Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Binecuvântarea casei parohiale, din parohia Ceru Băcăinți

Cugir INFO

Publicat

în

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, luni 9 iunie 2025, în a doua zi de Rusalii, a avut loc slujba de binecuvântare a casei parohiale din parohia Ceru Băcăinți cu filia Curpeni, protopopiatul Sebeș.

Slujba a fost oficiată începând cu ora 17.00 de către părintele protopop Ionel Arsu, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, părintele prof. univ. dr. Ovidiu Panaite, cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, părintele Răzvan Oprea, preot al parohiei Băcăinți, și subsemnatul, preot al parohiei Ceru Băcăinți.

La finalul slujbei, părintele protopop Ionel Arsu a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu. De asemenea, în calitate de paroh, am adus mulțumiri Întâistătătorului Eparhiei noastre, autorităților locale, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrările efectuate în decursul ultimilor ani.

Casa parohială din localitatea Ceru Băcăinți a fost amenajată și dotată cu toate cele necesare în urma înfrumusețării edificiului care a îndeplinit în trecut a găzduit elevii școlii primare din satul Curpeni. Lucrările au fost realizate în decursul ultimilor cinci ani, edificiul fiind dat în folosință gratuită de către Primăria Comunei Ceru Băcăinți. Operațiunile de amenajare și înfrumusețare s-au desfășurat prin implicarea autorităților locale și a bunilor credincioși, precum și cu sprijinul unor oameni de bine care și-au conjugat eforturile pentru realizarea acestui obiectiv important pentru comunitatea parohiei noastre.

 

Pr. paroh Remus Stoica




Ştiri din zonă

Tineri din Orăștie, reținuți de polițiștii din Aiud după ce au încercat să fure motorina din rezervorul unui excavator

Cugir INFO

Publicat

în

Doi tineri de 18 ani din municipiul Orăștie au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tentativă la furt calificat. Aceștia sunt bănuiți că au încercat să sustragă carburant dintr-un excavator parcat în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, județul Alba.

Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026. Cei doi ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului utilajului, care aparține unei societăți comerciale. Rezervorul era însă gol, astfel că nu au reușit să sustragă combustibil.

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud i-au identificat pe suspecți, iar la 11 octombrie au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Alba și urmează să fie prezentați judecătorilor, care vor decide asupra măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Marți, 13 octombrie 2026: Comemorarea bătăliei de pe „Câmpul Pâinii” – o victorie importantă a creștinătății împotriva expansiunii otomane

Cugir INFO

Publicat

în

Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 17.00, în fața monumentului lui Pavel (Paul) Chinezul din stația CFR Șibot, va avea loc comemorarea bătăliei de la 1479, de pe Câmpul Pâinii, considerată, drept unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei.

Ca în fiecare an, în cadrul manifestării vor avea loc alocuțiuni din partea participanților precum și depuneri de coroane de flori la monument.

În urmă cu 547 de ani, pe Câmpul Pâinii, în 13 octombrie 1479, o armată condusă de voievodul Transilvaniei, Ștefan Bathory, comitele de Timișoara, Paul (Pavel) Chinezul, despotul sârb, Vuk Brancovic şi fostul domn muntean Basarab Laiotă cel Bătrân a învins o importantă oaste otomană condusă de beiul Ali Khodja. Eroul bătăliei a fost Pavel Chinezul, comite de Timişoara, unul dintre cei mai mari războinici ai vremii, vestit pentru forța sa neobișnuită.

Înfruntarea a intrat în legendă, fiind considerată o mare victorie creștină, în contextul în care trupele ardelene nu numărau mai mult de 15.000 de oameni, în timp ce trupele turcești numărau 20.000 de spahii, achingii şi ieniceri la care se adăugau mai bine de 2000 de valahi. Această bătălie este la fel de importantă ca cea de la Podul Înalt purtată în anul 1475 , de către Ștefan cel Mare, sau ca ceea de la Călugăreni, purtată în anul 1595, de către Mihai Viteazul. Consecința victoriei de pe Câmpul Pâinii, a fost stoparea timp de 50 de ani, a incursiunilor de jefuire Imperiului Otoman în zona Transilvaniei

Vom reveni cu amănunte de la manifestarea organizată cu acest prilej.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir