămași în viață, dacă-i întrebi, îți spun că preferă să-și doarmă somnul de veci în grădina casei. În comună, practic nu există un cimitir, doar preoții și cantorii sunt înmormântați în curtea bisericii.
Parcă și plecarea nu-i așa de lungă…. Îi sperie mai ales înghesuiala, adunătura, lipsa de spațiu și de intimitate. Și în moarte, locuitorii din Ceru Băcăinți se poartă ca adevărați oameni ai muntelui: vor să se știe liberi și nestrâmtorați, în largul pășunii sau al grădinii, printre flori și iarbă proaspăt cosită. Doar ei cu Dumnezeu. O ecuație în care nu mai încape deloc Uniunea Europeană cu normativele ei… funerare.
Ştiri din zonă
Tineri din Orăștie, reținuți de polițiștii din Aiud după ce au încercat să fure motorina din rezervorul unui excavator
Doi tineri de 18 ani din municipiul Orăștie au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tentativă la furt calificat. Aceștia sunt bănuiți că au încercat să sustragă carburant dintr-un excavator parcat în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, județul Alba.

Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026. Cei doi ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului utilajului, care aparține unei societăți comerciale. Rezervorul era însă gol, astfel că nu au reușit să sustragă combustibil.
Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud i-au identificat pe suspecți, iar la 11 octombrie au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Alba și urmează să fie prezentați judecătorilor, care vor decide asupra măsurilor legale.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Ştiri din zonă
Marți, 13 octombrie 2026: Comemorarea bătăliei de pe „Câmpul Pâinii” – o victorie importantă a creștinătății împotriva expansiunii otomane
Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 17.00, în fața monumentului lui Pavel (Paul) Chinezul din stația CFR Șibot, va avea loc comemorarea bătăliei de la 1479, de pe Câmpul Pâinii, considerată, drept unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei.

Ca în fiecare an, în cadrul manifestării vor avea loc alocuțiuni din partea participanților precum și depuneri de coroane de flori la monument.
În urmă cu 547 de ani, pe Câmpul Pâinii, în 13 octombrie 1479, o armată condusă de voievodul Transilvaniei, Ștefan Bathory, comitele de Timișoara, Paul (Pavel) Chinezul, despotul sârb, Vuk Brancovic şi fostul domn muntean Basarab Laiotă cel Bătrân a învins o importantă oaste otomană condusă de beiul Ali Khodja. Eroul bătăliei a fost Pavel Chinezul, comite de Timişoara, unul dintre cei mai mari războinici ai vremii, vestit pentru forța sa neobișnuită.
Înfruntarea a intrat în legendă, fiind considerată o mare victorie creștină, în contextul în care trupele ardelene nu numărau mai mult de 15.000 de oameni, în timp ce trupele turcești numărau 20.000 de spahii, achingii şi ieniceri la care se adăugau mai bine de 2000 de valahi. Această bătălie este la fel de importantă ca cea de la Podul Înalt purtată în anul 1475 , de către Ștefan cel Mare, sau ca ceea de la Călugăreni, purtată în anul 1595, de către Mihai Viteazul. Consecința victoriei de pe Câmpul Pâinii, a fost stoparea timp de 50 de ani, a incursiunilor de jefuire Imperiului Otoman în zona Transilvaniei
Vom reveni cu amănunte de la manifestarea organizată cu acest prilej.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia