Rămâi conectat

Din judeţ

Gunoierii de la RER VEST & RETIM Alba, tupeu și nerușinare: Au cerut să pună gunoiul direct pe celulă! | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Gunoierii de la RER VEST Alba & RETIM Alba, tupeu și nerușinare: Au cerut să pună gunoiul direct pe celulă! | cugirinfo.ro

Asocierea RER Vest – RETIM, cunoscute ca firme de casă ale PNL,  dorește să sfideze legea și solicită cu nerușinare nerespectarea acesteia în județul Alba, încearcă să forțeze „mâna legii” cu tupeu în urma unei adrese transmisă mai multor instituții. Gunoierii cred că județul Alba este precum Vaticanul, stat în stat, iar legislația în vigoare a României se aplică după bunul lor plac, într-o tentativă mizerabilă prin care încearcă să își mascheze incompetența managerială în gestionarea colectării și ridicării gunoiului de pe raza județului și totodată a Centrului de Management al Deșeurilor de la Galda – cea mai scumpă investiție într-un depozit ecologic din Transilvania.

Unde-i lege și contract ar fi loc și de tocmeală, obligația măcar morală vis-a-vis de mediul înconjurător și județ e pistol cu apă, asta reiese din cererea gunoierilor care solicită o „derogare” de la responsabilitate asumată ca urmare a unei defecțiuni pe una dintre liniile de prelucrare a deșeurilor la CMID Galda, unde unul dintre tocătoare s-a defectat.

Astfel, pentru că cetățenii din județ au aruncat un conținut mare de sticlă, nisip, pietre și pământ ori „moloz” ce ulterior au fost prelucrate pe linie, tocătoarele au cedat, ceea ce este foarte probabil, dar asta nu îl scuză pe operator de lipsa unor consumabile care să asigure constanța procesului asumat, unul pe care ar trebui să îl ducă la bun sfârșit indiferent, unul al cărui valențe sunt stipulate cu subiect și predicat în întelegerea asumată. Ce vină am eu cetățeanul că tu nu ai „plăcuțe de frână” la mașină și mi-ai călcat în picioare încrederea pe „trecerea de pietoni”?

Pe cale de „consecință” operatorul solicită printr-o adresă să depoziteze deșeurile colectate direct în celulă, fără să le prelucreze, să își bată joc la propriu de mediu, de scopul CMID-ului, să își ușureze treaba, fiindcă din „întâmplare” a dat dovadă, a nu știu câta oară, de incompetență crasă, deși a avut timp sufiecient la dispoziție de la câștigarea licitației să se pregătească și o altă bună bucată de timp să se acomodeze, să prevadă și să se fie pregătit pentru „imprevizibil”, să nu rămână fără „plăcuțe”.

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, contactat de ZiarulUnirea.ro afirmă faptul că : „Nu are să fie tolerată una ca asta!”, referitor la solicitare în afara legii de modificare a autorizației de mediu, o obrăznicie rară și o sfidare la adresa cetățeanului contribuabil și plătitor de servicii contractate din județul Alba, dovadă că, totuși, nu suntem „a nimănui”.

Agenția pentru Protecția  Mediului Alba :

„Conform prevederilor AIM AB 1 din 20.03.2019 operatorul RER VEST SA, a notificat APM Alba privind problemele tehnice aparute la liniile de tratare mecanica de la Instalatia de Tratare Mecano-Biologica.

Nu se impune actualizarea Autorizației Integrate de Mediu (AIM), conform prevederilor din Legea 278/2013 privind emisiile industriale, pentru defecțiuni tehnice aparute în perioada de funcționare.

Operatorul are obligația de a soluționa problemele în cel cel mai scurt timp, astfel încât să nu fie afectați factorii de mediu și nici populația.

În această situație de criză în care se lucrează la o capacitate de doar 40% din Instalația de Tratare Mecanică, soluția propusă, a fost de stocare temporară a deșeurile colectate, pe platforma din zona instalatiei de tratare mecano-biologică. Platforma este betonată, prevăzută cu rigole de colectare și retea de canalizare pentru prelarea levigatul care s-ar putea forma și a apelor pluviale.”, transmite cu deosebită considerație, directorul executiv, Mărioara POPESCU.

Criza, un cuvânt ce tinde să devină sinonim cu Alba Iulia când vine vorba de gunoaie și gestionarea lor, nu e în fapt o criză ci o delăsare, o incompetență dacă este să punem degetul în rana cetățenilor, fiindcă nimic, absolut nimic, nu îl oprește pe noul operator să își facă treaba ca la „carte”, fie ea și cu sarcini stipulate și asumate, dar totuși nu se întâmplă și se aruncă iarăși pisica dintr-o curte în alta, că e greu să îți asumi o decizie „puturoasă”, și de ce să îi împiedici pe ăia să încaseze chiar și fără rezultate, ori parțiale.

RER Vest – RETIM nu zice nimic oficial, chiar dacă i-am solicitat

Așa cum se cuvine prin deontologia jurnalistică am solicitat o opinie firmelor de casă PNL,  RER Vest – RETIM, le-am spus de articolul pe care tu îl citești, dar răspunsuri nu am primit, nu a fost o urgență pentru ei, deși până la ora publicării articolului le-am conferit ore bune, am primit decât o tentativă să ne adresăm oficial, la care am fi primit un răspuns în termen legal la vreo minim zece zile de la actualitatea în care suntem iarăși într-o criză a gunoaielor, e greu să fi operativ!

Garda de Mediu Alba e prinsă între ciocan și nicovală: ar putea închide groapa de gunoi, dar te-ar lăsa cu gunoiul „în brațe”

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Alba, ar acționa și parcă nu, fiindcă legea îi spune să închidă CMID-ul de la Galda, ce în condiții actuale e doar o comună groapă de gunoi fiindcă nu are să protejeze mediul și nu respectă nimic, nu oferă nici o garanție. E normal ca el să ezite din moment ce o decizie ar conduce la închiderea „portalului” de bani și ridicare și depozitare a gunoaielor, iar asta ne-ar lăsa cu o problemă majoră în fata imobilelor în care locuim, fie ele dispersate pe orizontală ori verticală.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din judeţ

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pentru familie și prieteni | cugirinfo.ro

Paștele ortodox 2026 pică anul acesta, duminică, 12 aprilie, la o săptămână după cel catolic. Pentru a fi mai aproape de cei dragi, ți-am pregătit cele mai frumoase mesaje de Paștele 2026, scrie ziarulunirea.ro. Ce urări, mesaje și felicitări să trimiți familiei și prietenilor de Paște.

Ce urări să trimiți de Paștele

„Umblă veste-n tot orașul, cum că vine iepurașul, Să vă aducă pe-nserat, Paști bun și Luminat!”

„Simte-te bine de Paște și înfruptă-te cu bucate. Bucură-te ca daltonistul când vede ouă colorate”

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni

Mesaje de Paște. Urări și felicitări pentru familie și prieteni

„Mântuitorul a avut o cruce de lemn și o inima de aur. Azi mulți vrem cruci de aur și inimi de lemn. Fie ca în clipă vestirii, într-un glas al Învierii Celui fără de moarte, să renască și puterea noastră de a iubi și a ierta. Paște Fericit alături de cei dragi”

„Sper că Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!”

„Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari!”

„Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare”

„Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Paște fericit!”

„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!” „Multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a înviat!”

„O singură dată pe an e Paştele. O zi specială, îmbogăţită de aroma bucatelor tradiţionale şi parfumul florilor de primăvară şi al tău! Paşte fericit!”

„Cei care se războiesc, să aducă pace, cei care se urăsc, să ştie să iubească, iar cei bogaţi, să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!”

„Sper ca Paştele să-ţi întărească încrederea şi speranţa! Hristos a înviat!” „Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”

„Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!”

„Hristos a înviat! Fie ca lumina Învierii să îţi umple sufletul de speranţă, linişte, bucurie şi iubire!”

„Anul acesta iepuraşul o să vină la tine încărcat cu bunătăţi şi o să-ţi dea plicul cu cei o sută de pupici de la mine. Paște fericit!”

„M-a contactat iepuraşul şi mi-a zis că eu o să fiu cadoul tău de Paşte”

„Un gând curat, un miel împănat, un ou înroşit, cozonac îndulcit, un vin de-ai bea, HRISTOS va Învia!”

„Iepuraşul mustăcios, e de Paşte norocos. Nu-ţi lasă cadou în ghete, are el alte secrete: pască, oul înroşit, cozonacul, mielul fript şi un Paşte fericit!”

Care sunt cele mai amuzante mesaje de Paștele 2026

„16 iepuraşi: opt se spionează, cinci sunt la somnic şi frumos visează. Doi mai albiori dau cadouri de sărbători. Iar ultimul a citit: un nou Paşte fericit!”

„Mai bine dau mesaje de Paşte decât să fac minute adiţionale. Mi-am dat salariul ca să umplu masa de bucate tradiţionale”

„Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să vă aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!”

„Azi, în zi de sărbătoare, să coboare liniştea şi pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a înviat!”

„Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE”

„Iepuraşi nenumăraţi/ Să îţi sară buclucaş/ Drept pe covoraş”

„Anul acesta nu mai există sponsorizări așa că îți aduc doar urări de fericire, sănătate, veselie și multă iubire. Semnat: Iepurașul!”

„Un iepuraș tare drăgălaș… a ieșit în cale… cu viteză mare… și-ți urează neîncetat… să ai Paște Minunat… și Hristos a Înviat!”

„Eu sunt iepurașul și sunt puțin în dilemă! Ar trebui ca în dimineața de Paște să ajung în grădina ta, dar parcă tu nu ai grădina… Să vin pe balcon? Aștept răspuns!”

„Paște mielul fericit, oul șade înroșit, de rușine s-a scumpit, iar iubitul iepuroi să vă aducă euroi, fericire, sănătate, mult noroc și spor la toate”

„Cu ocazia sărbătorii sfântului Paște îți doresc să-ți fie iertate toate păcatele, Paște Fericit!”

Ce felicitări să trimiți de Paște familiei și celor apropiați

„Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoiește în fiecare primăvara. Fie că promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit!”

„Copacii care cresc, florile care înfloresc și păsările care cântă suav îmi şoptesc că Paștele e aici și îți doresc multă căldură în suflet, presărată cu fericire! Paște fericit!”

„Iisus a venit pe lume pentru a ne dărui viață, astfel încât fiecare dintre noi să se bucure de clipele de trăire de pe pământ și de veșnicia din în ceruri. Un Paște fericit!”

„Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa îmbelșugată. Fie că Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet”

„În noaptea învierii, când clopotele bat, eu îţi doresc din suflet «Hristos a înviat!»”

„Cu lumânări aprinse şi sufletul curat să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Un Paște fericit!”

„Învierea Domnului să-ți aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!”

„Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare!”

„Să te protejeze îngerii, tristeţea să o uiţi, bunăstarea să te înconjoare, și Dumnezeu să te binecuvânteze mereu. Paște Fericit!”

Ce mesaje creștine sunt potrivite de Paşte

Fie ca magia Învierii lui Hristos să-ţi umple inima cu pace și speranță! Să ai parte de bucurii infinite și dragoste divină în această sfântă zi de Paște! Hristos a înviat!

Fie ca harul și iubirea lui Dumnezeu să-ți umple inima în această sfântă zi de Paște. Să trăiești sub binecuvântarea divină și să răspândești iubirea lui Hristos! Paște fericit și liniştit!

Fie ca Învierea Domnului să aducă pace și armonie în sufletele noastre, să trăim fiecare moment cu recunoștință și iubire de Dumnezeu. Hristos a înviat!

În această zi de Paște, să ne amintim de miracolele și iubirea lui Hristos. Să trăiești fiecare moment cu har divin și liniște sufletească. Hristos a înviat și Paște binecuvântat!

În această zi sfântă, să ne amintim de sacrificiul și iubirea lui Hristos pentru oameni. Să mulțumim pentru miracolul Învierii și să trăim în armonie și iubire. Să ai o sărbătoare minunată și plină de har divin! Paște fericit!

Paștele este o sărbătoare a speranței și a renașterii. Fie ca iubirea lui Hristos să-ți umple inima cu bucurie și pace, și să te călăuzească mereu. Hristos a înviat!

În această sfântă zi, să te bucuri de miracolul Învierii și să răspândeşti iubirea și lumina lui Hristos în jurul tău. Să ai o sărbătoare frumoasă și liniştită. Paște fericit!

Învierea lui Hristos să-ți aducă speranță și lumină în sufletul tău! Să îţi aminteşti de puterea iubirii divine și să sărbătoreşti în pace și armonie. Hristos a înviat și Paște fericit!

Paștele este simbolul speranței și al renașterii şi fie ca miracolul Învierii să-ți aducă liniște, pace și bucurie în viața ta. Hristos a înviat!

Sărbătoarea Paștelui să-ți aducă pacea și iubirea lui Hristos în viața ta şi fie ca lumina divină să îți călăuzească pașii. Paște fericit!

Mesaje frumoase pe care să le trimiți de Paștele

„Minunea Învierii Domnului să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței, bucuriei cu bunătate și căldură în sufletele voastre! Hristos a înviat!”

„Poate o să ți se pară complet lipsit de originalitate, dar știi că vorbele simple sunt și cele mai frumoase. Așa că Hristos a înviat!”

„Să aveți liniște în casă și un an îmbelșugat, Paște Fericit și Hristos a înviat!”

„Bucuria vine din lucrurile mărunte, dragostea față de frumos vine din trăirile noastre. Trăiește cu adevărat Învierea Domnului!”

„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din judeţ

Tânăr de 27 de ani cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut și fără permis un ATV, pe raza localității Unirea

Cugir INFO

Publicat

în

Ieri, 15 martie 2026, în jurul orei 18.10, polițiștii Secției 4 de Poliție Rurală Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Unirea, un vehicul de tip ATV condus de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Mirăslău.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,46 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, verificările au relevat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Din judeţ

Mesaje de Sfântul Ioan 2026: Felicitări și urări pentru cei care își serbează onomastica | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Mesaje de Sfântul Ioan 2026: Felicitări și urări pentru cei care își serbează onomastica | cugirinfo.ro

Mesaje de Sfântul Ioan. Urări și felicitări de Sf. Ion pentru cei care își serbează onomastica

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, din fiecare an pe 7 ianuarie, marchează finalul perioadei sărbătorilor de iarnă și este un moment de bucurie pentru toți cei care poartă numele Ioan și derivatele acestuia.

Dacă ai în familie sau printre prieteni sărbătoriți, îți oferim inspirație pentru mesaje și urări de „La mulți ani” potrivite pentru această zi specială. Descoperă mai jos o selecție de mesaje, urări creștine și felicitări dedicate zilei Sfântului Ioan.

Mesaje de Sfântul Ioan Botezătorul pentru cei care își serbează onomastica

„La mulți ani, Ion! Să ai parte de sănătate, bucurii și împliniri în fiecare zi! Fie ca Sfântul Ioan să te ocrotească mereu!”

„Ioana, să ai o zi minunată și un an plin de reușite! Să fii mereu înconjurată de dragoste și fericire! La mulți ani!”

„Dragă Ionuț, să ai parte de o zi perfectă, așa cum meriți! Fie ca toate dorințele tale să devină realitate! La mulți ani de ziua numelui!”

„Astăzi este despre tine, Ioane! Fie ca lumina credinței și binecuvântările Sfântului Ioan să te însoțească pretutindeni. La mulți ani!”

„La mulți ani, Ioan! Fie ca această zi specială să-ți aducă bucurii, sănătate și multe împliniri alături de cei dragi!”

„Ioana, să ai parte de o zi plină de lumină și dragoste! Fie ca Sfântul Ioan să te călăuzească mereu. La mulți ani!”

„Ionuț, fie ca viața să-ți fie presărată cu zâmbete, noroc și sănătate! La mulți ani binecuvântați!”

„Dragă Ionela, îți doresc ca ziua numelui să-ți aducă doar bucurii și momente speciale. La mulți ani!”

„La mulți ani, Ionică! Să ai parte de tot ce e mai frumos în viață și de multă iubire!”

„Ioan, fie ca această zi să-ți aducă pace în suflet și bucurie alături de cei dragi! La mulți ani!”

„Ioana, să ai o zi minunată, așa cum meriți! Sănătate, noroc și împliniri! La mulți ani!”

„Ion, să te bucuri din plin de această sărbătoare și să ai un an plin de realizări! La mulți ani!”

„Ioana, să ai parte de bucurii nesfârșite și multe momente speciale! La mulți ani!”

„Ionel, îți doresc o zi perfectă și un an plin de reușite. La mulți ani de Sf. Ion!”

„Ionel, sărbătoarea numelui să-ți aducă liniște, sănătate și împlinire! La mulți ani!”

„Ioan, fie ca viața să-ți fie presărată cu binecuvântări și noroc! La mulți ani!”

„Ionela, să ai o zi specială, plină de bucurii și iubire. La mulți ani!”

„Ionuț, fie ca lumina Sfântului Ioan să-ți călăuzească pașii spre fericire. La mulți ani!”

„Ioan, să fii mereu înconjurat de dragoste și zâmbete! La mulți ani de ziua numelui!”

„La mulți ani, Oana! Să ai parte de sănătate, succes și bucurii nesfârșite!”

„Ionică, fie ca această zi să-ți aducă doar motive de fericire! La mulți ani!”

„Ioan, să ai o zi de neuitat alături de cei dragi. La mulți ani!”

„Ionela, fie ca sărbătoarea Sf. Ion să-ți umple sufletul de bucurie și lumină. La mulți ani!”

„La mulți ani, Nela! Să ai parte de sănătate și fericire în fiecare clipă!”

„Draga Ioana, să ai o zi binecuvântată și plină de zâmbete! La mulți ani!”

„Ion, sărbătoarea numelui să-ți aducă pace, bucurie și sănătate! La mulți ani!”

„La mulți ani, Ionela! Fie ca viața să-ți fie plină de iubire și noroc!”

„Ioan, îți doresc o zi minunată și un an plin de reușite. La mulți ani de Sf. Ion!”

„Ionuț, să ai parte de toate lucrurile frumoase în această zi specială! La mulți ani!”

„Ionel, fie ca Sfântul Ioan să te ocrotească și să-ți aducă împliniri! La mulți ani!”

„Ioana, să ai o zi de poveste și un an plin de bucurii! La mulți ani!”

„La mulți ani, Ionică! Fie ca toate dorințele să-ți devină realitate!”

„Oana, fie ca viața să-ți fie plină de har și binecuvântări! La mulți ani de Sf. Ion!”

„Dragă Ioanela, să ai o zi magică și un an plin de împliniri. La mulți ani!”

„La mulți ani, Ioan! Fie ca această zi specială să-ți aducă bucurie, sănătate și împliniri pe toate planurile!”

„La mulți ani, Ioana! Să ai parte de un an plin de realizări și de momente frumoase alături de cei dragi!”

„Îți doresc un Sfânt Ioan plin de zâmbete și iubire! Fie ca fericirea să-ți lumineze drumul în fiecare zi!”

„La mulți ani, Ionuț! Să ai parte de o viață plină de împliniri, sănătate și iubire!”

„La mulți ani, Ioana! Să ai o zi minunată și un an în care fiecare vis să devină realitate!”

„De ziua ta, îți doresc ca toate dorințele tale să se împlinească și ca Sfântul Ioan să te protejeze mereu!”

„La mulți ani, Ioane! Să ai parte de iubire, liniște și multe momente de bucurie alături de cei dragi!”

„La mulți ani, Ionuț! Să ai o viață lungă și frumoasă, înconjurat de iubire și împliniri!”

„La mulți ani, Ioana! Fie ca fiecare zi să îți aducă noi motive de fericire și speranță!”

„La mulți ani, Ioane! Îți doresc ca fiecare pas pe care îl faci să te ducă spre succes și împlinire!”

„Îți doresc o zi specială, plină de iubire și de momente frumoase! La mulți ani de Sfântul Ioan!”

„La mulți ani, Ioana! Să ai parte de o viață plină de zâmbete, sănătate și momente de neuitat!”

„La mulți ani, Ionuț! Fie ca această zi să fie începutul unui an minunat, cu împliniri și realizări!”

„La mulți ani, Ioana! Să fii mereu înconjurată de iubire și bucurii în fiecare zi!”

„La mulți ani, Ioane! Fie ca Sfântul Ioan să te binecuvânteze cu sănătate, iubire și succes!”

„La mulți ani, Ionuț! Îți doresc o viață plină de bucurii și de oameni care să te sprijine mereu!”

„La mulți ani, Ioana! Să ai un an plin de iubire și realizări, iar fiecare zi să-ți aducă noi motive de fericire!”

„De Sfântul Ioan, îți doresc o viață senină și o inimă plină de bucurii! La mulți ani!”

„La mulți ani, Ioane! Fie ca această zi să îți aducă tot ce îți dorești și să îți lumineze calea spre un an minunat!”

„La mulți ani, Ionuț! Să ai parte de o viață plină de iubire, prietenie și realizări mărețe!”

Urări creștine de Sfântul Ioan Botezătorul

Pentru cei apropiați care prețuiesc tradițiile și valorile creștine, iată câteva urări speciale:

„Fie ca Sfântul Ioan să-ți aducă liniște sufletească, sănătate și har divin! La mulți ani binecuvântați!”

„Să ai o zi minunată, plină de bucurii și pace sufletească! Dumnezeu să te binecuvânteze, Ioana! La mulți ani!”

„Pe 6 ianuarie, sărbătorim viața și binecuvântările! Fie ca dragostea lui Dumnezeu să te însoțească mereu, Ion. La mulți ani!”

„Fie ca lumina Sfântului Ioan Botezătorul să-ți călăuzească pașii pe drumul vieții. La mulți ani plini de har!”

„La mulți ani binecuvântați! Fie ca Sfântul Ioan să vegheze asupra ta și să-ți umple viața de har, pace și bucurie!”

„De ziua numelui tău, îți doresc ca Sfântul Ioan să te călăuzească pe drumul credinței și să-ți aducă sănătate și iubire. La mulți ani!”

„Fie ca lumina și binecuvântarea Sfântului Ioan să te însoțească mereu! La mulți ani de sărbătoarea numelui tău!”

„În această zi sfântă, mă rog ca viața ta să fie plină de credință, speranță și dragoste. La mulți ani de Sf. Ion!”

„La mulți ani, plini de har și binecuvântare! Fie ca Sfântul Ioan să-ți dăruiască sănătate, liniște și iubire!”

„Astăzi, de ziua ta, îți doresc să simți în suflet lumina credinței și dragostea lui Dumnezeu. La mulți ani!”

„La mulți ani de Sfântul Ioan! Fie ca această sărbătoare să-ți aducă în dar pace, înțelepciune și bucurii divine!”

„Sfântul Ioan să-ți lumineze calea și să-ți aducă binecuvântare în toate zilele vieții tale. La mulți ani!”

„De ziua numelui tău, îți doresc să fii mereu înconjurat de harul divin și de iubirea celor dragi. La mulți ani binecuvântați!”

„Fie ca rugăciunile înălțate astăzi în cinstea Sfântului Ioan să aducă lumină și binecuvântare asupra ta și a familiei tale. La mulți ani!”

Felicitări de Sfântul Ioan Botezătorul

Trimiterea unei felicitări personalizate poate face ziua celor dragi și mai specială. Iată câteva idei de mesaje care pot însoți imagini tematice:

„Un gând frumos și o floare pentru tine, Ioana, în această zi specială. La mulți ani și multă fericire!”

„La mulți ani, Ionuț! Fie ca zâmbetele să-ți fie mereu pe chip, iar norocul să te urmeze la fiecare pas!”

„Ion, această zi îți aparține! Să o petreci cu bucurie alături de cei dragi. La mulți ani cu sănătate și împliniri!”

„La mulți ani fericiți de Sfântul Ioan! Fie ca această zi specială să-ți umple inima de bucurie, sănătate și binecuvântări divine!”

„De ziua numelui tău, îți trimit cele mai calde gânduri și urări! Să ai parte de o viață plină de lumină, credință și iubire. La mulți ani!”

„Sfântul Ioan să-ți ocrotească pașii și să-ți aducă pace în suflet. La mulți ani binecuvântați!”

„Astăzi este o zi de sărbătoare! Îți doresc ca Sfântul Ioan să-ți aducă sănătate, fericire și toate visele împlinite. La mulți ani!”

„Fie ca această sărbătoare să te găsească înconjurat de cei dragi, cu inima plină de bucurie și recunoștință! La mulți ani de Sfântul Ioan!”

„Sărbătoarea Sfântului Ioan să-ți aducă lumină în suflet și puterea de a trece cu bine peste toate încercările. La mulți ani frumoși!”

„La mulți ani de Sfântul Ioan! Fie ca binecuvântarea acestui sfânt să te însoțească mereu și să-ți aducă liniște și bucurie!”

„Felicitări cu ocazia zilei tale onomastice! Să ai parte de o zi minunată, în care harul Sfântului Ioan să fie asupra ta. La mulți ani!”

„Fie ca Sfântul Ioan să-ți lumineze calea și să-ți aducă pace, bucurie și speranță în fiecare zi. La mulți ani binecuvântați!”

„Astăzi, când îl sărbătorim pe Sfântul Ioan, îți trimit toate gândurile mele bune! Să ai o viață frumoasă și plină de har. La mulți ani!”


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir