Actualitate
Gigi Becali, a fost condamnat astăzi, definitiv, la trei ani de închisoare cu suspendare în „dosarul sechestrării”
Gigi Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.
Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.
Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcţiona şi un bar), unde hoţii au fost puşi să dea declaraţii scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanţatorului şi că nu vor reclama Poliţiei faptul că au fost urmăriţi cu maşinile, urcaţi cu forţa în vehicule şi duşi în Pipera. Unul dintre hoţi a fost împuşcat, glonţul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generaţie (PNG).
„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, inculpaţii Dediu Ştefan Fănuş, Zmărăndescu Cătălin Otto, Mila Mihai, Dumitraşcu Niculae şi Popa Marcel, instigaţi de inculpatul Becali George, acţionând împreună şi folosind violenţa, le-au imobilizat şi răpit pe părţile vătămate N.T., M.Ş. şi A.C.D. pe care le-au transportat, împotriva voinţei acestora, într-un local din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, sechestrându-le aproximativ două ore şi supunându-le la suferinţe fizice şi psihice. În acest context, inculpaţii le-au obligat pe părţile vătămate să scrie declaraţii prin care recunoşteau comiterea unei infracţiuni”, informa Parchetul, care aprecia că furtul trebuia reclamat la poliţie, iar hoţii ar fi trebuit să fie duşi în faţa autorităţilor.
Gigi Becali a fost arestat preventiv în 3 aprilie, alături de alte cinci persoane – Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu şi Marius Petrinel Geavela – fiind acuzat de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani. În 17 aprilie, Becali a fost eliberat din arest, fiind trimis în judecată în stare de libertate.
Pe fond Gigi Becali a fost achitat în acest dosar. Judecatorii din Completul de 5 care au dispus condamnarea cu suspendare a lui Becali au fost: Livia Stanciu (presedintele Înaltei Curţi), Florentina Dragomir, Francisca Vasile, Sorina Popescu şi Alina Ioana Ilie.
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.
Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.
Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.
Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Actualitate
Incendiu într-un apartament al unui bloc de pe strada George Coșbuc din Cugir. Aproximativ 50 de persoane s-au autoevacuat
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș și SVSU Cugir au intervenit, vineri dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la apartament situat într-un bloc de pe strada George Coșbuc din orașul Cugir.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj de prim ajutor, intervenția fiind sprijinită și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cugir.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, incendiul s-a manifestat în interiorul unei încăperi a apartamentului, fiind însoțit de degajări de fum. Până la sosirea echipajelor de intervenție, aproximativ 50 de persoane s-au autoevacuat din bloc.

Incendiul a fost lichidat, iar în urma verificărilor efectuate nu au fost identificate persoane surprinse în interiorul apartamentului afectat.
O persoană a primit îngrijiri medicale din partea echipajului de prim ajutor, după ce a suferit o intoxicație ușoară cu fum.
Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită.

ACTUALIZARE: „În jurul orei 05:00, în această dimineață, SVSU Cugir a intervenit cu 11 pompieri și o autospecială de stingere pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe strada George Coșbuc nr. 24. Incendiul a fost anunțat prin Serviciul de Urgență 112, iar în sprijin au venit echipajele SMURD Cugir și ISU Alba – Detașamentul de Pompieri Sebeș cu o autospecială de stingere”, a transmis SVSU Cugir.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia