Gheorghe Şuteu s-a născut la 20 aprilie 1953, în localitatea Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. După absolvirea şcolii generale din localitatea Teiuş a urmat cursurile Şcolii profesionale din Cugir, pe care a absolvit-o în anul 1970, an în care a şi fost angajat în meseria de frezor la secţia Sculărie din cadrul Uzinei Mecanice Cugir.

Şi-a profesat meseria cu pasiune, în paralel urmând liceul industrial şi Institutul de subingineri din Cugir, iar mai târziu facultatea de ingineri – secţia Mecanică Fină, a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. În noiembrie 2007, Sculăria este practic desfiinţată prin concedierea întregului personal. În acest context se desprinde de Uzina Mecanică Cugir şi se privatizează, iar funcţia de manager al societăţii nou create este preluată de Gheorghe Şuteu.
Despre Sculărie în ansamblu, despre evoluţia noii firme ca şi despre tot ceea ce a însemnat Sculăria pentru Cugir şi pentru tehnica românească de performanţă, de la înfiinţarea în anul 1968 şi până astăzi a avut amabilitatea să ne vorbească administratorul acestei societăţi, inginerul Gheorghe Şuteu.

– Domnule Gheorghe Şuteu, vă rog să ne faceţi o prezentare a ceea ce a însemnat şi reprezintă pentru dumneavoastră secţia Sculărie, pe care astăzi o administraţi?
– Sculăria era denumită nu doar de cei care lucrau în Uzina Mecanică Cugir, dar şi de cei care locuiau în oraş, drept „inima uzinei”. Era o mândrie să spui că lucrezi la fabrica din Cugir şi mai ales la secţia Sculărie. Am fost angajat chiar în ultimul an de şcoală profesională, făcusem practica în Sculărie, astfel că din 1970 mi-am început activitatea profesională ca frezor în cadrul unui colectiv care număra 1.100 de salariaţi. Ca mine erau mulţi tineri angajaţi, bine pregătiţi profesional şi ei, care aveau ce învăţa de la specialişti precum: Gheorghe Filimon, Constantin Roşu, Vasile Gomboş, Avram Prodan, Mircea Zinca, Gheorghe Beti, Emil Stroia, Teofil Tărtărean, oameni cu multă experienţă. Sculăria, pe lângă oamenii săi valoroşi mai avea şi persoane cu calităţi de buni manageri precum ing. Gheorghe Muntiu şi Ioan Dicu. Inginerul Muntiu, spre exemplu, a fost cel care a reuşit să aducă la Sculărie, din Europa de Vest, cele mai performante utilaje, maşini care şi la această dată sunt funcţionale şi îşi păstrează caracteristicile tehnice. Profilul secţiei era pentru fabricaţia SDV-urilor speciale pentru armament, dar fabricam matriţe şi ştanţe, atât pentru secţiile de producţie ale uzinei cât şi pentru alte unităţi din ţară. În cadrul fabricilor la nivel de uzină mai existau şi micro-sculăriile, este adevărat, cu un număr redus de personal. Din 1976 până în 1989 mi-am desfăşurat activitatea în calitate de coordonator recondiţionări verificatoare, iar în 1996, nu pentru mult timp am fost numit şef de atelier în cadrul secţiei. Chiar şi după 1989 activitatea secţiei mergea destul de bine din punct de vedere al comenzilor. Fabricam SDV-uri pentru fabricile de armament ale uzinei, dar şi pentru parteneri din ţări precum Egipt şi India, care plecaseră pe linii de fabricaţie pentru produse similare cu cele executate de uzina din Cugir. Mi-am continuat apoi mai departe munca la Grupa Tehnică, până în anul 2007, an în care întregul efectiv al secţiei (700-800 persoane) a fost concediat, în baza unei ordonanţe de urgenţă, Sculăria fiind efectiv desfiinţată.
– Cum a fost începutul procesului de privatizare a Sculăriei, având în vedere că vă confruntaţi cu o situaţie fără precedent la fabrica din Cugir?
– O situaţie deloc uşoară. De la 1 februarie 2008, am constituit un consiliu de administraţie, am luat cu chirie de la UM Cugir spaţiile şi o parte din utilaje şi am început să căutăm personal pentru firma nou înfiinţată. Am găsit 41 de oameni care au lucrat la Sculărie şi care au dorit să activeze în această societate, încercând să ducem mai departe tradiţia de fanion al tehnicii româneşti. O parte au preferat să meargă pe la alte firme din Cugir, iar o altă parte a aşteptat să treacă efectele ordonanţei şi să se angajeze la Fabrica de Arme sau la UM Cugir. Cel mai important lucru a fost acela că am salvat o parte din utilajele valoroase cum au fost maşinile de prelucrare prin electroeroziune, maşinile de danturat pe care se realizau piesele cele mai complexe, de la modulul 0,5 până la modulul 12 şi pe care puteam executa roţi cu dantură dreaptă, conică sau elicoidală. Cu un efectiv mult redus, supuşi rigorilor economiei de piaţă, ne-am apucat de treabă, cu gândul că va trebui să demonstrăm că putem face o parte din lucrurile de care am fost în stare până atunci. Astfel, am reluat activitatea de realizare a SDV-urilor speciale pentru secţiile de armament de la Fabrica de Arme şi UM Cugir, am preluat comenzi de la importanţi agenţi economici din ţară precum: SDV-uri pentru industria nucleară (Combinatul Nuclear Piteşti), scule pentru o fabrică din Zalău care lucra pentru firma Michelin. Am trecut la execuţia de componente pentru industria aeronautică, piese de schimb pentru maşini agricole şi reparaţii la componente pentru diverse utilaje. Mai nou avem o bună colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Bucureşti. Fără vreo activitate de marketing, am început să facem lucrări pentru CFR, executând piese pe care căile ferate le importau până atunci din Austria. Îmi aduc aminte cum o firmă din România a venit la noi să-i executăm o piesă care n-a putut fi făcută niciunde în ţară şi nici în ţările vecine, iar noi am reuşit acest lucru. Nu pot să nu spun că vin firme cu piese uzate, distruse, pe care le adunăm bucăţică cu bucăţică, le reproiectăm, iar apoi executăm produsul. Trebuie să menţionez faptul că în această perioadă de 7 ani, ne-am bucurat şi ne bucurăm de colaborarea şi sprijinul unui mare specialist în execuţia roţilor dinţate, care deşi este la pensie, sprijină facultativ activitatea din Sculărie. Este vorba despre dr. ing. Mihai Sudrijan, un neîntrecut tehnician în domeniul angrenajelor, omul care a fost îndrumătorul pentru pregătirea tezelor de doctorat a zeci de ingineri de la Cugir. Cred că nu există vreun inginer din Cugir care să nu fi trecut pentru documentare, în perioada pregătirii sale pentru doctorat pe la Sculărie şi să nu fi avut îndrumarea dlui Sudrijan. De Sculărie se leagă şi numele unui om ajuns astăzi academician, un excelent inginer care a lucrat ani buni la Sculărie, a fost profesor la secţia de subingineri din Cugir. Este vorba de profesorul Genge Csoby de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
– Pentru că tot a venit vorba de personalităţi ale căror nume se leagă de Cugir şi implicit de Sculărie, ce ne puteţi spune despre omul care a avut o implicare puternică în evoluţia produselor executate la firma pe care astăzi o conduceţi? Este vorba de profesorul Ion D. Lăzărescu, fondatorul şcolii româneşti de teoria aşchierii?
– Este adevărat că numele său este legat de Sculărie, profesorul Lăzărescu fiind o mare personalitate în domeniu, fapt pentru care colegiul tehnic din Cugir îi poartă de câţiva ani numele, iar noi îi cinstim memoria printr-un simpozion aflat anul acesta la cea de-a doua ediţie. Evenimentul de deschidere va avea loc pe data de 10 septembrie, la Casa Orăşenească de Cultură, iar lucrările pe secţiuni se vor desfăşura la instituţia de învăţământ ce poartă numele ilustrului profesor.
– Domnule Şuteu, cum vedeţi dumneavoastră evoluţia firmei şi ce doriţi să le transmiteţi celor care sunt legaţi de activitatea Sculăriei?
– Cu toate greutăţile generate de chiria destul de mare pe care o plătim la UM Cugir şi de preţurile majorate la utilităţi, am încredere în colectivul de salariaţi ai societăţii şi cred în dorinţa lor de a duce mai departe tradiţia Sculăriei. Cred că este nevoie să formăm tineri care să poată înlocui generaţia de meseriaşi, care vrând, nevrând va trebui într-o zi să iasă la pensie. Metoda învăţământului dual la Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu mi se pare un lucru bun prin faptul că sunt ucenici ai şcolii profesionale care fac practică şi la Sculărie şi pe care îi formăm pentru muncă. Pentru că oameni precum: Constantin Cordea, Lucian Popa, Ioan Pătruţiu, Ioan Lula, Vasile Mercurean, Ioan Pascu, Achim Pienar, Ioan Călugăr ş.a., vor fi totdeauna un bun exemplu pentru aceşti tineri. Ca şi cugirean, care lucrează de aproape 45 de ani în această unitate, cred că Sculăria a fost şi va rămâne un etalon al tehnicii româneşti.

 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS